În codul alimentar pascal, ouăle roşii reprezintă simbolul cel mai încărcat de semnificaţii, având atributele unui adevărat arhetip, prin vechimea şi relevanţa prezenţei lor în culturile lumii.
Legat de misterul creaţiunii şi al genezei, obiceiul înroşirii ouălor a străbătut milenii şi spaţii până la noi, fiind atestat arheologic prin descoperirea unor ouă de piatră, colorate în roşu cu hematită şi datând din neolitic. Au fost atestate la popoarele vechi ale Orientului, în China, India, Persia etc. Erau pomenite în mitologia universală, de la legendele brahmane, la Kalevala Nordului, de la miturile slave la cele mediteraneene.
Lumea s-a născut dintr-un ou – credeau vechile popoare: celţii, grecii, fenicienii, egiptenii, tibetanii, hinduşii, chinezii, japonezii, siberienii şi indonezienii.
Din ou s-au născut viaţa, soarele şi luna, spun legendele antichităţii cu adâncă penetraţie în legendele carpatice. Credinţele au îmbrăcat forme diferite de la o cultură la alta. Hiduşii credeau că oul cosmic s-a ivit din apele primordiale, din el luând naştere cerul şi pământul. În tradiţiile chineze, haosul însuşi avea forma unui ou, care s-a desfăcut, elementele grele formând pământul, iar cele uşoare, cerul.
Oul apare şi ca simbol al înnoirii periodice a naturii, păstrându-se tradiţia oului roşu, la Paşti, adică în preajma echinocţiului de primăvară, cu perioada regenerării vegetaţiei. Mircea Eliade susţinea, pe bună dreptate, că oul roşu confirmă resurecţia, învierea şi renaşterea ciclică.
În lumea antichităţii mediteraneene, oul roşu era considerat ca simbol al Anului Nou, celebrat la vremea echinocţiului de primăvară, având valoare de început al începuturilor, iar credinţele despre funcţia apotropaică a lor sunt, de asemenea, foarte vechi. Scriitorul latin Juvenal pomenea despre obiceiul practicat, la Roma, cu ocazia echinocţiului de primăvară, de a se ridica o hetacombă de o sută de ouă pentru a curăţa aerul şi a îndepărta spiritele rele. Istoricul Pliniu scria despre jocul cabalistic al tinerilor, folosind ouăle încondeiate.
Ouăle de lut, descoperite în Rusia şi Suedia, ca şi statuia lui Dionysos, ţinând în mână un ou, au fost interpretate ca simboluri ale nemuririi, ale reîntoarcerii la viaţă. Semnificativă este această reprezentare a zeului vegetaţiei şi al primăverii, al întoarcerii întregii naturi, fixând astfel, în mentalitatea tradiţională, ca perioadă de întoarcere ciclică, echinocţiul de primăvară. Ouăle erau oferite ca ofrandă celor decedaţi ca garanţie a învierii.
Creştinismul a preluat aceste tradiţii, oul roşu şi încondeiat devenind principalul simbol al Învierii lui Iisus, deşi în istoria sa au fost momente în care oficialităţile eclesiastice au condamnat şi au combătut obiceiul vopsirii şi ciocnirii oului de Paşti, considerându-l drept rit păgân. În cele din urmă părinţii bisericii au fost nevoiţi să adopte acest simbol ancestral, dându-i o interpretare creştină şi cultică. Dacă la iudei, oul de Paşti era semnul creaţiunii universale, pentru creştini el însemna noua creaţiune a lumii, începută prin suprema jertfă a lui Iisus Hristos.
Ciocnirea ouălor vopsite pare a fi un rit moştenit de la primii creştini, care îşi dăruiau câte un ou roşu de Paşti, se sărutau şi îşi spuneau „Hristos a înviat!”, răspunzând cu „Adevărat că a înviat!” Este o formă de magie prin contact, prin care se împlineşte comuniunea spirituală între cei care oficiază actul ciocnirii.
