Educaţie la „Petru Rareş”

0
328

În sala de festivităţi a Liceului teoretic „Petru Rareş” din oraşul Tg. Lăpuş, director prof. Mariana Pop, adjunct Claudiu Nedea, s-au desfăşurat două activităţi importante.

Prima a fost de informare a elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a despre învăţămîntul universitar de la Universitatea de Vest din municipiul Timişoara, la care au participat prof. univ. Ion Cotescu de la Timişoara şi prof. Liviu Vele, inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar Maramureş. Universitarul timişorean a prezentat oferta educaţională: ,,Avem 11 facultăţí, fiecare avînd mai multe specialităţí, precum: matematică, vocaţionale, arte şi design, desen, biologie, geografie, drept, educaţie fizică şi sport, litere, istorie, teologie, informatică, muzică şi teatru, sociologie şi psihologie, ştiinţe politice, filosofie şi ştiinţe ale comunicării. Perioada de admitere este 10-28 iulie şi 4-17 septembrie”.
A doua activitate a reprezentat un parteneriat şcolar între Liceul Teoretic „Petru Rareş” şi Şcoala Gimnazială „Ben Corlaciu” din comuna Groşii Ţibleşului. Au participat 28 de elevi, 15 de la „Petru Rareş”, cu prof. Simona Coroian şi Sebi Mureşan, şi 13 elevi de la Groşii Ţibleşului, însoţiţi de prof. Natalia Miholca şi înv. Ramona Pop. Scopul activităţii a fost consolidarea cunoştinţelor de limba franceză prin cîntece şi dansuri tematice şi marcarea Zilei Internaţionale a Francofoniei.
Termenul francofonie a fost folosit pentru prima dată în anul 1880 de către geograful francez Onesime Prelus, pentru a desemna spaţiile geografice în care limba franceză este vorbită. Acest termen se referă la totalitatea popoarelor care utilizează limba franceză în viaţa cotidiană sau în comunicare. Francofonia înseamnă totalitatea guvernelor ţărilor care au în comun folosirea limbii franceze. În cadrul programului celor de la Groşii Ţibleşului, elevii au cîntat “Imnul Francofoniei”, “Bună ziua, Paris” etc. În final, prof. Claudiu Nedea le-a înmînat participanţilor diplome în limba franceză.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.