A venit primăvara! Stau în târnaţul casei părinteşti şi aştept să se întoarcă păsările călătoare. Două rândunici vin de câţiva ani la cuibul de sub ştreşina casei. Mama era foarte bucuroasă că le vedea zborul agitat. Se minuna de cât drum băteau ele pentru a reveni la casa noastră. Era o lege sfântă a casei: să nu le spargi cuibul. Mai spunea mama: sunt ca omul, ştiu care-i căsuţa lor. Da, ca omul! Dar, acum omul a devenit o pasăre călătoare. Pleacă în lume, îşi lasă casa şi pruncii în obârşie, ori se strămută cu totul în altă ţară. Unii se întorc acasă, alţii încearcă să prindă rădăcini acolo unde le este mai bine. Până acum au avut parte şi românii de rânduieli, de legi, care îi protejau. Deoarece forţa de muncă, de obicei tânără este marea căutare a acestui timp. Am rămas plăcut impresionat cu câtă lejeritate s-a întâmplat adaptarea tinerilor de la ţară în mari capitale europene. Am o verişoară, plecată de peste zece ani în Paris. Chiar în Paris. De fiecare dată, când vorbesc cu ea, invariabil o întreb: cum o duci? Răspunsul vine cu o voce sigură, mulţumită. S-a căsătorit cu un francez, au un prunc, lucrează într-o fabrică. Vine în fiecare vară acasă. Mai pune un gard, aeriseşte casa că cine ştie cum va merge lumea?, îmi spunea Maria. Alternativa de a se reîntoarce acasă mi-a dat de gândit. Cu câtă prudenţă abordează viitorul chiar la Paris. Numai că divorţul Marii Britanii de Uniunea Europeană pune multe semne de întrebare pentru milioanele de cetăţeni europeni. Eu mă gândesc în primul rând la români, la consătenii mei. Citesc în presă că viaţa românilor din Marea Britanie este pusă între paranteze, iar sute de mii de destine ajung capital de negociere. Premierul Theresa May le foloseşte spaimele ca pârghie de presiune în negocierile cu Uniunea Europeană. Brexit-ul le complică viaţa pe zi ce trece. Ce face România pentru românii din Marea Britanie? Deocamdată nu aud nimic oficial. Polonia abordează o cale, care în sărăcia din România este imposibilă – repatrierea imigranţilor. Adică întoarcerea acasă a păsărilor călătoare. La noi se potriveşte vorba lui Anton Pann „Dacă nema putirinţă, ce mai chichirez gâlceava”. Am sunat la Londra, pe un amic. Nu este atât de furtunoasă situaţia cum se scrie, dar nici liniştită nu este. Cei care au ajuns în Anglia, şi vor să rămână acolo după Brexit, trebuie să completeze un formular. Apoi au nevoie de scrisori de la angajatori, documente fiscale, asigurări medicale, până şi informaţii despre fiecare plecare din Marea Britanie. Dacă nu te descurci cauţi un avocat, plăteşti o mie de lire şi te ajută să treci puntea. Guvernul britanic caută să-i liniştească, spunând că au aceleaşi drepturi acum, dar până la ieşirea oficială din Uniunea Europeană. După aceea, Dumnezeu cu mila! Cetăţenii europeni din Marea Britanie vor fi capital de negociere. Şi Marea Britanie are vreo cinci milioane de oameni în Europa. Marea problemă a lor sunt pensiile şi asigurările sociale. Aceeaşi derută este şi pentru ei. Se întorc în ţara lor natală sau îşi trimit doar copiii să înveţe la Londra. Modelul polonez se pare că s-a pus în mişcare. S-au întors acasă peste 20.000 de cetăţeni în ultimul an. România are în Marea Britanie aproape 300.000 de cetăţeni. După cum spune presa sunt suficienţi de derutaţi. Avocaţii sunt sursa cu interpretarea unor reglementări. Până acolo s-a mers încât s-a spus că dacă nu au loc de muncă şi nici asigurare medicală vor fi deportaţi. Amicul meu îmi confirmă că Ministerul de Interne nu este atât de agitat, că totul se tratează cu calm englezesc. Până la urmă cetăţenii europeni, mai ales polonezi, români, bulgari, unguri vor putea fi moneda de schimb. Aşteptăm decizia Camerei Comunelor. Că lorzii au fost mai înţelegători. Dar nu uitaţi parabola cu păsările călătoare, care, pe vremuri, se aşezau pe corăbii. Erau atât de multe, încât marinarii pentru a-şi proteja corabia le măturau în mare.
