IOAN CETERCHI
(n. 14 dec. 1926, Ferneziu, Baia Mare – d. 5 apr. 1992, Bucureşti)
Membru corespondent al Academiei Române – 1 martie 1974
Cartierul Ferneziu, care aparţine de municipiul Baia Mare, vestit prin Uzina de prelucrare a plumbului, dată în funcţiune în 1844, cunoscută după 1989 ca „Romplumb”, falimentată cam de multişor, a fost, în ciuda condiţiilor toxice de lucru, o pepinieră de oameni care au devenit personalităţi de marcă în viaţa politică, ştiinţifică, religioasă, militară a ţării. Doi dintre aceştia au dobîndit înaltul titlu de academician.
În timpul ocupaţiei maghiare vremelnice (1940-1944), datorită terorii horthyste, a expulzărilor, unele familii de români din Ferneziu au fost silite să se refugieze în România. Familia Ceterchi a fost „cazată” în oraşul Lugoj. Aici, Ioan Ceterchi, dornic de a se afirma în viaţă, a absolvit prestigiosul Liceu „Coriolan Brediceanu” în 1945.
Studiile superioare le-a făcut la Universitatea din Cluj, luîndu-şi licenţa în ştiinţe juridice la Facultatea de drept în anul 1949. Potrivit „modei” de atunci privind perfecţionarea cadrelor cu reale perspective de viitor, juristul Ioan Ceterchi a fost trimis să studieze la Universitatea din Leningrad, unde a obţinut doctoratul în drept în anul 1953.
Ţinînd seama şi de originea sănătoasă a familiei, dar, în primul rînd, de solida sa pregătire universitară, unde se remarcase ca un tînăr ambiţios, Ioan Ceterchi a fost reţinut la Facultatea de drept din Cluj, într-un mediu cu profesori antebelici renumiţi – precum Aurelian şi Traian Ionaşcu (academician, om de ştiinţă emerit), specialişti în drept civil, Tudor Drăgan, un erudit în drept constituţional şi administrativ etc. – ca preparator (1949-1953), lector şi conferenţiar (1953-1962), profesor universitar (1962-1967), fiindu-i încredinţată conducerea catedrei de Teoria şi istoria statului şi dreptului, în care îşi luase doctoratul la Leningrad.
Ca o recunoaştere a calităţilor sale de cadru didactic şi cercetător, cu tratate, manuale şi numeroase lucrări publicate, Senatul Universităţii şi Facultatea de drept i-au conferit în 1968 titlul de Doctor Docent.
Între anii 1953-1955 şi 1957-1959 Ioan Ceterchi a fost şi decanul Facultăţii de drept a Universităţii clujene.
Dr. doc. Ioan Ceterchi a fost unul dintre erudiţii care au limpezit chestiuni esenţiale în acea perioadă „bolnavă” politică din România, infestată de „ştiinţa sovietică internaţionalistă” privind suveranitatea naţională, puterea de stat, funcţiile statului, formele de stat, democraţia, sistemul organizaţiilor politice, naţiunea şi statul, filozofia dreptului şi dreptul internaţional. S-a remarcat prin cercetări originale, cu „amprentă” românească în domeniul teoriei dreptului, unde, alături de „studierea aspectelor apariţiei şi formării dreptului în România”, a avut contribuţii de esenţă privind unele „categorii de seamă teoretico-filozofice” (Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române. Dicţionar 1866-2016, p. 286-287).
Tema „predilectă de cercetare – domeniu în care a efectuat şi condus lucrări de doctorat – a fost teoria generală a dreptului, asigurînd o abordare sintetică şi analitică” (Dicţionarul personalităţilor juridice din România, Editura Hamangiu, 2011). În acest sens, a publicat Introducere în studiul dreptului (1962), Teoria generală a statului şi dreptului (1967, 1975, 1983), Dreptul ca instrument de formare, dezvoltare şi ocrotire a personalităţii umane (1973), Dreptul şi populaţia (1974), Dreptul românesc contemporan. Evoluţie şi perspective (1977), Drepturile omului în lumea contemporană: cooperarea internaţională (1980), Introducere în teoria generală a statului şi dreptului (apărută postum, în 1993, 1996, 1998).
