Apa constituie o resursă naturală preţioasă. În subsolul din zona noastră (nord-vestul ţării), pe lângă zăcămintele de sare, cărbune, petrol, minereuri metalifere şi roci utile, se găsesc şi zăcăminte de apă sub formă de pînză: strate acvifere. Pentru activităţile de prospecţiuni, explorare, determinare şi evidenţă a rezervelor de ape subterane potabile şi industriale, se aplică prevederile Legii minelor. Dacă în vremuri depărtate izvoarele şi apele curgătoare erau folosite de om doar pentru necesităţile vitale, pe măsura creşterii populaţiei, a dezvoltării urbane şi a instalaţiilor de preparare a minereurilor şi uzinelor metalurgice, a sistemelor hidroenergetice şi a cerinţelor pentru agricultură, consumul şi importanţa apei a sporit.
Carpaţii Orientali constituie „casa apelor” din România, de acolo izvorăsc principalele rîuri ale ţării: Mureşul de 766 km lungime (718 km în România), Oltul cu 699 km în întregime pe teritoriul ţării, Siretul cu 726 km (576 km în România) şi Prutul 950 km (716 km pe teritoriul ţării), la care se adaugă rîul Tisa, care pe o lungime de 60 km constituie graniţă naturală a Maramureşului cu Ucraina. Tisa cu afluenţii ei maramureşeni, Vişeul, Iza, Săpânţa, cât şi Someşul Mare din sudul Munţilor Rodnei, cu afluenţii Baia, Anieş, Cormaia, Ilva, Rebra, Sălăuţa, Zagra, Tîrlişua, care ajunge la Dej cu un debit de 47,2 m³/s, ceea ce îi îndreptăţeşte denumirea de Someşul Mare şi prin unirea cu Someşul Mic (debit de 21 m³/s), cel care îşi colectează apele din Munţii Apuseni, formează râul Someş cu o lungime totală de 349 km. Bazinele acestor rîuri acoperă jumătate din suprafaţa ţării. În bazinul Someşului, debitele record se formează în perioada topirii zăpezilor, asociată cu ploi, aşa a fost cazul inundaţiilor catastrofale din anii 1970 şi 1974. Viitura din perioada 13-15 mai 1970 a determinat ca debitul Someşului la Ulmeni să fie de 2.702 m³/s şi de 3.342 m³/s la Satu Mare, unde debitul normal este de 116,2 m³/s.
Maramureşul, având o suprafaţă de 6.215 km², din care 43% reprezintă zonă de munte, 30% dealuri, podişuri şi piemonturi, iar restul de 27% depresiuni cu lunci şi terase, în condiţiile unui relief predominant muntos (Piatra Săpânţei 948 m, Rotundu 1240 m, Pleşca Mare 1.292 m, Igniş 1.307 m, Gutîi 1.442 m, Ţibleş 1.839 m, Hudin 1.611 m, Văratec 1.349 m, Măgura Mare 1.599 m, Pietrosu Rodnei 2.305 m – cel mai înalt din întreg lanţul Carpaţilor Orientali -, Puzdrele 2.188 m, Cearcănu 1.847 m, Fîntîna Stanchii 1.726 m, Toroioaga 1.930 m, Novicioru 1.452 m, Coman 1.723 m, Şuligu 1.688 m, Rechita 1.752 m, Corbu 1.696 m, Farcău 1.957 m, Stogu 1.651 m, Pop Ivan 1.937 m, Muncelu 1.318 m, Culmea Breaza 974 m din masivul Preluca şi ale unui climat cu precipitaţii abundente, cu secete relativ puţine, este caracterizat printr-o reţea hidrografică bogată, cu o lungime de 3.000 km şi cu o densitate cuprinsă între 0,5-0,9 km/km². Râurile din judeţ aparţin bazinelor hidrografice Tisa şi Someş. Tisa superioară drenează toţi afluenţii care au izvoare cu apa cristalină, rece, cu o curgere rapidă pe versanţii sud-vestici ai Munţilor Maramureşului şi nordul Munţilor Rodnei, precum şi numeroasele pîraie care coboară din munţii Gutîi-Ţibleş.
