Alături de Nichita Stănescu şi Ioan Alexandru, numele Anei Blandiana este puternic legat de Maramureş. Preţuieşte acest spaţiu, iar noi ne-am pus poezia ei în dreptul firesc al valorii. Cât am fi de lirici, chiar în ziua aniversării unei frumoase vârste, împlinită azi, 25 martie, pun pe un raft extrem de vizibil atitudinea poetei după 1989. Când a dus o adevărată luptă cu somnolenţa colectivă, înfiinţând, la Sighetu Marmaţiei, alături de regretatul ei soţ, Romulus Rusan, Memorialul Victimelor Comunismului, operă civică şi pedagogică de excepţie, în care un stâlp nordic şi esenţial la începuturi a fost şi universitarul Gheorghe Mihai Bârlea.
E bine a nu se uita. Încolo, demnitatea, admiraţia şi recunoştinţa vine din partea noastră. Niciodată nu a renunţat la statutul de scriitor al generaţiei sale. Cunoscând opera înainte de a cunoaşte autorul, am descoperit în creaţia ei spiritul liber, ca o posibilă definiţie a poeziei. Nu a fost un personaj recalcitrant, cât mai ales nesupus. Cei care am trecut prin vreme ne aducem aminte de celebrul grupaj din revista „Amfiteatru”, care a pus în mişcare autorităţile.
Era prin 1985. Trei ani mai târziu, a publicat cartea de versuri cu întâmplări de pe strada ei şi a noastră, cu multe trimiteri la adresa puterii de atunci. L-a inventat pe faimosul Arpagic. Şi dacă noi, cei mai tineri, nu am dat cu pumnul în cer, am simţit că s-a deschis o uşă spre menirea poeziei. Adică să fie liberă în exprimare.
Pe Ana Blandiana am întâlnit-o în multe împrejurări: recitând pe o scenă, în dialog fratern la Casa Scriitorilor, cu Laurenţiu Ulici, acordând autografe, ori pur şi simplu vorbind despre poezie. Deseori m-am minunat câtă forţă de convingere poetică locuieşte în această fiinţă suavă. Vorba lui Alex Ştefănescu, personajul liric din poezia Anei Blandiana „este o fată îmbrăcată în alb, fără podoabe, desculţă, care vorbeşte simplu şi cu un fel de resemnare tragică”.
În urmă cu trei ani, Doamna poeziei româneşti, Ana Blandiana, a acceptat Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Deseşti. Zic că a acceptat, deoarece Ana Blandiana este distinsă cu mari premii europene pentru poezie, inclusiv Premiul Herder.
A primit cu bucurie premiul. Despre care a scris: „Când am ajuns prima oară la Deseşti, numele satului era de mai mulţi ani desenat cu aureolă pe harta vieţii literare româneşti. Premiul pe care l-am primit la Deseşti s-a aşezat pentru mine, onorant şi intimidant, printre semnele pe care le-am primit în alte locuri mai îndepărtate de pe pământ şi care îmi spuneau, toate, că nimic din ce am trăit şi am scris nu a fost în zadar” (Cronica satului Deseşti).
Fie aceste cuvinte o bucurie la aniversarea unei poete care nu duce lipsă de adjective. De aceea, repet: marea poetă Ana Blandiana a marcat serios spiritul acestei epoci cu închideri, tranziţii şi libertate. O mărturisire dintr-un mai vechi interviu acordat în Maramureş: „Cea mai mare descoperire pe care am făcut-o în condiţiile libertăţii a fost că libertatea cuvântului diminuează puterea cuvântului.”
La mulţi ani, Ana Blandiana, de Bunavestire!
