Vineri, 19 mai 2017, ora 19, la casa de cultură a sindicatelor din Baia Mare, bd. Independenţei nr. 4, va avea loc un spectacol cu magicianul, mentalistul, iluzionistul Vlad Grigorescu, show 100% interactiv, plin de umor, mister şi emoţii. #MINDSHOW face parte din seria spectacolelor pe care Vlad Grigorescu le prezintă în întreaga ţară. Demonstraţiile sale combină tehnici psihologice de manipulare şi intuiţie, cu tehnologie multimedia şi interactivitate, pentru a crea iluzia unui al şaselea simţ. Vlad Grigorescu a adus conceptul de mentalism şi hipnoză de scenă în România şi este recunoscut pentru scepticismul său privind paranormalul. Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 12 ani.
„Când eram mic, tata mi-a arătat un truc cu un nasture. Tata nu este magician. Ştia şi el un truc şi voia să mă ţină ocupat. M-a ţinut ocupat toată viaţa. Am studiat tot ce am prins despre această artă, am învăţat de pe unde am apucat, mi-am pierdut foarte multe nopţi citind despre magie. Pentru mine, magia înseamnă mai mult decât trucuri. Ca şi muzica, dansul, pictura sau poezia, eu cred că magia este o formă de artă prin care se pot transmite mesaje şi emoţii. Magicianul nu trebuie să fie cel care vine pe scenă cu aroganţă pentru că a învăţat câteva trucuri, ci trebuie să fie cel care deschide un drum nou pentru spectatori. Un drum la sfârşitul căruia spectatorul să fie mai „bogat”, ne spune Vlad Grigorescu.
Paul BOB