„Derby-ul” juniorilor, adjudecat de trupa lui Mironescu

0
389
Pomian transformă o nouă aruncare de la 7 m.

• Academia Minaur Baia Mare – CNE Sighişoara 25-22 (13-11) •

Academia Minaur Baia Mare a avut o nouă prestaţie pozitivă în meciurile de pe teren propriu şi sîmbătă a dispus, în polivalenta „Lascăr Pană”, de echipa Centrului Naţional de Excelenţă Sighişoara, scor 25-22 (13-11), grupare la care s-au aflat pe bancă foştii componenţi ai Minaurului, Narcis Cîtu şi Daniel Apostu. Elevii lui Florin Mironescu şi Silviu Surducan au arătat ca o echipă mai omogenă decît cei mai buni juniori din ţară. Duelul dintre cele două era important şi prin prisma locurilor ocupate în clasament, ambele echipe aflîndu-se la egalitate de puncte, dar cu victoria din etapa 17 Academia a sărit peste CNE Sighişoara.
În nici un moment nu au condus oaspeţii în acest joc, juniorii Academiei fiind cei care au controlat partida. După 1-1 (2′), gazdele se distanţează la două goluri – 3-1 (4′), 4-2 (7′). Oaspeţii revin, egalează la 5 şi la 8, diferenţa în favoarea băimărenilor fiind de maxim două goluri. Doar în ultimele zece minute juniorii lui Mironescu au avantaj de trei goluri – 12-9 (23′), dar la pauză acesta este de două – 13-11. Partea a doua debutează favorabil pentru Academia Minaur, aceasta distanţîndu-se la patru goluri, în două rînduri – 15-11 (33′), 17-13 (38′). CNE Sighişoara dă semne că ar putea reveni în minutul 49, la scorul de 20-18, dar Academia nu este dispusă să scape victoria printre degete. Cu un minut înainte de final băimărenii refac diferenţa de patru goluri, 25-21, iar cele trei puncte rămîn în contul gazdelor. • Sala polivalentă „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 100. • Arbitri: Pavel Dan/Florin Horincar (Zalău). • Aruncări de la 7 m: 4-5 (transformate 3-3; a ratat Pomian). Minute de eliminare: 8-4.
Academia Minaur Baia Mare: Niculai (18 intervenţii, a apărat 2 aruncări de la 7 m), Balint, Kulik – Pomian 9 (2 din 7 m), Dedea 4, Boşca 3, Lenghel 3, Dobra 3 (1), Bărbuş 1, Boer 1, Macarie 1, Miticuş 1, Cozma. Antrenori: Florin Mironescu şi Silviu Surducan.
Academia-Minaur-Baia-Mare---CNE-Sighişoara-25-22-(13-11)Rezultatele etapei 17: CSU Politehnica Timişoara – Universitatea Craiova 28-29; Academia Minaur Baia Mare – CNE Sighişoara 25-22; CS Universitatea Cluj-Napoca – CSM Oradea 28-24; HCM Sighişoara – HC Sibiu 32-30. CS Minaur Baia Mare, CSU CNOT Braşov şi CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu au stat.
În devans, CNE Sighişoara – CS Minaur Baia Mare 25-37. Detalii de la această partidă o să vă oferim în pagina de sport de mîine.
Etapa viitoare • Sîmbătă, 18 martie: CNE Sighişoara – CS Universitatea Cluj-Napoca; CSM Oradea – CSU Politehnica Timişoara; Universitatea Craiova – CS Minaur Baia Mare. • Luni, 20 martie: HC Sibiu – CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu. HCM Sighişoara, CSU CNOT Braşov şi Academia Minaur Baia Mare stau.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.