Acad. Dorel Banabic, la Liceul Teroretic „Petru Rareş” Tg. Lăpuş

0
1436
Acad. Dorel Banabic, dreapta
Acad. Dorel Banabic, dreapta

În organizarea de excepţie a Asociaţiei „As­tra Lăpuşeană” din Tg. Lăpuş, (preşedinte, prof. dr. Valeria Bilţ) şi a Liceului Teoretic „Petru Rareş”, (director,  prof. Mariana Pop), distinsul academician Dorel Banabic de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a susţinut, pentru cadrele didactice şi elevii de la Liceul Teoretic „Petru Rareş” şi Tehnologic „Grigore C. Moisil”, Conferinţa  sugestiv intitulată „Ingineria – o meserie a viitorului, de la coăcie la fabricaţia virtuală”, în cadrul Proiectului „Astra tinerilor”.
Prof. dr. Valeria Bilţ: „Academicianul Dorel Banabic  a fost decorat recent, de preşedintele României,  Klaus Iohannis, alături de alţi 13 membri ai Academiei Române, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, în semn de înaltă recunoaştere şi apreciere pentru întreaga carieră academică, reprezentînd excelenţa ştiinţifică şi culturală românească, pentru promovarea imaginii ţării noastre în mediile ştiinţifice internaţionale. Dorel Banabic s-a născut la 3 octombrie 1956, în Ciceu-Giurgeşti, şi a absolvit Liceul „Andrei Mureşanu” din Dej, apoi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unde este profesor, fiind şi director al Şcolii Doctorale de Inginerie Industrială şi Management şi al Centrului de Cercetare din aceeaşi universitate, precum şi director al centrului CERTETA. Este, de asemenea, profesor invitat la universităţi din Franţa, Italia, Rusia, Germania ş.a. A publicat 12 cărţi, peste 100 de articole şi mai mult de 200 de lucrări prezentate la conferinţe internaţionale. Aspect-de-la-conferinta-sustinuta--de-domnul-academicianEste preşedinte al Asociaţiei Ştiinţifice Europene de Deformarea Materialelor şi preşedintele Secţiei de ştiinţe tehnice din Academia Română”. Acad. Banabic a spus: “Voi prezenta trei aspecte legate de poziţia mea în cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, cu date şi imagini pe retroproiector. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, pregăteşte specialişti pentru domeniul tehnic (inginerie mecanică, electrică, de con­strucţii şi arhitectură) prin studii de licenţă, master, doctorat şi studii postuniversitare, numărul studenţilor din UTCN depăşind 13.000. Facultăţi: – Facultatea de Automatică şi Calculatoare; Facultatea de Inginerie Electrică; Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei; Facultatea de Arhitectură şi Urbanism;  Facultatea de Construcţii;  Facultatea de Construcţii de Maşini; Facultatea de Instalaţii; Facultatea de Mecanică;  Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca  are în componenţă  treisprezece facultăţi repartizate în cele două centre universitare: Cluj-Napoca şi Baia-Mare, la care se adaugă extensiile în localităţile Alba-Iulia, Bistriţa, Satu-Mare şi Zalău. Oferta educaţională, organizată în sistem Bologna, cuprinde programe de licenţă, masterat şi doctorat, precum şi programe de formare continuă. În Cluj, numărul de studenţi este de peste 100.000. Pu­tem spune că, sînt implicate peste 200.000 de persoane în actul educaţional şi 1.300 de cadre didactice”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.