Şomajul este scăzut, oamenii fără locuri de muncă sînt vînaţi de angajatori, aşa că oricine îşi poate găsi de lucru. Se pune problema salariului şi a condiţiilor de muncă, deci firmele trebuie să-şi îmbunătăţească flexicuritatea, încît candidaţii să fie convinşi că jobul respectiv reprezintă o carieră, nu o staţie înainte de a emigra în Occident, cum fac majoritatea celor harnici.
La bursa locurilor de muncă, după interviuri şi probe, tinerii refuză să semneze contractul. Există locuri de muncă la alegere, mai multe decît cererea, în toate domeniile, construcţii metalice, fabricare echipamente electrice, fabricare maşini şi utilaje, fabricarea produselor textile, comerţ, construcţii… În ceea ce îi priveşte pe absolvenţii de studii superioare, cei mai căutaţi sînt inginerii, economiştii şi specialiştii în marketing. Şomerii în plată merg la bursă doar ca să-şi vizeze carnetul de şomaj, iar între timp lucrează la negru şi se pregătesc pentru a emigra. Forţa de muncă a devenit rară precum aurul. Există şi români care preferă să nu muncească, au ei motivele lor, se mulţumesc cu ajutorul social, îl completează cu venituri din munca de zilier.
Firmele caută persoane calificate, dar mai găsesc de regulă necalificate, trebuie să le instruiască la locul de muncă, ceea ce presupune riscuri. Cheltuiesc pentru ucenicia salariatului şi cînd e gata învăţat în meserie fuge în Occident. La fel se întîmplă în cele mai căutate profesii, cum este cea de asistent medical. Şcolile scot asistenţi pe bandă rulantă (mulţi absolvenţi de engleză-franceză se recalifică în meseria medicală), doriţi de Anglia şi Franţa. Acasă rămîn cei care nu cunosc o limbă străină, dar şi ei au pretenţii, caută meserii uşoare, cu program flexibil, idealul de job este cel de distribuitor de pizza, chit că salariul este minim pe economie, dar se adaugă ciubucul! Şi romii încep să se angajeze, găsesc locuri de muncă şi dacă nu ştiu să citească şi nici să scrie!
România are una dintre cele mai scăzute rate ale şomajului din Uniunea Europeană, de 5,4%, semn că sîntem totuşi oameni harnici. Spre deosebire de noi, grecii au o rată a şomajului de 23% (unul din patru apţi de muncă). În ţările mediteranene (fără iarnă), cum este Spania, este mai uşor de trăit. Şomajul mediu în Europa e sub 10%, însă în rîndul tinerilor se menţine la 20%. Ei sînt indecişi, urmează o şcoală, apoi alta, ca în cele din urmă o a treia, de şofer pe TIR, să le placă.
Firmele de producţie mai degrabă angajează pensionari verzi care îşi suplimentează pensia, pentru muncile de uzură pe care tinerii refuză să le facă. Pe bună dreptate, salahoria este refuzată de tineri, ei ocolesc efortul fizic intens. Idealul lor ar fi să muncească de la ce oră vor, pînă la ce oră vor şi munca să cuprindă utilizarea dispozitivelor tehnologice. Junii doresc să nu fie supuşi la presiuni de către angajatori, preferă să li se explice, nu să li se dea instrucţiuni scrise, efortul de a citi fiind prea mare pentru ei. Înţeleg uşor imaginile video. Nu vor să fie bătuţi la cap în nici un caz. Managerii de firme trebuie să ţină cont de cerinţele noilor salariaţi, care nu seamănă deloc cu ale celor care s-au format citind cărţi, instrucţiuni, normative, legi, standarde…
Ceea ce nu înseamnă decît că sîntem diferiţi unii de alţii, nicidecum superiori şi inferiori. Angajatorii ce se adaptează la noua generaţie vor avea de cîştigat!