În creştinism oul roşu sau încondeiat capătă interpretări diverse. Coaja oului închipuie piatra mormântului, pe care Mântuitorul a spart-o, şi a înviat, precum pasărea sparge coaja, ca să iasă la lumină. Culoarea roşie este sângele Mântuitorului. Aceste credinţe se leagă de magia ciocnirii ouălor la sărbătorile de Paşti.
Substratul precreştin al oului roşu ne este exprimat şi de diversele tradiţii care se mai oficiază şi astăzi în Maramureş şi, mai ales, în Ţara Lăpuşului. Golite de miez, cojile ouălor roşii se pun în crengile pomilor fructiferi, pentru sporirea rodului lor. Frecvent, cojile de ouă roşii se pun în crengi de copac, care se împlântă în grădinuţa de zarzavaturi, lângă casă, pentru sporul rodului ei. Cojile de ou roşu se aruncă şi pe apă curgătoare, rit de fertilitate.
Încondeierea ouălor ne trimite la vremuri tot precreştine, aşa cum ne certifică ornamentaţia lor tradiţională, care cuprinde, în cea mai mare măsură, motive geometrice, care sunt cele mai vechi: rombul, triunghiul, crucea în X, linia frântă, unghiuri deschise, pătratul, precum şi crucea, care este tot un simbol precreştin, dacă avem în vedere că o întâlnim, în antichitatea îndepărtată, pe vasele de la Cucuteni (I), datate cu şapte mii de ani înainte de Hristos.
Piezăritul, obicei care se mai practică şi astăzi, doar că a fost strămutat în Joia Mare, are şi el un caracter precreştin, iar ouăle adunate, din care se aşezau sub prima brazdă, la începutul aratului, se leagă de aceeaşi funcţie fertilizatoare a oului.
Semnificaţiile creştine ale ouălor roşii au fost întărite de diverse legende creştine, astăzi, aproape date uitării. Într-o legendă se spune că „După ce a înviat Iisus, mama sa însoţită de Maria Magdalena, de Maria şi Marta, surorile lui Lazăr, cel înviat din morţi, dar şi de soacra Apostolului Petru, ca şi de alte femei pe care le-a vindecat Hristos, acestea au vopsit ouă roşii pe care le-au împărţit trecătorilor cu pască, pe stradă, vestindu-i „Hristos a înviat!” „E adevărat?” întrebau aceştia. Iar pioasele femei răspundeau: „Adevărat a înviat!”, împărţind ouă roşii şi pască. De atunci se salută creştinii cu „Hristos a înviat!” la marea sărbătoare a Învierii lui Iisus.”
O altă legendă ne spune că „O precupeaţă mere la piaţă c-on coş plin cu ouă albe să le vândă. O alta, de lângă ea, a spus: „Tomna o-nviet Hristos”. O zâs ceie cu ouăle: „Aşè-i de drept c-o-nviet cum nu-s ouăle mele roşii, că-s albe”. Atunci tăte ouăle femeii din coş s-o făcut roşii. De atunci să feştesc ouă roşii la Paşti.”
O altă legendă ne spune că „Atunci când l-o răstignit pe Hristos pe cruce, Maica Domnului n-o ştiut ce să mai facă. O luat on coş de ouă ca să-l ducă la cia ce l-o chinuit, ca să-i potolească. Când o ajuns era răstignit pe cruce. Maica Sfântă o pus ouăle sub cruce şi s-o prins de picioarele lui. Sângele ce i-o curs din răni o înroşit ouăle. De atunci, creştinii feştesc ouăle roşii, că sânge roşu o curs din Iisus”. „Pe când Christos era judecat înaintea lui Pilat, oameni buni de inimă au dăruit ouă roşii copiilor judecătorilor şi i-au îndemnat să deie dintr-însele şi părinţilor lor, pentru ca să-i mai domolească şi să scape în acest mod pe Iisus. De atunci să vopsesc ouă roşii”, spune o altă legendă. Acestea sunt doar patru legende despre semnificaţiile creştine ale ouălor roşii de Paşti.
Pamfil BILŢIU
