Mii de credincioşi au prăznuit Sărbătoarea „Duminica Floriilor” în Ţara Lăpuşului

0
274

Duminică, 9 aprilie 2017, şi-n Ţara Lăpuşului mii de creştini ortodocşi au prăznuit cum se cuvine marea Sărbătoare „Duminica Floriilor”, care este un praznic luminat. În Ţara Lăpuşului, această sărbătoare creştinească s-a desfăşurat cu participarea a mii de credincioşi la mănăstiri şi biserici, la Catedrala ortodoxă română „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, preot paroh Andrei Baboşan şi preot Mihai Gheduţiu şi la „Înălţarea Domnului”, ambele din Tg. Lăpuş, şi-n bisericile catolice din Ţara Lăpuşului. În acestă zi binecuvîntată de Bunul DUMNEZEU, denumită şi „Duminica Stîlpărilor” se spune că, semnificaţiile religioase se împletesc cu tradiţiile populare. În multe locuri din zona Lăpuş, femeile au făcut o pîine rituală împodobită cu flori din aluat. A doua zi dimineaţa a fost mîncată de către toţi din familie pentru ca pe cealaltă lume să fie pomeniţi şi să fie toţi împreună. Acum s-au dus mîncăruri la biserici şi după pomenirea defuncţilor s-au consumat direct în cimitire pentru odihna morţilor. În unele sate s-au dus făină de grîu şi ouă pentru slujitorii bisericilor, pentru ca să fie de sufletul morţilor. În Ţara Lăpuşului, ziua marchează începutul anului pastoral care se numeşte ,,Staolul florilor”, practica împodobirii staolului de oi cu diferite plante, considerate de popor a avea puteri magice. I se dă ciobanului o turtă s-o ducă la cîmp. Este o turtă rituală care are un inel şi-n interiorul lui circular are 9 bucăţele de aluat care se numesc “mieluţi”, simbol al castităţii şi de aceea se consumă la cîmp pentru sporul turmei. Oile şi ciobanul se stropesc cu aghiazmă şi sînt afumaţi cu tămîie, ritual mai vechi, care avea drept scop gonirea spiritelor malefice. Marea Sărbătoare “Duminica Floriilor” a fost prăznuită într-un mod mai aparte la Mănăstirea de călugări “Acoperămîntul Maicii Domnului” de la Rohiiţa-Boiereni-Tg. Lăpuş. Mai mulţi credincioşi ortodocşi înscrişi la Cununa anului din satul Suciu de Jos, comuna Suciu de Sus, au hotărît ca la această Mănăstire să desfăşoare o agapă creştinească frăţească la care au participat peste 500 de credincioşi care au fost prezenţi la slujbele şi rugăciunile de “Duminica Floriilor”, oficiate de către protosinghelul Vasile Filip, stareţul Mănăstirii, împreună cu un sobor de călugări şi preoţi. Masa creştinească, în toatalitatea ei s-a derulat cu sarmale cu păsat, ciorbe de fasole cu ceapă, prăjituri, cozonaci, toate de post, cafea şi apă minerală etc. La ieşirea din biserica Mănăstirii, toţi credincioşii au fost serviţi cu cîte un colăcel împletit şi copt pe vatra cuptorului. Sute de credincioşi la Biserica ortodoxă “Înălţarea Domnului”. Aici, începînd cu ora 9, preot protopop dr. Florin Stan şi preot paroh, un tînăr înţelept şi cu voce deosebită, au oficiat Sfînta Utrenie şi Sfînta Liturghie urmate de alese cuvinte de învăţătură, emoţionante. La slujbe a răspuns Corul de femei al Bisericii “Înălţarea Domnului”. Şi la Biserica greco-catolică “Buna vestire” din Tg. Lăpuş, preot paroh Silviu Hodiş, Duminica Floriilor a fost marcată prin slujbe şi înălţătoare rugăciuni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.