AUGUSTIN BUZURA
(n. 22 sept. 1938, Berinţa, „ţara” Chioarului)
• A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 3 iulie 1990 şi titular în 12 martie 1992.
Satul Berinţa, unde a văzut lumina zilei Augustin Buzura, cu vreo 900 de suflete, este UNIC în România, fiind, credem, singurul care a dat ţării doi academicieni: 450 locuitori/academician!
Augustin Buzura a absolvit Liceul „Gheorghe Şincai” din Baia Mare (1955) şi Facultatea de medicină din Cluj (1964).
1. O strălucită carieră literară
Deşi mama lui Gusti, cum îl alintau cunoscuţii, voia ca fiul ei să facă medicina, „nu de orice fel, ci pe cea veterinară”, el a încercat şi la Filozofie, dorind să intre şi la Şcoala de literatură „Mihai Eminescu”, un fel de „fabrică de scriitori”, mulţi eşuaţi în anonimat.
La Medicina clujeană s-a dedicat psihiatriei, urmîndu-i pilda preotului greco-catolic din Berinţa, Gheorghe Gheţie, în care a descoperit şi calitatea de „a lecui bolnavi psihic din toată ţara”! Fiul preotului Vasile Gheţie (n. 1903) a fost ales şi el membru al Academiei Române.
Augustin Buzura a renunţat însă la profesia de medic psihiatru, „pentru a începe o lungă şi strălucită carieră literară” (D.N. Rusu, Dicţionar membrii Academiei române, 1866-2016, p. 244).
Din 1965 a fost secretar general de redacţie, iar în 1989-1990, redactor-şef al revistei clujene Tribuna.
În volumul Teroarea iluziei. O convorbire cu Crisula Ştefănescu, din ianuarie 2004, Augustin Buzura mărturisea că a avut „un model intelectual, un model de muncă la care am ţinut foarte mult: Rebreanu”.
A debutat cu volumul de povestiri Capul Bunei Speranţe (1963), urmat de De ce zboară vulturul? (1966).
Atît acad. Nicolae Manolescu, cît şi criticul literar Alex Ştefănescu, în istoriile lor, îl consideră pe Augustin Buzura ca pe „unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani”. Deşi a fost unul dintre oponenţii regimului totalitar ceauşist, strict supravegheat de Securitate, supus unei cenzuri nemiloase, Buzura a răzbătut, reuşind să-şi publice marile sale romane, care, după cum declara el, „au o istorie fabuloasă şi destinul lor pare ficţiune”, devenind unul dintre cei mai citiţi prozatori ai epocii sale.
Toate romanele sale – Absenţii (1970), Feţele tăcerii (1974), Orgolii (1977), Vocile nopţii (1980), Refugii (1984), Drumul cenuşii (1988), Recviem pentru nebuni şi bestii (1999), Raport asupra singurătăţii (2009) au cunoscut tiraje uriaşe, nenumărate reeditări, în ţară şi străinătate, fiind traduse în limbile engleză, franceză, germană, rusă, chineză, suedeză, maghiară, poloneză, spaniolă, slovenă etc. El s-a remarcat şi în volumele de eseuri, memorii, interviuri, scenarii de film etc.
2. Buzura şi Cultura
În anul 1987 s-a alăturat unor renumite personalităţi ale culturii şi literaturii europene, fiind membru fondator al Fundaţiei Culturale Europene „Gulliver” din Amsterdam.
Din 1990 a fost preşedintele Fundaţiei Culturale Române, pe structura căreia a edificat, în 2003, Institutul Cultural Român, al cărui preşedinte a fost pînă în 2005. În acest an, a relansat revista săptămînală Cultura, editorialele sale reconfirmîndu-l ca „pe una dintre cele mai înalte conştiinţe artistice şi civice ale acestei vremi” (D.N. Rusu, op. cit., p. 245).
