Noul vine peste noi în ritm alert, aproape totul s-a schimbat după Revoluţie, oscilăm între rezistenţă la schimbare şi acceptare, sîntem deci conservatori ori liberali, după cum ne dictează interesele. Cei aşezaţi într-o structură stabilă vor să-şi păstreze statutul, nu-şi închipuie un alt mod de existenţă şi rezistă la evoluţiile rapide şi forţate. Legitimarea ordinii şi raţionalizarea ne preocupă pe toţi, luaţi de valul modernului curs.
Agenţii trecutului consideră că au libertatea să rămînă cum au fost, însă schimbiştii li se opun, invocă egalitatea între membrii comunităţii. Discuţiile pro şi contra se transferă în cele din urmă în politică şi după campanii de informare, programe de educare, sesiuni de influenţare, lupta ideologică se tranşează la vot. Drumul are un singur scop, de convingere că interesele comunităţii le domină pe ale individului. Mişcarea duce la apariţia în spaţiul public a unor promotori ai tradiţiei, care se manifestă pentru cele ce au fost, susţinînd proprietăţile tuturora, precum sînt: păşunea, pădurea, biserica, cimitirul localităţii, fîntîna publică din care oricine poate să ia apă de băut, rîul, semnele de hotar, drumurile şi cărările, pînă la obiceiurile locului. Mai nou, considerăm că ale poporului sînt şi instituţiile democratice de stat. Pentru cei mai tineri, rezistenţa la schimbare este o încăpăţînare de moment, de vreme ce modernul se impune oricum, graţie utilităţii şi accesibilităţii sale, chit că piaţa liberă aduce şi lucruri mai puţin fiabile decît cele vechi – dar alegerea ne aparţine.
Statul este unul dintre agenţii principali ai schimbării cu efecte serioase. Legile din ultimii 25 de ani au produs modificări de esenţă. Mai întîi au fost retrocedate, taxate şi impozitate proprietăţile private şi comune, ca mai apoi să fie restricţionată folosirea lor. După ce pădurea composesorală şi comunală au fost restituite, sătenii le pot folosi doar prin intermediul firmelor autorizate să exploateze lemnul. Păşunea composesorală şi comunală poate fi păşunată de cel care cîştigă licitaţia de închiriere şi plăteşte impozitele. Lemnul şi masa verde devin astfel mai scumpe decît face, gospodarii preferă să cumpere gaz metan din Rusia şi lapte din supermarket. Schimbările ajung pînă în grădina casei, omul seamănă gazon, plantează un balansoar, iar legumele vin singure la poartă, din altă parte, pe bani.
Organizarea vieţii sociale, economice, culturale şi politice suferă modificări sub ochii noştri. Românul încă nu a renunţat la closetul din fundul curţii, cu toate că are baie în casă, folosită însă doar noaptea, pentru a nu încărca fosa septică. Tradiţionaliştii deplîng mai ales renunţarea la libertate, acum totul este al cuiva, nu ai voie să te plimbi pe păşunea satului şi nici să culegi ciuperci din pădure. Capitalismul a învins peste tot, proprietatea individuală s-a impus în faţa celei publice, nimic nu este al nostru. Revenirea la izlaz, composesorat, urbariu, la rîul din care pescuieşti cu mîna, la izvorul din care bei borcut fără oprelişte, la ciurda satului, stînă, cîrd, stavă, la exploatarea liberă a pietrei şi nisipului, par acum o utopie. Visăm să trăim în libertate, pe pămîntul nostru, fără limitări limitate, să zicem aşa, într-o grădină a Raiului, fiecare să fie acasă.
Agenţii schimbării sînt la fel de legitimi ca cei ai tradiţiei, ei susţin o politică de intervenţie a statului pentru a satisface nevoile tuturora. Păşunea şi pădurea să fie păstrate pentru scopurile comune, nu individuale. Să fie pus accentul pe comunitate, cu evenimentele acesteia, în formele cele mai nealienante, pentru a concilia individul cu societatea, interesul personal cu cel public, care în esenţă nu se modifică de la o generaţie la alta. Argumentul principal este că omul îi restituie societăţii tot ce a primit de la aceasta, fără de rest.
