Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a găzduit joi, 30 martie 2017, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, preşedintele Fundaţiei „N. Steinhardt”, evocarea unuia din cei mai cunoscuţi eseişti din România, monah şi deţinut politic în perioada comunistă. Titlul evocării: „Am intrat în închisoare orb şi ies cu ochii deschişi…”
Evocarea, de înalt nivel academic, a fost moderată de Arhim. Dr. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, mănăstire de metanie şi de vieţuire a marelui cărturar, secretarul Fundaţiei „N. Steinhardt”, Pr. Dr. Cristian Ştefan, consilier cultural eparhial al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, Prof. Univ. Dr. Ştefan Iloaie, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, vicepreşedinte al Fundaţiei care poartă numele ilustrului monah şi cărturar, Conf. Univ. Dr. George Ardelean, de la Universitatea din Bucureşti, expert în opera şi viaţa lui N. Steinhardt.
În rândul auditoriului s-au aflat Conf. Univ. Dr. Florian Roatiş, vicepreşedinte al Fundaţiei „N. Steinhardt”, membri ai Fundaţiei, preoţi din judeţele Maramureş şi Satu Mare, cadre universitare de la „Nordul” băimărean, tineri studenţi la Teologia Ortodoxă băimăreană, elevi seminarişti, oameni de cultură din judeţ, creştini iubitori ai operei marelui erudit, public interesat.
Părintele consilier eparhial Pr. Dr. Cristian Ştefan a transmis mesajul de binecuvântare din partea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, în care a spus, printre altele: „Prin prezenţa dumneavoastră numeroasă dovediţi cât de mult ţineţi la Părintele Nicolae Steinhardt şi faptul că nu-l daţi uitării, fiind prezenţi la orice fel de manifestare îi este dedicată. Cred că ne este suficient să ne reamintim acele cuvinte ale dânsului, care, ajuns în detenţie, spunea atât de frumos faptul că creştinismul nu ne scapă de suferinţă, dar ne oferă miraculosul mod de a o suporta.”
„Astăzi, 30 martie 2017, se împlinesc 28 de ani de când părintele Nicolae Delarohia sau Nicolae Steinhardt, cum este cunoscut mai bine, a fost chemat la Domnul, pe vremea când era la Mănăstirea Rohia, şi de atunci îşi doarme somnul de veci în cimitirul Mănăstirii, a spus Părintele Arhimandrit Dr. Macarie Motogna. Anul acesta 2017 este declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul comemorativ al Patriarhului Justinian, al apărătorilor ortodoxiei şi al celor închişi în închisorile comuniste. Părintele Nicolae Steinhardt a fost nu numai un apărător, ci un mărturisitor al credinţei celei adevărate, al credinţei ortodoxe, şi a făcut închisoare în perioada comunistă şi în această perioadă el s-a convertit în credinţa ortodoxă. În 15 martie 1960 a fost botezat de către Părintele Mina Dobzeu”, a spus Părintele stareţ Macarie Motogna.
Părintele Prof. Univ. Dr. Ştefan Iloaie, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, vorbind despre „Transformarea pozitivă a persoanei prin experierea detenţiei, în viziunea lui N. Steinhardt”, a spus printre altele:
„A-l evoca pe Părintele Nicolae, a-l aduce mereu în atenţie, mai ales într-un an ca acesta, în care îi comemorăm pe mărturisitorii din închisoare, este o datorie de conştiinţă. Suntem obligaţi să facem aceasta. Cel care citeşte doar o singură pagină din Jurnalul fericirii îşi dă seama că are de face cu un om atipic. Cu un creştin care a gândit altfel creştinismul. Cu un călugăr, care, deşi s-a convertit la creştinism, a înţeles atât de profund trăirea creştină, o viaţă trăită cu adevărat în Hristos. Evocarea lui este o evocare a transformării unui om care s-a regăsit în Hristos şi în credinţa în El.”
La rândul său, Conf. Univ. Dr. George Ardeleanu, Profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, a relatat, cu probitatea sa ştiinţifică în opera marelui erudit, despre convertirea la ortodoxie, situându-l „Între libertatea suferinţei şi fericirea lipsei de libertate: Procesul şi Detenţia lui N. Steinhardt”.
„A fost o convertire foarte dificilă (de la iudaism la creştinism n.n.), cu multe momente de indecizie, cu multe momente de dileme, cu multe angoase, cu multe nelinişti; n-a fost o convertire rapidă”, a spus Conf. Univ. Dr. George Ardeleanu.
Participanţii la evocare au vizionat, în Muzeul Episcopiei, expoziţia cu documente din perioada de detenţie a lui N. Steinhardt, aflate în dosarele de la CNSAS, expuse pentru prima dată în Maramureş.
Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”