De peste un deceniu, în luna mai, Baia Mare devine gazda festivalului de muzică francofonă “Chants, Sons sur Scene”, eveniment de amploare, aşteptat cu interes de tinerii francofoni din toată ţara. Actuala ediţie va avea loc la Teatrul Municipal din Baia Mare, în perioada 12-14 mai. Concurenţi din 13 judeţe, cu vârste cuprinse între 13 şi 25 de ani, vor interpreta melodii în limba franceză, oferind spectatorilor un melanj încântător de genuri muzicale, din universul magic al limbii lui Baudelaire. „Dacă ediţiile anterioare au fost onorate prin prezenţa unor invitaţi autohtoni şi internaţionali cu nume rezonante precum Keo, Alexandra Ungureanu, Cloe du Trefle, Rapsodie, Delinquante sau Antoine Chance, în acest an ne vom bucura de prezenţa interpretului francez, cu o carieră în ascensiune, Pierre Donore. Nu va lipsi piesa de teatru jucată pe scenă de trupa Dramatis Personae, coordonată de preşedintele festivalului, prof. Nicolae Weisz. Actuala ediţie a festivalului promite să menţină ştacheta ridicată în ceea ce priveşte originalitatea şi autenticitatea, nota de prospeţime şi inovaţie. Deschiderea festivalului va avea loc vineri, 12 mai 2017, de la ora 17. Activităţile vor continua sâmbătă de la ora 17,30 şi duminică, începând cu ora 15, când se va desfăşura şi premierea la toate cele trei categorii de vârstă. Festivalul francofon “Chants, Sons sur Scene” este organizat de Ambasada Franţei, Asociaţia Română a Profesorilor de Limba Franceză, Asociaţia Chants, Sons sur Scene, Institutul Francez şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş. Informaţii primite de la prof. Alina Soreanu.