12 ediţii a avut Tabăra de Artă şi Solidaritate de la Deseşti, devenită un reper în ceea ce înseamnă arta de a dărui şi arta de a educa. Au venit la Deseşti, sub aripa grijulie a părintelui Ioan Ardelean şi a doamnei Luminiţa Ardelean, cu sprijinul Hope and Homes for Children România, sute de copii din toată ţara şi artişti consacraţi care, timp de o săptămână, au învăţat să înfrumuseţeze viaţa, să-şi vindece sufletul, să găsească drumul spre frumos. Şi nu e uşor să găseşti drumul spre frumos dacă frumosul nu e în sufletul tău, dacă ferestrele sufletului tău sunt murdare şi nu poţi să vezi decât întunecat, vorba părintelui Ardelean.
Unul dintre momentele de maximă sensibilitate derulate în ultima ediţie a taberei a fost comuniunea dintre arta plastică şi poezie. Un recital de poezie susţinut de actorul Claudiu Pintican în jurul focului ale cărui scântei scoteau şi mai mult în evidenţă emoţia. Fiindcă poezia lui Eminescu e, dincolo de măreţia şi profunzimea ei, emoţie, dacă ştii să-i pătrunzi înţelesurile. Iar Claudiu a ştiut să vibreze prin poezie şi să-i facă pe copii şi pe adulţi să vadă în poezia eminesciană altă viaţă, să simtă cum cuvintele prind suflet, culoare, formă, fiecare epitet devenind o explozie de lumină. “Numai poetul,/ Ca pasări ce zboară/Deasupra valurilor,/ Trece peste nemărginirea timpului:/ În ramurile gândului,/ În sfintele lunci,/ Unde pasări ca el/ Se întrec în cântări…” Ca şi pictura sau muzica, poezia lui Eminescu creează stări nebănuite pentru suflet, împinge imaginaţia până dincolo de infinit, creând imagini şi sonorităţi nemaiîntâlnite. Acolo, în jurul focului, actorul Pintican a spus versuri pline de suflet, vigoare şi frumuseţe ritmică. Pe pământ focul, iar deasupra, pe cerul înstelat, o lună mare ni-l readucea pe Eminescu şi mai aproape. Lună tu, stăpâna nopţii…
Apoi, pictorul Hârjoabă, de la Cluj, le-a vorbit copiilor despre Brâncuşi, un alt mare artist. Şi Gheorghe Pârja a picurat emoţie şi preotul Oprişan şi părintele Ardelean. Îngăduitori cu lumea din jur. Fiindcă arta înseamnă şi solidaritate şi credinţă şi toleranţă.
Asta au învăţat şi vor mai învăţa copiii care ajung la Deseşti. Să picteze, să deseneze, să meargă pe dealuri, să intre în curţile oamenilor, să înveţe binele, să fie fericiţi. O veritabilă şcoală de pictură, dar mai ales una de familie. Aşa se învaţă drumul spre frumos!