Vişeul izvorăşte din apropierea Pasului Prislop, străbate zona muntoasă după care intră în Depresiunea Maramureşului şi colectează pe partea stângă apele afluenţilor Negoiescu, Repedea, Izvorul lui Dragoş, care drenează şi o parte din lacurile glaciare din Munţii Rodnei, iar pe partea dreapta, Cisla (Cislişoara, Bălăsina, Vinişoru, Colbu, Secu), precum şi Vaserul cu cel mai mare debit în Vişeu, prin afluenţii principali Făina, Botiz, Novicior, Novăţ, apoi Ruscova (Socolău, Repedea, Lutoasa, Covaşniţa), cât şi Frumuşeaua în zona Petrova. Iza, cu un curs aproape paralel cu Vişeul, izvorăşte de sub vârful Bătrâna (din Izvorul Albastru), versantul vestic al Pietrosului Rodnei. Are o sumedenie de afluenţi pe stânga, dintre care cei mai importanţi: Baicu, Ieudul, Botiza, Slătioara, Mara, care îşi are izvoarele sub vârful Pleşca şi primeşte ca afluent de seamă Cosăul şi Ronişoara pe dreapta. Someşul, cel mai mare râu care străbate partea de sud-vest a judeţului, cu cei mai importanţi afluenţi: Sălajul şi Lăpuşul. Am putea spune că Lăpuşul, care izvorăşte de sub vârful Văratic, unul din importantele perimetre miniere din Maramureş, este colectorul apelor de pe versanţii sudici ai munţilor Gutâi, Ţibleş şi Lăpuş şi anume: Suciu, Rohia, Libotinul, Cavnicul şi Săsarul. Cavnicul drenează apele din Depresiunea Copalnic şi se varsă în Lăpuş după ce iese din cheile săpate în masivul cristalin Preluca. Săsarul (Râul Domniţelor) izvorăşte de pe versantul vestic al Gutâiului. De o parte şi alta a albiei Săsarului şi afluenţilor săi: Firiza, Valea Usturoi, Valea Roşie şi Valea Borcutului, se situează municipiul Baia Mare, reşedinţa judeţului, centru politic, administrativ, economic, cultural şi turistic.
Hidrografia judeţului este completată de lacurile naturale (Iezerul, Buhăiescu, Tăul lui Dumitru, Chendroaiei) şi antropice (Lacul Albastru din Baia Sprie, Lacurile sărate din Ocna Şugatag).
Prin sursele naturale, Lacul de acumulare Strâmtori-Firiza, din care se alimentează cu apă potabilă şi industrială Baia Mare, Baia Sprie şi satele din împrejurimi, acumulările Mogoşa, Nistru, staţiile şi uzinele de tratare a apei, Maramureşul, la nivelul actual de industrializare (modest), are suficientă apă pentru consumul casnic şi industrial, dar să nu uităm că ”apa este dătătoare de viaţă” şi avem obligaţia să o protejăm şi să o folosim în mod raţional.
Pentru Maramureşul voievodal, sistemul hidrotehnic Runcu-Brazi, în execuţie de 33 de ani, respectiv alimentarea cu apă a localităţilor de pe Mara, Cosău şi municipiul Sighetu Marmaţiei, dacă se vor asigura fondurile necesare, probabil va fi gata peste trei-patru ani. Ca urmare a închiderii minelor de pe teritoriul judeţului, în golurile rămase în subteran, deja, s-au infiltrat şi acumulat mari cantităţi de ape de mină şi nămol cu conţinut de ioni metalici, motiv pentru care Staţiile de epurare chimică, apele şi gurile de mină necesită monitorizare continuă.
