Claudiu Sfara, pictorul care ne învaţă să privim mai adânc chipul icoanelor

Claudiu Sfara este absolvent al Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea, secţia pedagogia artei. Este pasionat de pictură din copilărie, dar nu şi-a imaginat atunci că va ajunge să picteze chiar chipuri de sfinţi în biserici. La pictura bisericească a ajuns în timpul studiilor universitare. Era vacanţa de vară şi îşi dorea să câştige câţiva bănuţi. Aşa a ajuns ucenic la pictura unor biserici din Sălaj, avându-l ca îndrumător pe pictorul Florian Negruţ. Claudiu Sfara crede cu tărie că icoanele sunt puntea noastră de legătură între sfinţi şi Dumnezeu. Uneori suntem prea mult ancoraţi în rutina de zi cu zi, astfel încât nu mai putem să tresărim atunci când privim o icoană şi mai ales nu ne aducem aminte să iubim şi să iertăm, aşa cum ne învaţă sfinţii al căror chip îl privim de fiecare dată când intrăm într-o biserică.

Chipul icoanei – învierea omului

R: Ce te inspiră când pictezi?
C.S.: Mă ajută să ştiu viaţa sfântului şi să văd modelele de icoane vechi. Sfinţii seamănă cu oamenii şi oamenii seamănă cu sfinţii. Important e să vedem asemănarea cu sfinţii la semenii noştri chiar dacă suntem acoperiţi de păcate. Icoana are o lumină căreia îi poţi vorbi, te îndeamnă să laşi jos tot ce te apasă, aşteaptă să ne regăsim atunci când aşteptăm vreo minune urgentă. Şi un om poate face asta. Suntem ceea ce privim. De exemplu, soţia mea, atunci când am cunoscut-o avea un chip mai reuşit decât al icoanelor pe care le pictam eu. Pot să spun că am văzut-o ca pe un înger.
R: Cum trebuie să fie viaţa pe care o duce un pictor de icoane?
C.S.: Pictorul trebuie să ducă o viaţă în spiritul ortodoxiei.
R: Fac icoanele minuni?
C.S.: Dumnezeu iubeşte să vadă că ne rugăm unii pentru alţii apelând la sfinţi. Să cerem mai puţin din cele lumeşti şi să nu fim egoişti. De exemplu, să zicem: ajută-l pe cutare să se împace cu vecinul lui sau ajută-mă să mă las de o patimă. Eu cred chiar că putem să-L punem pe Dumnezeu la încercare cerându-i ceea ce nu poate refuza. De pildă, să spunem: Doamne, eu vreau să te iubesc, învaţă-mă să te iubesc şi atunci vom constata că Dumnezeu va găsi o cale discretă şi elegantă de a răspunde cererii noastre.
R: Ai simţit că sfinţii ne ajută ca rugăciunile noastre să ajungă mai repede la tronul lui Dumnezeu?
C.S.: Da, mi s-a întâmplat cu sfântul Mucenic Efrem cel Nou.

“Icoanele împărăţesc peste sufletele oamenilor, prin dragoste”

R: Cum ar trebui să fie legătura noastră cu sfinţii?
C.S.: Închinarea la icoane ne ajută nu numai să ne arătăm recunoscători faţă de Dumnezeu, ci şi să învăţăm cinstirea semenului nostru, al „chipului” omului. De fapt, ne putem încălzi de dorul după Dumnezeu prin exersarea acestei iubiri pe care o aplicăm în relaţiile pe care le avem cu semenii. Trebuie să ne raportăm mereu ca la o valoare pe care vrem să o câştigăm şi care e de nepreţuit. Icoanele împărăţesc sufletele noastre, prin dragostea sfinţilor, sfinţii care ne iubesc pe noi, sunt oarecum ca o prelungire accesibilă a lui Dumnezeu, iar noi o prelungire a sfinţilor în actualitate.
O minune în viaţa pictorului
R: A existat ceva care ţi-a marcat existenţa după ce ai finalizat o pictură bisericească?
C.S.: Soţia mi-a fost ucenică în momentul în care am pictat o biserică din Călineşti, iar după vreo patru ani ne-am căsătorit. Prima zi din luna de miere am petrecut-o la Ocna Şugatag, aproape de biserica din Călineşti, în acea zi era chiar hramul bisericii pictate de noi. Aşa că a fost ca o legătură de suflet între mine, soţia mea şi sfinţii din biserică.

Părinţii-icoane vii pentru copii

R: Te-ai raportat în dialogul nostru foarte mult la legătura dintre familie şi sfinţi. Cum vezi tu această legătură?
C.S.: Părinţii pentru copii sunt nişte icoane vii. Părinţii îşi sărută copiii, copiii îşi sărută părinţii, părinţii sărută icoanele, copiii sărută icoanele, e o comuniune. Lui Dumnezeu îi place ca în relaţiile cu oamenii să primeze în primul rând iubirea. Asta învaţă copiii de la părinţi, nu au de unde să înveţe din altă parte. Sfinţii seamănă cu oamenii şi prin dragoste. De aceea, părinţii prin iubirea lor îi învaţă pe copii iubirea lui Dumnezeu pentru oameni şi iubirea în relaţiile cu toţi oamenii. Fiecare din noi ar trebui să învăţăm atunci când privim icoanele: iubirea, pentru că aşa cum spune părintele Hrisostom Filipescu, “vocaţia fiinţelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi şi a locui în Dumnezeu”.