Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la trecerea în lumea veşniciei a Patriarhului Justinian Marina. A fost ales Patriarh la 24 mai 1948, iar de atunci şi până în 26 martie 1977 a ţinut, cu abilitate, barca Bisericii Ortodoxe Române în stare de plutire pe marea învolburată a regimului comunist, care o dorea scufundată. A fost omul providenţial şi numai Dumnezeu a făcut ca să vină conducerea Bisericii Ortodoxe Române, pentru a salva credinţa străbună. Acesta este şi motivul pentru care 2017 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe ca „Anul Comemorativ Justinian Patriarhul şi al Apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”.
S-a născut în 22 februarie 1901, în satul Suieşti din judeţul Vâlcea, cu numele de mirean Ioan, în familia unor ţărani. Mama sa a vrut să îl facă preot, datorită înclinării sale native spre învăţătură, astfel că urmează Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, pe care îl absolvă în 1923, obţinând şi diploma de învăţător, în urma examenului desfăşurat la Şcoala Normală din oraş. Este învăţător în Vâlcea, iar în 1924 se căsătoreşte şi este hirotonit preot.
În anul 1925 se înscrie ca student la Facultatea de Teologie din Bucureşti, obţinând titlul de licenţiat în teologie în anul 1929. În anul următor îşi dă demisia din învăţământul primar şi se consacră cu totul slujirii Altarului. Remarcând că tânărul preot Ioan Marina dispune de însuşiri ce depăşeau aria de activitate al unui preot de sat, P.S. Vartolomeu Stănescu, episcopul Râmnicului, l-a chemat lângă sine şi l-a numit, la 1 noiembrie 1932, în funcţia de director al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. La aceeaşi dată a fost detaşat ca slujitor la catedrala episcopală a Râmnicului. La 1 septembrie 1933 a fost transferat, la cererea sa, preot la Parohia „Sfântul Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea,
La vârsta de 34 ani a suferit pierderea soţiei, decedată la 18 noiembrie 1935, în vârstă de 27 de ani. Rămas văduv, nu se recăsătoreşte, crescându-şi singur cei doi copii ai săi, Silvia şi Ovidiu.
La 25 august 1939 preotul Ioan Marina a fost mutat de la direcţia seminarului la conducerea tipografiei eparhiale, unde, în numai opt luni, a reuşit să achite toate datoriile către furnizorii anilor anteriori şi să restabilească încrederea pe piaţa tipăriturilor faţă de tipografia eparhială. În primăvara anului 1940, predă tipografia negrevată de vreo datorie, nou-înfiinţatei Mitropolii a Craiovei. Refuză să meargă la Craiova, fiind îndurerat de desfiinţarea, la 7 noiembrie 1939, a Episcopiei Râmnicului.
Ca o recunoaştere a meritelor sale timp de douăzeci de ani de preoţie, autorităţile eparhiale vâlcene l-au cinstit cu toate rangurile bisericeşti (sachelar, iconom şi iconom stavrofor cu drept de a purta brâu roşu), fiind ales, în paralel, ca membru în Consiliul Central al Asociaţiei Generale a Clerului din România. Ministerul Cultelor, la propunerea Mitropoliei Craiovei, i-a acordat răsplată Meritul cultural clasa I pentru Biserică.
Viitorul Patriarh Justinian îşi datorează ascensiunea în ierarhia Bisericii faptului că îl ajutase pe liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej să se ascundă în casa parohială din Rm. Vâlcea în urma evadării acestuia din lagărul de la Târgu Jiu în anul 1944.
Sfântul Sinod, în şedinţa sa din 30 iulie 1945, în urma cercetării şi examinării canonice, a aprobat alegerea preotului Ioan Marina în cel de-al doilea post de arhiereu-vicar, nou înfiinţat, la Mitropolia Moldovei, şi i-a acordat rangul ierarhic de Arhiereu, cu titulatura de „Vasluianul”. În ziua de 11 august 1945, preotul Ioan Marina este tuns în monahism, la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, primind patronimicul Justinian, făcându-i-se şi hirotesia în arhimandrit. Hirotonia în arhiereu a avut loc duminică, 12 august 1945, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, şi a fost săvârşită de către mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, împreună cu episcopul Antim Nica de Cetatea Albă şi cu arhiereul Valeriu Moglan Botoşăneanul. La 16 august 1947, mitropolitul Irineu Mihălcescu, fiind înaintat în vârstă şi bolnav, s-a retras din scaun şi patriarhul Nicodim l-a numit locţiitor, până la alegerea titularului, pe arhiereul-vicar Justinian Vasluianul. Întrunit la Bucureşti, în ziua de 19 noiembrie 1947, sub preşedinţia mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, în absenţa patriarhului Nicodim, care se afla pentru refacerea sănătăţii la Mănăstirea Neamţ, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales ca arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei pe arhiereul Justinian Marina. A fost instalat în scaun la 28 decembrie 1947, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. În cei trei ani cât a păstorit la Iaşi ca arhiereu-vicar şi apoi mitropolit al Moldovei, P.S. Justinian a depus eforturi imense pentru refacerea Eparhiei, crunt lovită de război şi pârjolită de secetă. Seceta cumplită din anii 1946-1947 a pârjolit ogoarele din zona Moldovei, adăugându-se mizeriei lăsate de război. Arhiereul Justinian a încuviinţat efectuarea primei procesiuni cu racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, de când acestea se află la Iaşi, străbătând satele pustiite de secetă ale judeţelor Iaşi, Vaslui, Roman, Bacău, Putna, Neamţ, Baia şi Botoşani.
Marele Colegiu Electoral Bisericesc, întrunit în capitala ţării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al României pe mitropolitul Moldovei Justinian Marina. A fost investit la 6 iunie 1948, în aula Palatului Parlamentului, şi a fost instalat la biserica „Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti. În faţa celor prezenţi prezintă programul de activitate ca patriarh cu obiective importante pentru Biserica Ortodoxă Română, pe care le-a şi îndeplinit pe parcursul activităţii sale, o activitate foarte rodnică pentru Biserica strămoşească.
Trece în lumea veşniciei la 26 martie 1977.
