Am fost odată la muzeu

De două locuri din această lume îmi este foarte legată biografia: de satul naşterii şi oraşul în care m-am format intelectual. Dacă satul îmi este un loc în care revin foarte des, oraşul mă fascinează cu mănoase amintiri puse pe scara devenirii mele. Oraşul dintre ape este reşedinţa primelor emoţii ca elev al Liceului Pedagogic, apoi rotonda devenită celebră pentru cenaclul de marţi din donjonul Casei de Cultură unde mai stăruie umbra generoasă a pictorului şi poetului Gheorghe Chivu. Dar o perioadă de maturizare în numele culturii populare din Maramureşul Istoric a fost condiţia de lucrător la Muzeul din Sighetu Marmaţiei. Mulţumesc destinului că am avut parte de îndrumarea atentă, prietenoasă a celui care a reconfigurat esenţial instituţia: Francisc Nistor. Alături pe atunci de tânărul Mihai Dăncuş, cel care va fi cel mai longeviv director al muzeului care i-a dus faima în lume. Muzeul din Sighetu Marmaţiei este în topul instituţiilor de gen din Europa. Am fost în bună parte martor la conturarea Expoziţiei pavilionare din centrul oraşului, organizată după criterii moderne de gen, dar şi Muzeul satului de pe Dobăieş. Ştiu câte drumuri au bătut Dăncuş şi Nistor, câte argumente au invocat pentru a convinge autorităţile că este nevoie de această instituţie în inima Maramureşului Istoric. A fost o izbândă! Ştiu că s-au alăturat şi intelectuali de la Bucureşti, în frunte cu savantul Mihai Pop pentru ca această podoabă a Maramureşului şi a ţării să prindă viaţă. Municipiul de astăzi a preluat truda şi intuiţia unor intelectuali care au marcat cu bine epoca aşa cum a fost ea. Vorbeam de intuiţie: Numai intuiţia şi înţelegerea lumii în care am trăit a făcut posibil entuziasmul cultural, patriotismul dacă vreţi, pentru a salva ceva din satul maramureşean tradiţional. Şi-au dat seama că satul maramureşean se retrage în muzeu. Dar muzeu nu exista. Aşa încât l-au făcut în Sighetu Marmaţiei. De când există această instituţie nobilă în Maramureş rămâne un model chiar pentru sat. Cunosc oameni de pe văi care au intrat în muzeu pentru a vedea cum mai stăm cu vechimea. Cum a fost pe vremea celor duşi. Ştiu bine că revigorarea porţilor maramureşene se datorează şi Muzeului Sighetean. I-a angajat pe doi celebri cioplitori, Gheorghe Borodi şi Petru Bledea, ca restauratori care aveau în biografie porţi monumentale. Ştiu bine că modelul pentru seniorul din Valea Stejarului, Pătru Godja Pupăză, a fost cioplitorul din Vadu Izei. Şi aşa mai departe. Valoarea de patrimoniu a obiectelor din Muzeul Sighetean nu poate fi evaluată cu una, cu două. Muzeul maramureşean a atras personalităţi din toată lumea. Priveau esenţa satului nostru în spaţii mai restrânse. Am demonstrat că marile civilizaţii ale lumilor vechi au fost ţărăneşti sau păstoreşti. S-au format acolo unde oamenii s-au statornicit şi a început să vieţuiască în spaţiul legilor morale. Asta face ca viaţa satului să fie prezentată de om ca o avere uriaşă. Oraşul românesc a avut nevoie de ordinea rurală milenară. Cu fluxul mutării satului la oraş, cetatea a fost primenită şi cu aceste valori de la ţară. Satul, în ultimele decenii, s-a transformat. Argumentele vremii se cam risipesc. Am uitat uimirea savantului japonez Minoru Nambara când a văzut Maramureşul remarcând că „este satul primordial”. Ori această viziune cosmică a japonezului savant: „Ţăranii Maramureşului nu vin de nicăieri. Ai sentimentul cu au venit direct din cer în Maramureş”. Am scris acest text cu emoţie şi spaimă. Emoţia v-am descusut-o, spaima mă tulbură. Circulă prin târgul nobil al Marmaţiei că autorităţile s-ar lepăda de muzeu. Să-l dea în grija judeţului. Ba expoziţiei pavilionare să-i dea o altă destinaţie. Doamne fereşte! Mă rog să fie doar o idee necugetată. Eu mă pregătesc să mă închin Centenarului Marii Uniri cu memoria sighetenilor unionişti pe care i-am cunoscut în municipiul dintre ape. Muzeul sighetean este onorarea statului unit. Nu vă luaţi după globalizare. Adaptaţi-o la Maramureş. Şi nu uitaţi că am fost odată la muzeul sighetean. Unde am învăţat ce se numeşte Maramureş. Că vremea trece şi o să avem nevoie de argumente pentru alţii să le spunem cine suntem?