Prof. univ. dr. doc. Ioan Ceterchi a fost nu numai un erudit în ştiinţele juridice, ci şi un generos şi afectuos colaborator, susţinător al unor tineri care se remarcaseră în materie, prefaţînd şi coordonînd diverse culegeri de studii sau volume ca Statul şi dreptul (1967), Naţiunea şi contemporaneitatea (1971), Istoria dreptului românesc (1980) şi altele.
Meritele sale au fost recunoscute prin titlurile conferite de membru al Academiei Internaţionale de Drept Comparat din Paris (1982), membru fondator şi secretar general al Asociaţiei de Ştiinţe Politice (1981), membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Filozofia Dreptului (1991).
A fost numit, prin Decret al preşedintelui Franţei, François Mitterand, profesor invitat al Facultăţii de drept al Universităţii Paris I (1986). Între 1967 şi 1990 a ţinut cursuri şi la Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti.
Pentru contribuţiile sale de prestigiu în ştiinţele juridice, Ioan Ceterchi a fost distins şi cu Premiul „Simion Bărnuţiu” al Academiei Române.
În cursul carierei sale universitare a fost preşedinte al Consiliului Legislativ (1971-1980), membru al Comitetului executiv al Asociaţiei pentru Naţiunile Unite din România (din 1973), membru al Consiliului de Stat (1975-1980), ministru al justiţiei (1980-1982).
Cariera sa a avut şi o dimensiune diplomatică, dr. doc. Ioan Ceterchi fiind numit ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Suedia şi Norvegia (1984-1990).
Între anii 1971 şi 1980 a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, deputat, membru al Comisiei juridice a Marii Adunări Naţionale, vicepreşedinte şi preşedinte al Curţii Supreme de Justiţiei (1975-1977).
Ca membru corespondent al Academiei Române, din martie 1974 a îndeplinit şi funcţia de Secretar al Secţiei economie, drept şi sociologie al celui mai înalt for al culturii şi ştiinţelor româneşti.
VASILE GHEŢIE
(n. 11 feb. 1903, Berinţa, „ţara” Chioarului – d. 27 dec. 1990, Bucureşti)
Membru corespondent al Academiei Române – 2 iulie 1955, membru titular – 22 ianuarie 1990
Este primul fiu al satului Berinţa (tatăl său, Gheorghe Gheţie, fiind preot greco-catolic) onorat cu înaltul titlu de academician, sat mirific care a dat ţării încă un academician, pe scriitorul Augustin Buzura, reputaţi profesori universitari, cercetători, ofiţeri superiori, somităţi care poartă în suflet icoana dragă a locurilor natale (Medici veterinari din judeţul Maramureş, Baia Mare, Editura Scriptorium, 2003, p. 154).
- Reale virtuţi de cercetător
Vasile Gheţie a absolvit Liceul „Gheorghe Şincai” şi Şcoala de Belle-Arte din Baia Mare. A studiat la Facultatea de medicină veterinară din Bucureşti (1922-1928), susţinîndu-şi în 1928 (după alte surse în 1927) doctoratul cu teza Contribuţiuni la studiul vaselor limfatice ale vezicii urinare la cal.
Ambiţios şi înzestrat cu reale virtuţi de cercetător, el a făcut studii de specializare şi cercetări originale la institutele de anatomie de la facultăţile de medicină veterinară din Budapesta (1931) şi Leipzig (1937-1939).
Activitatea universitară şi-a început-o ca preparator (1924-1928), asistent universitar (1928-1938), şef de lucrări (1938-1941), profesor universitar suplinitor şi titular (1941-1973), profesor consultant (din 1977) la catedra de Anatomie comparată de la Facultatea de medicină veterinară din Bucureşti.
Prof. univ. dr. Vasile Gheţie este apreciat ca fiind iniţiatorul şi conducătorul şcolii române de anatomie comparată a animalelor domestice, conducînd şi Laboratorul de citologie şi genetică al Institutului de Biologie.
