În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii rutieri maramureşeni au acţionat pentru supravegherea traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie pe drumurile publice din judeţ, având ca prioritate depistarea şoferilor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.
În intervalul orar 23-03, poliţiştii au oprit pentru control 174 de autovehicule, care se deplasau pe DN18 Sighetu Marmaţiei – Leordina – Vişeu de Sus – Borşa sau pe raza localităţilor Ocna Şugatag, Groşi, Fărcaşa. Toţi conducătorii auto opriţi de poliţişti au fost testaţi cu aparatul etilotest. Pentru neregulile constatate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 10.000 lei.
De asemenea poliţiştii au reţinut 4 permise de conducere, două pentru viteză excesivă şi două pentru conducere sub influenţa alcoolului, şi au retras 3 certificate de înmatriculare. Totodată au fost întocmite trei dosare penale, toate pentru conducere sub influenţa alcoolului.
În Moisei – dosar penal pentru infracţiuni rutiere
În noaptea de duminică spre luni, la ora 02:40, poliţia a fost sesizată că, pe raza localităţii Moisei a avut loc un accident de circulaţie şi unul dintre conducătorii autovehiculelor implicate a părăsit locul faptei.
În urma verificărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că, un autoturism, condus de un tânăr, de 24 de ani, care se deplasa pe DN 18, a fost acroşat de un alt autoturism, care şi-a continuat deplasarea. La scurt timp, poliţiştii au găsit autoturismul implicat în accident şi au identificat persoana care l-a condus, un bărbat, de 33 de ani, din Moisei. În urma verificărilor, s-a constatat că, acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule iar autoturismul condus nu este înmatriculat.
De asemenea, persoanele implicate în accident au fost testate cu aparatul etilotest şi s-a constatat că ambele se aflau sub influenţa alcoolului. Acestea au fost conduse la spitalul din Vişeu de Sus unde le-au fost recoltate mostre de sânge.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
În Buciumi – două pasagere rănite în urma unui accident rutier
Luni, 1 mai, în jurul orei 00.50, poliţia a fost sesizată că, în localitatea Buciumi, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea unor persoane.
Un tânăr, de 18 ani, domiciliat în judeţul Satu Mare, care se deplasa cu un autoturism pe direcţia Dej – Baia Mare, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului, două pasagere, de 16 şi 17 ani, au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la spital, unde au rămas internate.
Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.