Industria din judeţul Maramureş creşte cu 10% pe an, exportăm mobilă, echipamente electrice şi alte mărfuri produse de cele 29 de multinaţionale cu peste 250 de salariaţi. Soldul balanţei comerciale fiind supraunitar, putem vorbi de un reviriment al producţiei industriale, dar nu şi de o modernizare, întrucît valoarea adăugată este mică, iar salariul mediu – 400 de euro. Toate judeţele din Regiunea N-V ne depăşesc la producţia pe cap de locuitor!
După zece ani de la aderare, observăm că produsul intern brut al judeţului Maramureş este susţinut de firmele cu capital străin, cu ajutorul forţei de muncă autohtone, pe terenul românesc. Dacă ar fi să criticăm investiţiile alogene, am spune că produsele exportate au un grad mic de complexitate şi valoare nou creată redusă. În acest timp, noi am „exportat” în UE milioane de muncitori, care au adus zeci de miliarde de euro – tot a doua sau a treia casă este construită cu bani cîştigaţi afară şi cheltuiţi în ţară. Trăim puternice transformări, criza economică a blocat reformarea deficienţelor structurale vizibile prin supraexploarea resurselor. Statul poate contracara aceste tendinţe prin accelerarea reformelor, ca nivelul de trai să crească. Reindustrializarea bazată pe capitalurile străine, cu materii prime interne şi forţă de muncă românească a încetinit la cîţiva ani după explozia din 2007. Infuzia de capital a fost stopată, terenurile de lîngă drumurile naţionale îşi aşteaptă şi acum investitorii să le cumpere cu 1.000-2.000 de euro pe ar, precum înainte de criză.
Economia are nevoie de resurse, nu poate scoate profit din nimic. Ne lipseşte capitalul intern, ne bazăm pe credite bancare pentru a deschide noi firme, anual se înfiinţează două mii şi două mii intră în insolvenţă, într-o rotaţie concurenţială. De acum, ne lipseşte şi forţa de muncă, pe piaţa autohtonă cu salariul orar de 10 lei nu poţi ţine muncitorul, de vreme ce în Occident primeşte 10 euro pe oră. Antreprenorii români se străduiesc să introducă noi tehnici de producţie, să creeze branduri compexe, inteligente, însă dezvoltarea lor este lentă şi profiturile sînt limitate, peste norma de răbdare a administratorului de firmă care doreşte să prospere rapid.
Statul are datoria să încurajeze economia ce produce bunuri şi servicii complexe, bazate pe materie primă locală, cumpărate de noi şi care nu sînt revîndute, ci consumate pentru calitatea lor. Abia după cucerirea pieţei interne, aceste mărfuri vor avea şanse să fie exportate. Să produci mure şi să le vinzi ca atare în Germania este pierdere curată pentru noi toţi! Din acest punct de vedere, Maramureşul se află în declin, lucrăm cu braţele şi pe salarii mici. Ar fi de preferat să fim meseriaşi specializaţi, pe salarii mari.
Forţa de muncă tînără pleacă în străinătate fie şi sezonier. Nu există statistici, statul nu pare să fie interesat să afle cîţi cetăţeni muncesc în străinătate şi cît cîştigă ei. Ştim că majoritatea se întorc cu banii acasă şi îi cheltuie aici. Românul îşi găseşte de lucru în Germania şi după două luni de cules morcovi se întoarce acasă cu minus zece kilograme la greutate şi cu plus 3.000 de euro în buzunar, bani pentru a-şi tencui casa. Aceştia sînt adevăraţii aducători de profit pentru ţară! Îşi sacrifică sănătatea pentru a putea trăi decent.
Economia judeţului poate să fie de calitate şi socială de piaţă, conform strategiei europene, dacă 60% dintre muncitori au calificare superioară, dacă fluxurile tehnologice sînt eficiente, bazate pe cercetările cele mai noi, cu folosirea de resurse de energie verde şi materii prime regenerabile. Reindustrializarea Maramureşului după acest model va duce la creşterea salariilor şi a nivelului de trai. Totul este în curs, se petrece sub ochii noştri, tinerii pleacă în Occident, nu-i putem reţine cu 400 de euro pe lună, acolo primesc 1.400, locuinţă socială (de pildă, la Viena) şi respect pentru munca pe care o fac.
