Sfântul Mucenic Irineu a fost episcop în Cetatea Sirmium (astăzi Sremska Mitroviţa, Serbia), din provincia romană Pannonia Inferioară, răspândind cu succes creştinismul în acele ţinuturi şi călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii.
Pe vremea marii persecuţii împotriva creştinilor, declanşată la ordinul împăratului Diocleţian, mărturisindu-şi în continuare credinţa în Hristos şi refuzând închinarea la idoli, Irineu a fost chinuit şi martirizat prin decapitare, la 6 aprilie 304.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 6 aprilie, ziua în care şi-a dat viaţa pentru credinţa creştină.
Multe informaţii preţioase despre viaţa bisericească a primelor comunităţi creştine provin din aşa-numitele „Acte martirice”, documente întocmite în limba latină după procesele intentate de către autorităţile romane împotriva celor ce au pătimit pentru credinţa lor. Dintr-un astfel de Act martiric aflăm că Sfântul Irineu era episcop în scaunul de la Sirmium şi că a fost judecat şi condamnat la moarte de către Probus, guvernatorul provinciei romane Pannonia Inferioară, în anul 304, pe baza edictelor împotriva creştinilor decretate de împăratul Diocleţian în anii 303 şi 304.
Cetatea Sirmium se afla în provincia romană Pannonia Inferioară, lângă Singidunum (Belgradul de astăzi) şi era reşedinţa Caesarului Galerius, ginerele lui Diocleţian. Acea zonă geografică (din Serbia de acum) era locuită, în principal, de traci romanizaţi, iar religia creştină începuse să se răspândească într-un mod care îl îngrijora pe Galerius, un inamic declarat al creştinilor (majoritatea surselor istorice pun începerea marii persecuţii pe seama lui Galerius, care era un anticreştin fanatic).
La ordinul expres al Caesarului Galerius, în provinciile dunărene (Illyricum şi Pannonia Inferior), în care creştinii erau numeroşi, au fost puse în aplicare edictele (decretele) imperiale de persecutare a creştinilor. Printre creştinii arestaţi şi aduşi la judecată s-a numărat şi Irineu, tânărul episcop al cetăţii Sirmium. Acesta era căsătorit şi avea copii mici, întrucât pe atunci episcopii puteau fi atât monahi, cât şi preoţi căsătoriţi – regula privitoare la celibatul episcopilor avea să fie prevăzută mai târziu, în cadrul Sinoadelor Ecumenice.
Pentru credinţa sa în Hristos, episcopul Irineu a fost adus în faţa guvernatorului Probus, care i-a spus ceea ce se spunea fiecărui creştin în acea perioadă: „fie îşi păstrează viaţa, ca păgân, fie va muri, ca alţi creştini”. La porunca de a jertfi zeilor, Probus s-a lovit de refuzul stăruitor al tânărului episcop. Pentru aceasta, Irineu a fost supus la chinuri, dar pe toate le răbda cu puterea rugăciunii. Şi au venit cei apropiaţi lui, părinţii, soţia şi copiii săi, care, văzând ce suferinţe îndura, îl sfătuiau să se supună poruncii împăratului. Tuturor le-a răspuns prin cuvintele Domnului Iisus Hristos: „De cel ce se va lepăda de Mine în faţa oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el în faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri”. Guvernatorul Probus, iscusit în a apela la grijile lumeşti pentru a-i face pe creştinii mai slabi să renunţe la credinţă pentru a-şi salva viaţa, l-a mai ispitit o dată pe Irineu, folosindu-se de copiii acestuia. I-a cerut să jertfească idolilor pentru aceşti copii, ca să nu rămână orfani. Nici această ultimă încercare nu a reuşit, astfel că Probus a dat sentinţa: să fie aruncat în râul Sava (un afluent al Dunării). Singura dorinţă a episcopului Irineu a fost să fie ucis cu sabia, ca toţi să cunoască „în ce fel s-au deprins creştinii să dispreţuiască moartea, pentru credinţa lor în Dumnezeu”.
Conform „Actului martiric”, a fost adus la locul de osândă – podul Basent de peste râul Sava – de unde a înălţat următoarea rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, Care ai binevoit să pătimeşti pentru mântuirea lumii, fă să se deschidă cerurile Tale, ca îngerii sa primească sufletul robului Tău Irineu, cel ce moare pentru numele Tău şi pentru poporul Tău, care sporeşte în Biserica Ta din Sirmium. Îţi cer şi mă rog milostivirii Tale să mă primeşti şi pe mine şi să binevoieşti a-i întări şi pe aceştia în credinţa Ta”. Apoi, a fost tăiat de ostaşi cu sabia şi aruncat în râul Sava. Se întâmplau acestea în ziua de 6 aprilie, anul 304.