După anul 1970, Întreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice Maramureş a executat o serie de foraje hidrogeologice pentru identificarea şi alimentarea cu apă potabilă şi industrială, în judeţele Maramureş, Satu Mare şi Sălaj. Numărul surselor de alimentare şi al consumatorilor de apă potabilă fiind mari, a determinat perfecţionarea legislaţiei în domeniu privind calitatea apei potabile, având ca obiectiv protecţia sănătăţii oamenilor împotriva efectelor oricărui tip de contaminare a apei potabile prin asigurarea calităţii de apă curată şi sanogenă. În acest scop, din anul 2002, a intrat în vigoare Legea nr. 458 privind calitatea apei potabile, republicată în M.O.R., Partea I, nr. 875/12 decembrie 2011, iar din 2004 Normele de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile, aprobate prin HG nr. 974/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Normele se aplică sistemelor publice sau private de aprovizionare cu apă potabilă, instalaţiilor de îmbuteliere a apei potabile, instalaţiilor de fabricare a gheţii pentru consum uman din apă potabilă, surselor de apă potabilă folosite în industria alimentară, fântânilor şi instalaţiilor individuale de apă potabilă din folosinţă familială, publică sau comercială.
Potrivit art. 50 din Norme, instalaţiile individuale de folosinţă publică, fântânile şi izvoarele trebuie monitorizate de către autoritatea teritorială de sănătate publică cel puţin odată pe an, pentru verificarea conformării la bacterii coliforme, număr de colonii la 22°C şi la 37°C, E.coli, streptococi fecali, turbiditate, duritate, oxidabilitate, amoniac, nitraţi, nitriţi, pesticide. Populaţia va fi informată asupra calităţii apei prin publicarea în buletinul infomativ al Direcţiei de sănătate publică Maramureş a Raportului judeţean privind calitatea apei potabile, iar primăria va asigura avertizarea populaţiei prin afişare în loc vizibil şi protejat a înscrisurilor: „apa este bună de băut; „apa nu este bună de băut”; „apa nu este bună de folosit pentru sugari şi copii mici”.
Medicii de familie din localităţile în care apa din fântânile şi izvoarele publice este necorespunzătoare trebuie să informeze pacienţii asupra riscurilor pentru sănătate în cazul folosirii unei ape de băut de calitate necorespunzătoare şi asupra măsurilor pe care aceştia trebuie să le ia pentru a-şi proteja sănătatea.
Pentru transpunerea Directivei 2013/51/Euratom a Consiliului din 22 octombrie 2013 de stabilire a unor cerinţe de protecţie a sănătăţii populaţiei în ceea ce priveşte substanţele radioactive din apa destinată consumului uman, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 296 din 7 noiembrie 2013, Parlamentul României a adoptat şi Preşedintele României a promulgat Legea nr. 301/ 27 noiembrie 2015 privind stabilirea cerinţelor de protecţie a sănătăţii populaţiei în ceea ce priveşte substanţele radioactive din apa potabilă. Prin lege se reglementează calitatea apei potabile privind conţinutul de substanţe radioactive naturale şi artificiale, stabileşte valorile pentru parametrii de calitate, precum şi frecvenţele şi metodele de monitorizare şi control al substanţelor radioactive din apa potabilă, în scopul protejării sănătăţii populaţiei de riscul indus de prezenţa substanţelor radioactive din apa potabilă.
Valorile parametrilor pentru radon, tritiu şi doza indicator în apa destinată consumului uman, sunt de 100 Bq/l, 100 Bq/l, respectiv de 0,1 mSv/an. Monitorizarea este obligatorie pentru toţi parametrii pentru care nivelele valorice sunt stabilite prin lege.
Producătorii şi distribuitorii de apă potabilă asigură conformarea la parametrii de calitate şi finanţarea monitorizării de audit şi de control privind radioactivitatea apei potabile. Direcţiile de sănătate publică judeţene asigură supravegherea şi controlul monitorizării radioactivităţii apei potabile în scopul verificării faptului că apa distribuită consumatorului se conformează la cerinţele de calitate şi nu creează riscuri pentru sănătatea publică.
Ing. Aurel PANTEA