Datorită meritelor sale în studii originale de morfologie şi mecano-structură la animalele domestice, a contribuţiilor la definirea unor muşchi, la precizarea unor particularităţi ale sistemului neurovegetativ la animalele domestice şi la păsări, el a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române în 1955 şi numit profesor universitar emerit. Cercetările sale au fost concretizate în numeroase lucrări, ca Atlas de anatomie comparată (2 vol., 1954, 1958), Anatomia topografică a calului (1955), Anatomia sistemului nervos central şi neurovegetativ la animalele domestice (1956), Sistemul neurovegetativ la mamifere şi păsările domestice (1962), Anatomia animalelor domestice (1971) etc. Multe dintre lucrările sale au fost publicate în străinătate.
Vasile Gheţie este autor a 8 lucrări de anatomie cu aplicaţii la arheologie, comunicate la congrese internaţionale de la Praga, Tokyo, Nisa, Belgrad şi Madrid.
- Vocaţie de ctitor
Acad. Vasile Gheţie a fost şi un pasionat muzeolog, organizînd un muzeu de anatomie comparată, unic la acea vreme în Europa, adăpostit la Facultatea de medicină veterinară din Bucureşti, în care se află colecţii, ecorşee şi mulaje originale realizate cu migală de el pe parcursul a peste 50 de ani, unele dispărute „pentru vecie”.
Ca academician şi profesor emerit, Vasile Gheţie a fost ales membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din România, al Academiei de Ştiinţe din New York, al Societăţii Regale de Ştiinţe din Londra, al Societăţii Internaţionale a Anatomiştilor şi al Societăţii Anatomiştilor din Germania, fiind onorat şi cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Leipzig.
Fiind autorul a peste 200 de lucrări ştiinţifice, Vasile Gheţie a fost şi îndrumător de doctorat, pregătindu-şi moştenitori, care îi continuă şi îi poartă cu evlavie şi cinste opera ştiinţifică şi memoria binecuvîntată.
Fiind înzestrat cu vocaţia de ctitor, în perioada 1935-1943 Vasile Gheţie a frecventat cursurile Facultăţii de medicină din Bucureşti, unde era apreciat ca un discipol al prof. univ. dr. acad. Francisc Rainer (1874-1944), creatorul şcolii antropologice româneşti, cu anatomistul Emil Repciuc (1911-1981), cu George Emil Palade (1912-2008), viitorul laureat al Premiului Nobel pentru medicină (1974), cu acad. Ştefan Milcu (1903-1997), creatorul endocrinologiei moderne în România.
Acad. Vasile Gheţie a participat şi la cercetările sociologice, activînd încă din tinereţe la acestea, alături de renumitul sociolog Dimitrie Gusti (1880-1955), unul dintre fondatorii Muzeului satului din Bucureşti (1936), la astfel de activităţi însuşindu-şi metode ale antropologiei fizice, în directă legătură cu viaţa socială. La maturitate, acad. Vasile Gheţie s-a remarcat cu contribuţii originale, de esenţă, la cunoaşterea vechilor civilizaţii pe teritoriul României şi prin cercetările din necropola de la Vădastra (neolitic).
- Cinstindu-i memoria în Berinţa natală
Pentru păstrarea cu sfinţenie a memoriei, Şcolii generale din satul Berinţa i s-a conferit numele acad. Vasile Gheţie, în curtea căreia a fost dezvelit şi un bust în bronz, operă a sculptorului prof. Dr. H. C. Vasile Coţofan, şi el un fiu al Berinţei.
Cu ocazia marcării centenarului naşterii, Facultatea de medicină veterinară din Bucureşti a editat un volum omagial Acad. Vasile Gheţie. Omul şi opera, la manifestările comemorative din satul natal luînd parte peste 20 de profesori universitari din medicina veterinară din toate centrele ţării, care i-au subliniat meritele şi prestigiul dobîndit în ştiinţele veterinare naţionale şi mondiale.
