1. Episcopul Emilian Birdaş şi actorul Paul Antoniu
Actorul PAUL ANTONIU, care a slujit scena timp de peste 45 de ani, din care 35 la Teatrul din Baia Mare, care şi înainte de 1989 a stimulat teatrul de amatori, autorul monumentalei opere Zodiile lui Orfeu. O istorie sentimentală a muzicii universale (două volume, cca 1.600 pagini, apărute în 2009 şi 2015), după apariţia în Grai a academicianului episcop EMILIAN BIRDAŞ, ne-a pomenit, cu o curată emoţie, primirea pe care înaltul slujitor al Bisericii ortodoxe, născut la Rohia, a făcut-o în decembrie 1978 şi martie 1988 echipei teatrale care a prezentat la Alba Iulia spectacolele cu piesele „La o piatră de hotar” şi „Vasile Lucaciu”.
Pe cartea Alba Iulia, oraş bimilenar, ÎPS Birdaş scrie: „D-sale, Domnului Paul Antoniu, Cu prilejul prezentării spectacolului «La o piatră de hotar», omagiu adus Unirii Transilvaniei cu România şi vizitei la sediul Episcopiei noastre, simbol al unităţii naţionale şi spirituale.
Din partea noastră cu aleasă preţuire, 3 decembrie 1978”.
În continuare, ÎPS subliniază: „Nespus de bucuroşi de reîntîlnirea după 10 ani, cu prilejul istoricei şi impresionantei piese de teatru «Vasile Lucaciu» prezentată de colectivul Teatrului din Baia Mare pentru noi alba-iulienii.
Vă felicităm din toată inima şi vă dorim noi succese în slujirea culturii şi a Patriei noastre scumpe. Cu dorinţa de revedere la Rohia din Ţara Lăpuşului, 28.III.1988”.
2. A avut Maramureşul şi alţi academicieni?
Din Sighetul Marmaţiei am fost întrebaţi dacă, în afară de fraţii Victor şi Ioan Mihalyi de Apşa, Mihai Pop şi Elie Wiesel, în spaţiul voievodal şi istoric al Maramureşului au existat şi alţi academicieni, cu deosebire de alte etnii (maghiari, evrei, ucraineni, germani)?
Cunoaştem dintr-o documentare făcută pentru cartea Românii şi etniile din Maramureş (2010) de relaţiile de colaborare dintre Ioan Mihalyi de Apşa cu prof. Szilágyi István (1819-1897), viitor membru al Academiei Maghiare, apreciat în Enciclopedia României (Cugetarea, 1938) ca filoromân, care şi-a dedicat peste 50 de ani – cei mai rodnici din viaţă – Maramureşului. (Prof. dr. Mihai Dăncuş, Revista Muzeului Maramureşului, vol. II/2004).
O opinie critică faţă de acad. Szilágyi a formulat-o renumitul istoric Alexandru Filipaşcu (autorul Istoriei Maramureşului, 1940), care scria că „cea mai frumoasă operă de deznaţionalizare (n.n., a românilor) se făcea la Liceul reformat cu 8 clase din Sighet, condus de Ştefan Szilágyi” între anii 1850-1897. Colaborarea între Ioan Mihalyi de Apşa şi Ştefan Szilágyi s-a manifestat şi în alcătuirea unei „celebre monografii” dedicată Comitatului Maramureşului, apărută la Budapesta în 1876, în proiectul de Muzeu al Maramureşului, colecţii de monede şi alte mărturii arheologice etc.
În 1833 la Sighet a fost înfiinţată Academia reformată, care a funcţionat pînă în 1920, unde se preda teologia, dreptul, filozofia etc.
Profesorul Szilágyi István a fost primit în Academia Maghiară de Ştiinţe în anul 1846.