Între alte demnităţi, în care a promovat şi a afirmat cu succes cultura română în plan occidental, Augustin Buzura a fost preşedinte al Filialei Române a Asociaţiei de Cultură şi Ştiinţă Europeană de la Roma, membru în Comitetul director al Centrului Euro-Atlantic, membru de onoare al Academiei Româno-Americane (2000), membru al Academiei latinităţii (2001) şi al altor foruri academice europene. A fost onorat cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad (2010), al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca (2014). A fost distins cu Premii ale Uniunii Scriitorilor din România (în 1970, 1974, 1980), iar în 1977 cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române pentru valoroasele sale contribuţii în literatură şi cultură. A fost decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2000), cu Ordinul brazilian „Rio Branco” în grad de Comandor, cu Ordinul mexican „Vulturul Aztec”, primind numeroase premii, diplome şi medalii naţionale şi internaţionale.
Augustin Buzura, ca preşedinte al FCR şi ICR era „cu inima şi sufletul legate de Maramureş, de «ţara» Chioarului”, aici găsindu-şi spaţiul spiritual de afirmare. Din 1995, una dintre cele mai importante activităţi iniţiate de el – „Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească” au fost frecventate, pe parcursul a 8 ediţii, pînă în 2002, de peste 300 de oameni de cultură, de literatură, diplomaţi, profesori, medici, ziarişti din Europa, America, Asia, Africa. „Am afirmat în lume nu numai Maramureşul, ci şi România”, a declarat Augustin Buzura într-un interviu acordat redactorului-şef al Graiului Maramureşului, poetul Gheorghe Pârja.
3. Din rostirile academicianului
• „După evenimentele din decembrie 1989 a apărut o nouă generaţie de agresori, unii mai murdari decît orice securist sau activist de partid din vremea Răposatului. Ura şi prostia au devenit enzimele de fiecare zi… Din păcate, începem să existăm doar la Geografie! Politicienii români, altfel plini de diplome, dar fără carte, din clipa alegerii lor se angajează într-o piesă penibilă în care doar ei contează”. (O dovedesc, în aceste zile, şi preşedintele „românilor mei”, Iohannis, ca şi unii lideri ai PSD, ALDE et Comp., care au dezbinat naţiunea, întreţinînd o ură şi o vrajbă viscerale între generaţii).
• „Cît despre intelectuali… Pe ei Revoluţia i-a găsit nepregătiţi, fără proiecte, fără o viziune asupra viitorului. Cea mai multă energie s-a cheltuit pe căutarea unor stăpîni şi pe întreţinerea urii”.
• „În ceea ce mă priveşte, am fost mulţumit o clipă şi nemulţumit o viaţă. Căci, se ştie, cea mai bună carte este următoarea, pe care încă nu ai reuşit s-o scrii”.
• „Nu am cerut nimănui să fie curajos, să strige un adevăr sau altul. Unii nu obosesc urcînd Everestul, alţii respiră greu «escaladînd» primul etaj al blocului în care locuiesc”.
• „Adevărul înseamnă şi ceea ce nu ne convine”; „avem prea multe genii şi prea puţină literatură”; „romanul se face din talent, cultură multă, experienţă de viaţă şi muncă pînă la epuizare”.
• „Ce pot să adaug este că la noi se dau de dimineaţa pînă seara Premii Nobel, fără ca nimeni să-i cunoască de fapt pe cei din Comitetul Nobel”.
• „Un intelectual este în opoziţie, dar eu înţeleg opoziţia cu totul altfel, nu strigînd toată ziua «JOS, JOS, JOS!» sau «NU, NU, NU!», ci dînd soluţii, punînd altceva în loc şi nu cu violenţă, nu agresînd, ponegrind, ci cu mijloacele oricărui intelectual: CONSTRUIND!”
• „Nu-mi este în fire să mă menajez. Efortul şi intensitatea mă ţin în viaţă. Ştiu foarte bine că Moartea merge alături de mine. De trei ori am văzut-o şi ea, Moartea, m-a păsuit, a amînat întîlnirea decisivă. Fiindcă n-am nicio îndoială că Cineva, acolo, Foarte Sus, mă iubeşte”.
Din 1999, Augustin Buzura este Cetăţean de Onoare al oraşului Baia Mare.
