Recent, Parlamentul a votat majorarea salariilor aleşilor cu 30%, bani proveniţi din bugetele locale, în majoritatea lor sărace. Iniţial, despre cadoul promoţional, oferit aleşilor, actualul ministru al muncii nu a furnizat informaţii. Graba majorării, înainte ca legea salarizării bugetarilor să devină operaţională, a fost o măsură preventivă. Care să-i pună la adăpost pe aleşii locali, dacă ea va fi contestată la CCR, sau într-o primă fază, nepromulgată de preşedintele Iohannis. În contextul unor tergiversări, în aplicarea legii, aleşii locali vor deveni o categorie de bugetari favorizată şi discriminată pozitiv. Grija purtată acestora, de-a lungul anilor, de Parlament şi toate guvernările este redată de istoria alegerilor. În mediul rural şi localităţile urbane mici, aleşii locali, prin metode specifice, au influenţat şi determinat rezultatul votului. Care de regulă a luat drumul partidului cu şansele cele mai mari de a cîştiga alegerile. Orientarea politică a aleşilor locali întotdeauna a fost formală şi efemeră. Pentru ei omul de bază rămîne preşedintele CJ, personaj care deţine puşculiţa cu banii publici. Mitul „demnitarului local”, care trebuie să aibă salariul cel mai mare din instituţie, construit de ministrul muncii este fals şi nu are logică. În CJ şi primăriile mari lucrează specialişti în diverse domenii, cu studii corespunzătoare fişei postului şi validate de o diplomă universitară. Bugetarii respectivi realizează activităţi concrete şi trebuie remuneraţi conform pregătirii lor. La o adică ei răspund direct în faţa legii, pe cînd aleşii dacă nu o încalcă în cel mai rău caz pot fi acuzaţi de neglijenţă în serviciu. În majoritatea cazurilor, profesiile sau meseriile aleşilor nu au legătură cu funcţia îndeplinită temporar, din ale cărei „taine” învaţă din mers la locul de muncă. După modelul parlamentarilor, veşnic nemulţumiţi de salarii şi privilegii, mai nou, s-au luat şi o seamă de aleşi locali. Într-o vreme le-a stat gîndul şi la pensii speciale total nejustificate, inclusiv pentru aleşii neamului. Greutăţile din administraţiile locale sînt reale şi cunoscute. Bani puţini, legislaţie interpretabilă, fonduri europene accesate cu greu sau deloc, proiecte nefinalizate sau neeligibile, răspundere morală în faţa alegătorilor şi a legii dacă aceasta este încălcată. Ce-i drept, în administraţia locală, fără bani nimic nu se mişcă. Cu mici excepţii în ţară, despre performanţa primăriilor nu se poate vorbi. În judeţ, numărul comunităţilor prospere pot fi numărate pe degetele unei mîini. Cu toate acestea, în sistem, încă nereformat, se trăieşte bine. Neregulile persistă (sesizate de Curtea de Conturi), birocraţia înfloreşte, personalul supradimensionat numeric se menţine iar de licitaţiile dubioase a auzit toată lumea. Altfel spus, dacă nu plouă, măcar picură. Mulţi aleşi locali cumulează pensia cu salariul şi indemnizaţia, după opinia mea, o situaţie stranie, într-o instituţie de stat. Şi totuşi, aleşilor nepretenţioşi salariile le convin, primăresc de ani de zile, oamenii s-au obişnuit cu ei, nu concep ca să nu fie realeşi şi nu au de gînd să-şi dea demisia din funcţie. Au conştientizat că funcţia nu le-a băgat-o nimeni pe gît cu forţa iar profesiile şi meseriile lor de bază sau mediul privat nu le-ar putea oferi nici atît. Mai mult, nu riscă să piardă ocazia ca la evenimente festive, urmate de mese îmbelşugate, să taie panglici şi să ţină discursuri banale. Aşadar, în administraţia locală văicărelile şi autovictimizările nu sînt decît mici lovituri de imagine care nu-şi au rostul, din contră irită şi deranjează opinia publică. Din motivele enunţate, de majorări ale salariilor, trebuie să beneficieze micii funcţionari, care de bine de rău mai fac ceva, nicidecum aleşii locali. Discutabilă rămîne şi poziţionarea lor în vîrful piramidei, din mult trîmbiţata lege a salarizării unitare, motiv care va genera noi dezechilibre şi discriminări, în raport cu alte categorii de bugetari. Cu opinii legate de legea salarizării tututor bugetarilor vom reveni cu altă ocazie.
Prof. Vasile ILUŢ
