Aici se găseşte Mănăstirea „Acoperămîntul Maicii Domnului”, unde stareţ este protosinghelul Vasile Filip. Se povesteşte că ar fi existat un blestem abătut asupra acestui sat. Cică autorităţile de la acea vreme (anii 1761-1762) au dat foc Mănăstirii ”Acoperămîntul Maicii Domnului”, iar oamenii din Boiereni au furat lemnul rămas. Amintirea blestemului persistă şi astăzi, locuitorii acestui sat au un comportament aparte, cred cu străşnicie că la fiecare casă, fie ea locuită sau nelocuită, trebuie să existe cîte o cruce, fapt care te duce cu gîndul la puterea credinţei şi a crucii asupra oamenilor. În rest, este un sat ca oricare altul, cu mai mulţi bătrîni decît tineri.
Mănăstirea “Acoperămîntul Maicii Domnului” este un lăcaş de cult extrem de frumos şi care se dezvoltă pe an ce trece. Ea se află în apropierea locului unde a existat vechea mănăstire, despre care se spune că ar fi fost spartă şi arsă în timpul Imperiului austro-ungar. Pe la 1761-1762, în Transilvania, s-au distrus peste 150 de mănăstiri şi biserici ortodoxe. Nu se ştie cît a funcţionat vechea mănăstire, nu există date, doar tradiţia satului spune că existau trei călugari care îi învăţau pe copiii satului să scrie şi să citească româneşte.
La urechea împărătesei Maria Terezia au ajuns informaţiile că în Lăpuş s-au stabilit călugări. Înspre Rohiiţa, a trimis grupuri de soldaţi deghizaţi, care au reuşit să-i dezbine pe locuitorii zonei, iar apoi i-au izgonit pe călugări şi au aprins sfîntul lăcaş. Călugării izgoniţi au abătut asupra satului Boiereni blesteme: de şapte ori să ardă şi tot de atîtea ori să fie dus de ape, iar în hotarul satului să nu mai crească lemn de stejar pînă ce oamenii prin rugăciuni, post şi muncă se vor izbăvi.
Se spune că peste pădurile Boierenilor s-a rupt un nor, iar apele năvalnice au dus la vale oameni, animale şi case. Pe locul pristolului fostei biserici a mănăstirii, a fost aşezată şi-a dăinuit o cruce din lemn. În anul 1904, preotul Cornel Bud a înlocuit-o cu o cruce de piatră, pe care şi astăzi se poate citi: „Hora et labora” (Roagă-te şi munceşte) şi pe care se bazează rînduiala de la Sfîntul Lăcaş. Oamenii se rugau la această cruce. Mai tîrziu, în anul 1973, s-a construit o capelă ce a fost donată de Iov Pop din satul Rohia, iar în anul 1978 s-a construit clopotniţa. La insistenţa stareţului de la Mănăstirea „Sfînta Ana” de la Rohia, Serafim Man, s-a înălţat biserica mănăstirii, care a fost terminată în anul 1986. S-a construit casa cu paraclis în stil bizantin (1994-1995). Tot în acest spaţiu binecuvîntat, s-a înălţat o trapeză în aer liber, cu o bucătărioară şi o casă de oaspeţi. Semnul dumnezeiesc al ispăşirii păcatului este faptul că, după ce s-a terminat construcţia bisericii, au apărut în zonă lăstarii de stejar. La mănăstire vin credincioşi din ţară şi de peste hotare, pe timpul verii se organizează tabere de pictură, vin însă şi studenţi la teologie, filologie, jurnalism.
