MIHAI POP
(n. 18 noiembrie 1907, Glod, jud. Maramureş – d. 8 octombrie 2000, Bucureşti)
- Membru de onoare al Academiei Române – 8 martie 2000
- Ceasul de aur din Sighet şi afirmarea ca folclorist şi etnolog
„Icoana” luminoasă şi completă a prof. univ. dr. doc. Mihai Pop, născut în Glodul Maramureşului, aşezare renumită prin creativitate în folclor şi în muzica populară, prin autenticitatea unor oameni de mare ispravă, este şi ea aureolată de nimbul modestiei, generozităţii, simplităţii, al unei creaţii savante, el fiind unul dintre cei dintîi erudiţi români onorat cu Premiul internaţional „J.G. Herder”, în 1967.
La absolvirea Liceului „Dragoş Vodă” din Sighet în 1925, Mihai Pop a fost răsplătit cu un ceas de aur pentru excelentele rezultate obţinute la bacalaureat. Generos, el a cerut ca ceasul să fie dăruit celui mai sărac dintre colegi, ca să-i meargă binele în viaţă.
Între 1925 şi 1928 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, obţinînd în 1929 licenţa în litere cu o teză elaborată sub îndrumarea prof. acad. (1918) Ovid Densuşianu (1873-1938), savant şi creator de şcoală în diverse domenii (lingvistică, folcloristică, istorie literară etc.), un model pe care l-a urmat şi discipolul său.
Dornic de afirmare prin ştiinţă, Mihai Pop şi-a continuat specializarea în slavistică la Praga, Varşovia, Cracovia, Bonn (1929-1934). În 1942, în plin război mondial, şi-a luat doctoratul în filologie la Universitatea din Bratislava cu teza: „Cuvinte compuse de origine veche slavă bisericească în vechea limbă română scrisă”.
Încununat cu un astfel de titlu ştiinţific, Mihai Pop a funcţionat ca profesor de liceu în Bucureşti. A fost chemat ca asistent la catedra de Istorie a literaturii române şi folclor (1936-1939) condusă de D. Caracostea. El fiind în tinereţe naţional-ţărănist şi fiu de preot greco-catolic, în 1948 a fost exclus din învăţămînt. După reevaluarea valorilor naţionale de către Partidul Comunist Român, în 1957 Mihai Pop revine la Universitate. Dispunea de o activitate bogată în cercetare, el fiind membru al grupului de cercetări sociologice din cadrul Institutului Social Român (1929-1936), ocrotit totuşi ca cercetător (1948-1965). A fost numit director (1965-1975) la Institutul de Etnologie şi Folclor (1962-1975) la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti şi şef al catedrei de Literatură veche şi folclor (1968-1972). Împreună cu acad. Al. Rosetti şi acad. Tudor Vianu, aici a coordonat activitatea Cercului de Poetică şi Stilistică.
În 1963 a obţinut titlul de doctor docent în ştiinţe filologice al Universităţii Bucureşti.
- Savant de renume mondial
În perioada de liberalizare ceauşistă, cînd s-au deschis porţi de călătorie spre Occident, prof. dr. doc. Mihai Pop a predat şi în străinătate la Universitatea din Marburg (1973), Paris-Nanterre (1978), la universităţile din Berkeley şi Ann Arbor, SUA (1974-1975).
După cum menţionează un demn moştenitor al său, prof. Gh. Deaconu, fondator al Şcolii de folclor „Mihai Pop” din Rîmnicu Vîlcea, „experienţa americană, consumată cînd profesorul avea o vîrstă (65 de ani) şi o marcantă personalitate, poate surprinde pe cei care nu înţeleg că toată viaţa lui a fost studiu şi dialog perpetuu, cu un ţel unic: să fie bine informat şi să comunice”, devenind „dascăl de etnologie europeană pentru americani”.
Pe baza meritelor sale ştiinţifice, în etnologie şi folclor, dar şi ca recunoscut cărturar poliglot (ştia franceză, engleză, germană, rusă, ucraineană, cehă, sîrbă, bulgară, albaneză, maghiară etc.) a fost ales preşedinte al Societăţii Internaţionale de Etnologie şi Folclor cu sediul la Paris (1971), membru al Academiei Americane de Ştiinţe Sociale, membru corespondent al Societăţii de Antropologie din Austria (1970), membru în Comitetul executiv al Asociaţiei Internaţionale de Semiotică (1969), membru în Consiliul ştiinţific al Societăţii pentru Cercetarea Naţiunilor Populare (1969), membru în Consiliul ştiinţific al Comitetului de Lingvistică şi Semiotică din Urbino (Italia).