Într-un studiu din 2008, rigurosul publicist Teofil Ivanciuc din Sighet, autor al unor cărţi despre istoria Maramureşului şi a „oraşului dintre rîuri”, redă date certe despre „academicienii născuţi, formaţi sau care au trăit în Ţara Maramureşului”, în ordine alfabetică. În afară de fraţii Victor şi Ioan Mihalyi de Apşa, Mihai Pop, Elie Wiesel şi Szilágyi István, publicistul Teofil Ivanciuc îi aminteşte pe:
Balogh János (Bocicoiul Mare, 19.02.1913 – Budapesta, 15.08.2002), biolog, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Maghiare de Ştiinţe din 1965 şi titular din 1973, membru de onoare al Academiei Austriece de Ştiinţe din 1986;
Csányi Dániel (Baia Mare, 20.01.1820 – Debreţin, 20.01.1867), teolog, profesor universitar. A studiat la Liceul Reformat din Sighet. Membru al Academiei Maghiare de Ştiinţe (n.n., în continuare AMŞ) din 1863;
Duhovici Bazil (Zlătari, martie 1783 – Hust, 13.12.1849), teolog, preot greco-catolic, scriitor, absolvent al şcolii din Sighet, membru al AMŞ din 1831;
Gerevich Tíbor (Sighet, 14.06.1882 – Budapesta, 11.06.1954), istoric şi istoric de artă, profesor universitar. Din 1922 membru corespondent, iar din 1934 membru titular al AMŞ;
Grosschmid Béni (Sighet, 6.11.1852 – Vişegrad, 7.09.1938), profesor universitar, jurist, membru corespondent al AMŞ din 1901;
Hanák János (Kisker, 25.06.1812 – Kricsova, 2.09.1849), biolog, profesor. A predat la Academia Reformată din Sighet între anii 1840 şi 1844, punînd bazele primei colecţii de ştiinţe naturale de aici. Din 1846 membru AMŞ;
Hegedűs Zoltán (Ocna Şugatag, 25.04.1925 – Budapesta, 21.05.1995), fizician, profesor universitar, membru al AMŞ din 1987;
Lassú István (Visc, 12.04.1797 – Budapesta, 19.01.1852), geograf şi statistician, membru al AMŞ din 1833;
Lugossy József (Baia Sprie, 3.12.1812 – Debreţin, 7.03.1884), filolog, orientalist, arheolog. A predat la Academia Reformată din Sighet între 1841 şi 1845. Membru corespondent al AMŞ din 1841 şi titular din 1858;
Ignaz von Born (Cavnic, 1742 – Viena, 1791), membru al Academiei Cehe de Ştiinţe, specialist în mineralogie.
Teofil Ivanciuc, care este şi autorul unui valoros Ghid (istoric, economic, cultural, turistic etc.) al Sighetului, precizează – spre lămurirea unora – că nu au fost membri ai Academiei Române istoricul Alexandru Filipaşcu (1902-1952), concurînd la un „premiu de 50.000 lei” instituit de Academia Română „pentru cel care va scrie Istoria Maramureşului”. Volumul apărut în 1940 „nu a fost primit favorabil de către mediul academic”.
„Nici Arthur Coman (Borşa, 1881 – Sighet, 1972), botanist redutabil, de talie central-europeană, n-a avut şansa să fie ales academician”, întrucît a slujit Maramureşul, nelucrînd într-un „centru universitar”.
„Despre Kekedy László (Sighet, 1920 – Cluj-Napoca, 2004), fizician, chimist şi profesor emerit al Universităţii «Babeş-Bolyai», deşi a fost prezentat ca membru corespondent al Academiei Române de către unele publicaţii, site-ul instituţiei nu confirmă acest lucru”.
Publicistul Ivanciuc crede că „Maramureşul nu ştie să-şi respecte valorile”, pomenind de satul Glod, unde memoria academicianului Mihai Pop nu este cinstită cum s-ar cuveni. În Sighet „Ioan Mihalyi de Apşa are bust, casă memorială, o şcoală şi o stradă cu numele său”, iar „Szilágyi István o stradă ce-i poartă numele (a avut şi un bust, distrus). La fel, Elie Wiesel are o casă memorială. Nu există însă simboluri ale academicienilor Gerevich şi Grosschmid Béni. Există însă busturi ale unor clasici români ai literaturii, care au pus sau nu «piciorul în Maramureş». Normal, municipalitatea ar trebui să găsească un loc (ori în Parcul Central, ori al Liceului «Ferdinand»), unde să fie plasat un monument sau o placă de marmură simplă cu academicienii avînd inscripţionate numele celor care au dus gloria urbei şi a ţării Maramureşului pretutindeni în lume”.
*
* *
Cu aceste scrise punem punct serialului de „18 episoade” despre academicienii din actualul spaţiu geo-spiritual al celor „patru ţări” din componenţa administrativă a Maramureşului, a erudiţilor din afara judeţului care au pus şi pun suflet durabil şi cuget curat pentru a înfăţişa adevărata şi originala civilizaţie şi cultură, cultă şi populară, a omeniei, generozităţii şi nobilităţii maramureşenilor, a armoniei sau a dizarmoniei cu etnicii cu care convieţuiesc de veacuri, cu strălucite personalităţi care au luptat pentru identitatea românilor, cu biruinţele, cu bucuriile, dar şi cu dramele şi tragediile care au marcat vremurile trecute, spre preacunoaşterea istoriei din acest ţinut din Centrul geografic al Europei.
