O serie de eşantioane minerale care aparţin Muzeului de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare vor fi expuse la Centru Eco-turistic Muzeal Delta Dunării din Tulcea, în cadrul expoziţiei temporare „Tezaurul de sub picioarele noastre”. Scopul realizării acestei expoziţii a fost acela de a prezenta minunăţiile subsolului maramureşean, numite „flori de mină” şi de a face cunoscut patrimoniul mineralogic unic, deţinut de judeţul Maramureş şi valorificat prin Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, publicului tulcean şi turiştilor care vor alege să viziteze acest oraş. În cadrul expoziţiei vor fi expuse 105 flori de mină, special alese pentru acest proiect cultural, dintre cele peste 17.000 de eşantioane minerale aparţinând colecţiei Muzeului Judeţean de Mineralogie, dintr-un total ce depăşeşte 20.350 de piese. Expoziţia temporară „Tezaurul de sub picioarele noastre” va fi vernisată joi, 16 martie, la ora 15, la sediul Centrului Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării din Tulcea şi va rămâne deschisă publicului până în 15 iunie 2017.