Două companii în cursa pentru operarea pe aeroportul din Baia Mare

0
3040

Lucrările de reabilitare şi extindere a pistei la Aeroportul Internaţional Baia Mare s-au finalizat. Acum nu mai rămâne decât ca acesta să devină operaţional şi să fie desem­nat şi un operator low cost care să efectueze curse către principalele capitale europene. În cărţi se află două companii, după cum spune directorul aerogării.

Recepţia efectivă a lucrărilor la pistă s-a făcut vineri. Cu toate că execuţia proiectului de reabilitare a căii de rulare s-a încheiat, au mai rămas de efectuat mici lucrări împrejurul pistei, dar şi în clădirea aerogării: “Proiectul privind extinderea şi modernizarea suprafeţei aeroportuare Baia Mare a ajuns la final. Vineri am făcut recepţia lucrării la pistă. Mai avem de executat o serie de lucrări adiacente, împrejmuirea cu gard a întregii suprafeţe din jurul pistei, însă aici avem o problemă cu un teren pe care trebuie să-l trecem în proprietatea noastră, plus alte dotări legate de aerogară, pentru a putea face faţă unui flux ridicat de pasageri, atât pe rute interne, cât şi externe. Valoarea totală a proiectului a fost de 85.130.406, 96 lei şi lucrările au fost executate din banii firmei constructoare, urmând să decontam prin CJ Maramureş, etapizat, întreaga valoare. Pe lângă cofinanţare, Consiliul Judeţean speră să poată deconta 85% din investiţie pe un alt proiect naţional sau european”, a spus Dorin Buda, directorul aeroportului.

Lucrări complexe efectuate la pistă

DSC04179Mircea Dănilă, dirigintele de şantier, a spus că lucrările executate au fost complexe. Astfel, pe lângă faptul că s-a prelungit pista cu 380 de metri, a fost nevoie de o serie de încercări privind calitatea materialelor folosite, turnarea unui nou covor asfaltic peste pista veche, relocarea albiei râului Băiţa, precum şi construcţia unor drumuri noi. Tot acesta a mai explicat că au fost folosite doar materiale şi tehnici speciale care se utilizează în acest domeniu peste tot în lume. Mai mult, responsabilii cu execuţia au fost nevoiţi să respecte normele internaţionale din aviaţie. Conform acestora, au tăiat şi curăţat inclusiv trei hectare de pădure din apropierea pistei, care puneau în pericol siguranţa traficului aerian. Lucrările de modernizare au durat un an şi jumătate, timp în care aeroportul a fost complet închis. Directorul Dorin Buda a declarat că de la sfârşitul lunii mai, cel mai probabil, băimărenii vor putea beneficia de zboruri naţionale şi internaţionale de pe aeroportul de la noi. Licitaţia are în vedere două companii low cost, dintre care una, care va ieşi câştigătoare, va opera pe aeroport. De asemenea, se preconizează deschiderea rutelor spre Paris, Londra, Madrid sau Barcelona şi Roma.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.