„Sentimentul religios caracterizează profund fiinţa umană şi reprezintă o latură esenţială a dimensiunii sale spirituale. (…) Exhibarea credinţei, inclusiv abordată ca temă poetică, pretinde însă o viziune tainică, discretă şi delicată, spre a transmite cât mai autentic şi mai sensibil sentimentul religios, trezind la fel de tainic emoţie în sufletul semenilor, spre a nu cădea în grandilocvenţă şi, în ultimă instanţă, în impostură intelectuală, iar la nivelul expresiei în artificiozităţi şi convenţionalisme, fie ele şi teologic bine intenţionate. De asemenea precepte se recunoaşte a fi condus în poezia sa şi Gheorghe Pop.” (Augustin Cozmuţa)
Golgota Seiniului
Coborând să logodească
cerul cu pământul
pe Dealul Soarelui la Seini
îşi poartă crucea cuvântul
în misterul liturgic
pâinea vieţii pe jertfelnic se frânge
îngerii prin grădina de crini
culeg în potire sudoare de sânge
Fiul Omului încoronat cu spini
deschide poartă la ceruri
umiliţilor ce urcă Golgota
pe Dealul Soarelui la Seini
Cerul din noi
cu ochiul deschis înlăuntru
lacul (parcă ar fi sinele meu)
îşi contemplă adâncul
întrebându-se cu vădită mirare
cum încape cerul în el
cu toată mulţimea-i de stele
crezând mai mult decât i se pare
că dintotdeauna nemărginitul
în adâncu-i oglindindu-se
îl încununează
cu slava inefabilă a imaginii sale
Puiul de lup
În poiana tăcerii albe, zvon de pustie
Flămând, puiul de lup aleargă urlând
După mirosul ospăţului ce n-a fost să fie
Nimeni nu-l vede nimeni nu-l aude
Afară de ireala tăcere albă pustie
Într-un amurg cu sentimente oarbe şi surde
Când rând pe rând alunecând stele cad
Pe o mare întinsă de smarald
Mare care de fapt n-a fost să fie
Decât un imens câmp al tăcerii albe pustii
Unde alergând puiull de lup urlă flămând
Nevăzut neauzit de nimeni
Părăsit până şi de intimul său gând
Încât mila mă îndeamnă să-i duc
În poiana tăcerii albe cu zvon de pustie
O bucată din propriu-mi trup
Puiului să-i amăgesc foamea de lup
Şi ancestrala-i sete de pribegie.
Gheorghe POP