La întâlnirea Comitetului consultativ de dialog civic pentru persoanele vârstnice au fost invitaţi să participe şi parlamentarii maramureşeni. Au fost prezenţi deputaţii Adrian Todoran, Vlad Duruş, Călin Matei şi Norbert Apjok, senatorul Severica Covaciu, Olivia Cherhaţ (reprezentanta deputatului Viorica Cherecheş). S-au prezentat problemele persoanelor vârstnice şi s-au făcut propuneri pentru soluţionarea acestora, de faţă fiind reprezentanţi ai mai multor asociaţii de pensionari. Au fost prezenţi şefi ai unor instituţii publice deconcentrate.
Ştefan Lupşa, preşedintele CJ al Persoanelor Vârstnice, a prezentat mai multe doleanţe ale pensionarilor. Aceştia cer creşterea valorii punctului de pensie la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie luat în calcul la fundamentarea anuală a bugetului de stat, elaborarea de urgenţă a unei noi legi unitare pentru pensii, indexarea anuală a pensiilor să se facă în sumă fixă şi nu procentual, recalcularea pensiilor după câştigul realizat şi după contribuţia personală la bugetul asigurărilor sociale, anularea pensiilor speciale şi a celor necinstite, acordarea biletelor de tratament. Pensionarii doresc reducerea preţului suportat de aceştia pentru biletele de tratament, proporţional cu reducerea numărului de zile de tratament, includerea în costul biletului şi a cheltuielilor de transport înspre şi dinspre staţiune, acordarea de bilete de tratament gratuite pentru pensionarii a căror pensie se situează sub pragul de sărăcie. Alte cereri au avut ca obiect suplimentarea cupoanelor de călătorie pentru pensionari de la 6 la 12 bucăţi anual, decontarea cupoanelor nefolosite la un preţ mediu de transport pe CFR, distribuirea gratuită către pensionarii cu pensii mici a alimentelor care se apropie de expirarea termenului de garanţie, elaborarea unui act normativ prin care CAR-urile pentru pensionari să poată recupera eventualele debite printr-o relaţie directă cu Casa Judeţeană de Pensii.
Generalul în retragere Haralambie Cacina, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Maramureş, a ridicat problema pensiilor văduvelor veteranilor de război, care sunt foarte mici. Deputatul Norbert Apjok, a precizat că a fost votată de curând o lege privind majorarea acestor pensii.
Ioan Ceterchi, preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, Filiala “Pintea Viteazul” Maramureş, a cerut ca şi această categorie de pensionari să poată beneficia de bilete de tratament.
Deputatul Vlad Duruş a arătat că este pregătit un proiect de lege care anulează pensiile speciale pentru parlamentari. (a.g.)