Consumatorii sînt lăsaţi la mîna producătorilor şi a comercianţilor, statul s-a retras programatic din piaţa alimentelor, acceptînd hrana bazată pe chimicale. Politica europeană şi naţională în domeniu nu are control asupra calităţii, alimentele sînt tot mai chimizate, iar ca efect bolile de nutriţie au explodat şi jumătate din mortalitate are cauze alimentare. Practic, hrana convenţională îi otrăveşte lent pe cei care o consumă, nu îi hrăneşte. O schimbare a acestei politici genocidare este obligatorie!
Strategia agricolă prevede creşterea suprafeţelor cultivate în sistemul ecologic şi tradiţional, însă pe piaţă constatăm că hrana bio este de 3-5 ori mai scumpă. Politica parşivă îl pune pe consumator să aleagă, iar românul preferă să consume ce e fără calitate. Omul se simte mereu flămînd şi compensează lipsa de principii nutritive prin creşterea cantităţii de hrană ingurgitată, obligatoriu condimentată în exces, supunînd sistemul digestiv la eforturi diabetice. După o generaţie, statisticile ne arată supraponderali, aproape un sfert dintre copii au masă corporală mai mare decît trebuie.
Fără alimente bune, oamenii se simt obosiţi şi încearcă să compenseze lipsa de vitamine şi minerale din hrana cotidiană prin suplimente recomandate de medici, care accentuează dependenţa de procedeele chimice de sinteză, organismul se încarcă şi mai mult cu toxine, iar starea de sănătate se degradează. Bolnavii primesc recomandări să consume alimente ecologice, cheltuie de trei-patru ori mai mult, însă observă că hrana eco din reţeaua publică nu este curată şi naturală cum se aşteptau.
Politica agricolă susţine cu subvenţii imense (40% din bugetul UE) agricultura convenţională, bazată pe procedeele cele mai ”moderne” de fertilizare, erbicidare şi combatere a bolilor şi dăunătorilor, la care se adaugă tratamente chimice pentru păstrarea în depozite a produselor agricole şi de ameliorare a alimentelor pe fluxul de procesare industrială. Consumatorii n-au alternativă, sînt captivi, mănîncă ce găsesc în supermarket, de acum şi în sate sînt minimarketuri cu morcovi şi lapte…
Revenirea la agricultura tradiţională, cu gunoi de grajd şi tehnologie extensivă, nu mai este posibilă, consumatorii nu mai au încredere în ţărani. Pe an ce trece, constatăm că şi gospodarii adoptă ”modernele” tehnologii bazate pe îngrăşămintele chimice solide, plus îngrăşăminte foliare şi fertirigări, pesticidele fiind camuflate sub denumirea de ”prietenoase cu mediul”. Statul acceptă aceste metode agricole intensive şi inclusiv prezenţa reziduurilor ca ”părţi per milion”, în doze considerate nepericuloase. Din constatările medicilor, jumătate dintre boli sînt produse de alimentaţia ”modernă”, concluzia fiind aceea că societatea nu mai suferă de foame, există hrană cantitativ suficientă, dar de slabă calitate nutriţională şi biologică. Adesea, alimentele din producţia convenţională, mai ales sortimentele de mîna a doua ca preţ, sînt apreciate ca fiind ”deşeuri alimentare”, nicidecum hrană pentru oameni.
Fiecare caută să-şi asigure alimente de calitate pentru familie. În pieţele ţărăneşti, orăşenii aleg ciupercile şi fructele de pădure, şansele de a fi contaminate cu nitraţi şi metale grele fiind mai mici. De asemenea, au trecere produsele din zonele îndepărtate de oraşele poluate, mai ales dacă sînt fabricate după metode tradiţionale, în sate de munte. Dar nici o garanţie nu există că ţăranul spune adevărul, de vreme ce statul nu are un sistem de control. Aşa că totul e relativ în ce priveşte hrana. Nu ştim ce mîncăm, de unde provine grîul, cine l-a măcinat, cum a dospit aluatul şi ce aditivi are. Etichetele sînt incomplete şi adesea mincinoase. Încercările de a reglementa producţia alimentelor şi băuturilor se lovesc de interesele capitaliştilor care domină cea mai mare piaţă a lumii. Nu trăim într-o ţară şi într-un continent în care curge lapte şi miere, ci E-uri şi substitute chimice… Pîinea şi sarea ascund otrăvuri în doze de părţi per milion. Este condamnabil faptul că politica agricolă şi alimentară a Uniunii Europene şi inclusiv a României acceptă că nu oamenii sînt cei mai importanţi, ci piaţa capitalistă.
