Cea de-a treia duminică din Postul Mare este închinată de Biserică Sfintei Cruci. La Utrenie, Sfânta Cruce este scoasă în procesiune din sfântul altar în mijlocul bisericii, unde este asezată spre închinare. La Sfânta Liturghie, Trisaghionul („Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Făra-de-Moarte miluieşte-ne!”) este înlocuit cu imnul „Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfânta Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim!”. Cinstirea Crucii Mântuitorului marchează înjumătaţirea Postului Mare, perioadă care conduce către prăznuirea Patimilor şi Învierii lui Hristos. De aceea, atât duminica aceasta, cât şi întreaga săptămână care o urmează, sunt centrate pe închinarea şi contemplarea lemnului de viaţă făcător al Crucii lui Hristos.
Duminica Sfintei Cruci este cea de a treia sărbătoare închinată Sfintei Cruci. Într-un manuscris de la Ierusalim din secolul al XIII-lea, prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula „Praznicul celei de a treia închinări a Crucii”. El completa sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfănta Elena, şi cea a procesiunii Crucii din 1 august, care amintea victoria împăratului Heraclie asupra perşilor şi întoarcerea Cruci la Ierusalim, în anul 630. După unii, aceasta a treia sărbătoare ar avea drept origine transferul de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al adevaratei Cruci, dat de arhiepiscopul Ierusalimului confratelui sau Alpheios, episcop din Apameia, pentru construcţia unei biserici.
Dupa alţii, Sfânta Elena însăşi ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei. E greu să aflam mai multe despre originea acestei sarbători, afară de faptul ca ea pare să fi fost deja bine stabilită la Constantinopol între anii 715-730, fiindcă patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie. Această sărbătoare pare să fi rămas însă multă vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. În Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii apărea exact în mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, zi în care se anunţa numai venerarea Crucii pentru săptămâna următoare. Acest rit s-a extins atunci la întreaga Săptămâna a III-a, pentru a permite populaţiei capitalei să vină să se închine înaintea Sfâantului Lemn: zilele de marţi şi miercuri erau rezervate bărbaţilor, iar cele de joi şi vineri femeilor.
“Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci ne îndeamnă să asumăm şi să purtăm crucea vieţii noastre şi să facem din ea drum spre înviere, adică prilej de apropiere şi de unire cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat”, spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în volumul “ Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul postului”.
Din puterea Crucii, luăm putere pentru a continua efortul nostru de curăţire şi pocăinţă. Crucea ne dă puterea de a respinge, prin înfrânare, patimile trupeşti, pentru a ajunge la Înviere.
După cum am văzut în Duminicile anterioare, virtuţile la care cheamă marii imnografi ai Triodului se concentrează, în esenţă, asupra pocăinţei. Ele sunt instrumentele, sau mai bine spus, darurile lui Dumnezeu manifestate în viaţa pământească a lui Hristos, care îngăduie celor ce s-au îndepărtat de harul Botezului, recăzând în păcat, să fie restauraţi şi înnoiţi cu totul, după chipul lui Hristos.
