Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România se sărbătoreşte începând din 2015, când a fost instituită prin legea nr. 102 care prevede ca, în fiecare an, a doua duminică din luna mai să fie dedicată acestei zile. Conform legii, cu prilejul Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România se organizează activităţi sociale, spectacole şi concursuri cultural-artistice, prin care se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone, şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional.
Anul acesta, ziua costumului a fost duminică, 14 mai, iar la Vişeu de Sus, Centrul Cultural-Social a dedicat întreaga săptămână acestui eveniment.
Costumul tradiţional este o marcă identitară, unul dintre elementele care ne individualizează şi ne oferă unicitate, fiind, în acelaşi timp, nu doar un mod de înveşmântare, ci un adevărat document istoric şi artistic. Fiecare piesă din straiul străvechi are amprenta vieţii umane, transpusă în semn şi simbol. Costumul este o expresie a vârstei, a mediului geografic, a spaţiului şi a timpului. Pentru a introduce şi generaţia tânără în universul simbolurilor costumului tradiţional, în perioada 8-12 mai, Muzeul de Istorie şi Etnografie a venit în întâmpinarea elevilor şi cadrelor didactice care au în program două ore dedicate acestei tematici cu o colecţie de costume şi piese de costum vechi, scoase din lada de zestre. Elevii au putut afla informaţii despre fiecare piesă de costum în parte.
”Tainele făuririi portului tradiţional maramureşean” a fost tematica unei şezători, a cărei gazdă a fost Gabriela Szerasz. În casele vechi, cu cerge şi ştergare din satul din gara Mocăniţei, fetele au învăţat de la meşterii populari Coman Năstaca, Coman Marişca, Timiş Maria, prof. Zsegora Ghertruda şi prof. Adriana Melniciuc primii paşi în crearea pieselor de costum maramureşean.
Deşi zonă urbană, în Vişeu de Sus costumul tradiţional a fost transmis din generaţie în generaţie şi se îmbracă şi în prezent în zilele de sărbătoare. Pornind de la această realitate, dar şi de la frumuseţea şi valoarea costumului tradiţional, Centrul Cultural-Social a lansat invitaţia tuturor vişeuanilor de a participa la Sfânta Liturghie de duminică, 14 mai, îmbrăcaţi tradiţional. Răspunsul a fost unul pozitiv, existând chiar biserici (Biserica Ţipţerai) unde toată lumea prezentă la slujbă şi-a demonstrat dragostea pentru portul străvechi. Fotografii Cosmin Tomoiagă, Daniel Andreica, Dumitru Tomoiagă şi Aurel Ghilezan, alături de directorul instituţiei, dr. Anuţa Pop, au străbătut oraşul în lung şi-n lat, de la biserică la biserică, pentru a surprinde instantanee din ceea ce înseamnă costumul tradiţional în Vişeu de Sus şi frumuseţea vişeuanilor la ceas de sărbătoare. Cinste tuturor vişeuanilor care nu îşi uită tradiţiile!