De 1 Mai, muncitorii români din toată Europa au fost liberi. Şi în Italia, şi în Austria, şi în Franţa… Este un semn al respectului faţă de activitatea desfăşurată cu scop, pentru satisfacerea trebuinţelor omului. Muncitor, substantiv şi adjectiv deodată. Munca fizică şi munca intelectuală nu sînt apreciate corect, tindem să subevaluăm efortul făcut de lucrătorii din ţară. Unitatea de măsură a muncii, ora lucrată, este mai lungă. Contractul individual, baza relaţiei pe această piaţă, nu are valoare mai mare decît hîrtia din dosar, ci înţelegerea verbală şi strîngerea de mînă sînt mai importante decît actul scris şi semnat de părţi. De parcă n-am şti să scriem!
Această situaţie afectează mulţi muncitori şi creează inconveniente. Angajarea cu timp parţial, deşi programul efectiv de muncă este cel normal, are efect de durată, în defavoarea salariatului şi a statului. Cine apără drepturile muncitorilor? În primul rînd ei înşişi trebuie să le cunoască. Deşi Codul românesc al Muncii nu-i printre cele mai bune, ar trebui să găsim un mai just echilibru între părţile care semnează contractul individual de muncă (la firmele mai mari, şi contractul colectiv de muncă). Dar pînă la o nouă lege, trebuie s-o aplicăm pe cea existentă. Chestiuni de bază, – angajatorul este obligat ca mai întîi să semneze contractul individual de muncă şi să facă înscrierea noului salariat în registrul electronic naţional al salariaţilor (REVISAL) -, nu sînt cunoscute/respectate, muncitorii se lasă duşi cu vorba, se apucă de muncă, lucrează o lună, un an…, primesc salariu la negru, iar actele tot nu sînt semnate… Este clar că mai întîi angajatorul şi angajatul trebuie să negocieze contractul individual, din care un exemplar este obligatoriu să ajungă la salariat, şi abia după semnarea şi a fişei de protecţia muncii şi a celei de securitate şi sănătate, salariatul va fi introdus la locul de muncă şi va primi sarcinile de serviciu şi plata convenită.
Idealul recomandat ar fi ca salariatul să resimtă o stare de bine la locul de muncă, cel puţin aşa prevede strategia europeană. Recomandarea este ca în firmele mari să fie înfiinţate comitete de salariaţi care să aprecieze condiţiile de muncă şi să acţioneze preventiv. Constatăm că sindicatele au un rol tot mai mic în întreprinderile private, ceea ce este îngrijorător pentru asigurarea unui dialog social echilibrat între capital şi forţa de muncă. Un alt Cod al Muncii va reglementa abordarea participativă a relaţiilor de muncă, o altă cultură a muncii dorim, cu obligaţii privind expunerea oamenilor la agenţi exteriori, chimici, sonori, termici, la alte pericole pentru sănătate. Accidentul de muncă poate fi evitat doar în acest fel, prin prevenţie şi luarea măsurilor de protecţie. (În Maramureş, în anul 2016, au fost înregistrate 122 de accidente de muncă, cu 5.000 de zile de recuperare.)
După încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă şi înmînarea unui exemplar original, de a doua zi începe perioada de probă, timp destinat pentru acomodarea la locul de serviciu. Dacă noul angajat nu face faţă, sau nu-i convine treaba, contractul individual poate fi reziliat – unilateral. În aceste situaţii, apar abuzuri şi reclamaţii la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Inspectorii controlează şi constată neconformităţi cu duiumul (cîte două-trei la o firmă). Amenzile sînt un mecanism de amînare a faptelor grave, cum ar fi munca fără forme legale. “Taxa” pentru un muncitor la negru este de 10.000 lei (în 2016, inspectorii pentru relaţii de muncă din Maramureş au dat 42 de astfel de amenzi). Fenomenul pare ţinut sub control, dar în viitorul Cod al Muncii ar trebui să fie introdusă şi responsabilitatea angajatului care acceptă să muncească la gri sau la negru.
Situaţia muncii în România devine paradoxală. Statul intenţionează să mărească veniturile personalului bugetar, are grijă să asigure un nivel de trai decent, dar proiectul legii salarizării unitare pleacă din start cu discriminări (pot fi eliminate în procesul parlamentar). De pildă, unele categorii primesc salarii mari (medicii), iar altele rămîn cu ce au acum (infirmierii). Găsirea unui echilibru just între muncă şi plată n-ar trebui lăsată pe seama negocierii şi părerii, ci măsurată pur şi simplu. Guvernanţii noştri se comportă precum privaţii, negociază salariile fără să stabilească munca de îndeplinit, semn că munca nu este respectată.