A fost redactor-şef al Revistei de folclor din 1956 şi al Revistei de Etnografie şi Folclor, colaborînd cu studii prestigioase la reviste de specialitate din Ungaria, Germania, Grecia, Cehia, Franţa, Italia etc.
- Creator de şcoală în folclor şi etnologie
Prof. dr. doc. Mihai Pop a slujit cu dăruire şi vocaţie de geniu folcloristica şi etnologia românească. Viaţa şi opera sa magistrală rămîn cea mai convingătoare lecţie şi probă indubitabilă de profund gînditor şi creator, de fondator de şcoală în domeniul său predilect de cercetare ştiinţifică.
La 90 de ani, cînd a fost omagiat de lumea academică şi universitară, acest „Patriarh al folcloristicii româneşti” – cum l-a numit succesorul său la catedră, prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu – şi-a văzut cele două volume de Folclor românesc (Teorie şi metodă, I, şi Texte şi interpretări, II – peste 700 p.) tipărite, care constituie „rodul muncii sale ştiinţifice de o viaţă”.
Într-un studiu al său despre opera şi personalitatea prof. Mihai Pop, profesorul şi cercetătorul erudit Dumitru Iuga îl numea „Regele folclorului românesc”, iar jurnalistul şi poetul Gheorghe Pârja afirma că magistrul „era atent cu tinerii din Maramureş care deschideau ochii spre cultură”, fiind „un savant care a purtat tot timpul Maramureşul cu el”.
Sub directoratul profesorului Mihai Pop, la Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei Române s-a creat şi „depozitat” ca tezaur o impresionantă „Colecţie naţională de folclor”, cuprinzînd antologii, monografii regionale, corpusuri de texte şi tipologii etc., ca mărturii ale drumului parcurs de folcloristica românească în ultimele 5-6 decenii.
La 90 de ani, prof. Nicolae Constantinescu, prezentîndu-i în cadru festiv şi cele două volume de Folclor românesc, a aşezat sărbătorirea „Moşului” Mihai Pop sub un inspirat generic: „Un profesor de folclor / Pentru veacul viitor”. Mişcat profund de acest gest, onorat de această cu semnificaţie rostire, prof. Mihai Pop le-a recomandat celor prezenţi – universitari, cercetători, studenţi etc. „să uite trecutul şi să-şi îndrepte atenţia spre viitor, îndemnîndu-i „să reziste, să păstreze interesul pe care îl au pentru folclor”, să-l considere pe El ca „pe un cîntec vechi”, căci „cîntecele se trec, dispar, dar folclorul rămîne”!
Folcloristica românească a început secolul XXI sub luminoasele auspicii ale gîndirii şi operei ştiinţifice popiene, al „Cîntecului vechi din Legenda vie” a „tinereţii fără bătrîneţe”.
Născut în satul Glod în urmă cu 110 ani, în familia preotului greco-catolic Ştefan Pop (1882-1967), care, mai tîrziu, a fost cel care a „botezat” cu previziune ştiinţifică, emulativă şi perenă Festivalul de datini de iarnă de la Sighet (1969), sesiunile de comunicări ştiinţifice de aici pe teme de etnografie şi folclor (dec. 1970), fiind mentorul lor; a inaugurat în august 1968 Festivalul interjudeţean „Hora la Prislop. Nedeia muntelui”; a iniţiat în 1971 cercetarea etno-sociologică de pe valea Cosăului. În 1972 a fost ales preşedinte de onoare al Asociaţiei folcloriştilor şi etnografilor din Maramureş, îndemnînd la constituirea Arhivei maramureşene de folclor, la promovarea metodelor moderne de cercetare în teren, ca valorile etno-folclorice să fie „recuperate, depozitate, valorificate şi explicate în aşa fel încît să răspundă sufletului omului modern”.
În perioada socialistă, prof. Mihai Pop a fost decorat cu „Ordinul Muncii” (1957) şi cu „Meritul cultural” (1968). Autorităţile postcomuniste nu s-au învrednicit să-i răsplătească opera ştiinţifică recunoscută pe plan mondial cu o binemeritată distincţie naţională.
Consiliul local municipal Sighetul Marmaţiei i-a acordat în 1995 titlul de Cetăţean de Onoare şi a „botezat” Podul istoric de peste Tisa cu „Acad. Mihai Pop”. În schimb, la Rîmnicu Vîlcea au fost fondate o Şcoală „Mihai Pop” (de folclor) şi o Bibliotecă de etnologie cu numele savantului, dispunînd de peste 1.500 de cărţi din bogata bibliotecă a maramureşeanului academician. N-ar merita oare memoria acad. Mihai Pop mai onorant marcată la Sighet, la Glod, la Apşa de Jos pe frontispiciul unor instituţii de cultură şi de învăţămînt?
