Cu ocazia aniversării a 167 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „Pintea Viteazul” Maramureş a decis să organizeze Cupa Jandarmeriei, ediţia 2017, la fotbal. În cele 12 partide din faza grupelor s-au marcat un număr de 41 de goluri, 16 în grupa A şi 25 în B.
Dacă în prima grupă bătălia pentru calificarea în semifinale s-a decis după ultimul joc, jandarmii maramureşeni încheind grupa pe poziţia a treia, după cei de la Penitenciarul Baia Mare, respectiv UM 01354, în grupa B lucrurile au fost mult simplificate. Calificate după primele două jocuri, meciul direct dintre cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş, încheiat cu un scor alb, avea să stabilească doar poziţia din clasament, celelalte două competitoare luptîndu-se doar pentru stabilirea ierarhiei finale din grupă, locurile 3-4. În atare condiţii, faza semifinalelor a fost una rezervată în exclusivitate instituţiilor militare. În primul joc, cadrele militare de la Penitenciarul Baia Mare au cîştigat cu scorul de 4-1 partida cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş. După un 5-1 reuşit în dauna celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, cei de Unitatea Militar 01354 au acces în finală, unde s-au impus la limită, scor 2-1, în faţa celor ce activează în sistemul Penitenciar. În finala pentru locurile 3-4 pompierii maramureşeni au reuşit să obţină medalia de bronz după un 4-1 administrat poliţiştilor.
Rezultate Cupa Jandarmeriei, ediţia 2017
• Grupa A: Centrul Militar Judeţean – UM 01354 Baia Mare 0-3; Penitenciarul Baia Mare – Inspectoratul Judeţean de Jandarmi 2-0; Centrul Militar Judeţean – Penitenciarul Baia Mare 0-3; UM 01354 Baia Mare – Inspectoratul Judeţean de Jandarmi 1-1; Centrul Militar Judeţean – Inspectoratul Judeţean de Jandarmi 0-6; UM 01354 Baia Mare – Penitenciarul Baia Mare 0-0.
• Grupa B: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – AS Vital Baia Mare 5-0; Direcţia Judeţeană de Informaţii – Inspectoratul Judeţean de Poliţie 2-6; Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – Direcţia Judeţeană de Informaţii 5-0; AS Vital Baia Mare – Inspectoratul Judeţean de Poliţie 1-2; Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – Inspectoratul Judeţean de Poliţie 0-0; AS Vital Baia Mare – Direcţia Judeţeană de Informaţii 2-2.
• Semifinale: Penitenciarul Baia Mare – Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş 4-1; Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – UM 01354 Baia Mare 1-5. • Finala mică: Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 1-4. • Finala mare: Penitenciarul Baia Mare – UM 01354 Baia Mare 1-2.