Sufletul meu a rămas în Maramureş
Repere de carieră: anii de liceu la Colegiul „Stephan Ludwig Roth” din Mediaş; anii de facultate la „Iuliu Haţieganu” din Cluj, anii de pionierat profesional la Ariniş, Sălsig şi la nou înfiinţatul Spital judeţean, astăzi Spitalul de urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare; anii de consacrare profesională la Institutul „Nicolae Paulescu” din Bucureşti; nu pot să lipsească formarea fundamentală în spiritul comunitar medieşean, accentul locului pe care-l păstrează după 50 de ani de când a părăsit oraşul, buna dispoziţie permanentă ce alungă inhibiţia pacientului sau crisparea colegilor, dar mai ales dragostea pentru Maramureş. Pe care îl poartă în suflet.
Mă ştiu cu medicul Julieta Cristescu de foarte mulţi ani şi chiar dacă de aproape 20 de ani ea trăieşte în Bucureşti, distanţa n-a diminuat prietenia şi respectul reciproc. Dar este pentru prima dată când încerc să creionez portretul unui medic de excepţie. O fac acum, când Julieta a împlinit şapte decenii de viaţă. O, tempora!
– Te rog, doamna doctor, să priveşti în urmă şi să-mi spui ce vezi?
– Văd mai întâi, aşa cum îi declaram şi dr. Dorin Dordea, într-o carte recent apărută, un copil care a văzut lumina zilei în anii grei de după război, ani marcaţi de sărăcie şi lipsuri majore, dar care a crescut frumos într-o familie modestă, alături de fratele mai mare şi el urmând o carieră frumoasă, de silvicultor. Şi care trăieşte în Maramureş. În casa şi în grădina de pe strada de lângă calea ferată, dar mai ales în comunitatea care le cuprindea, se forma un caracter luminos, deschis, dornic de a sprijini şi a ajuta. Anii de şcoală sunt cei mai frumoşi şi mai luminoşi. Cu dascăli devotaţi, cu audiţiile muzicale de „duminica după amiaza” cu lecţiile de dans clasic, cu descifrările sunetelor din „Flautul Fermecat”, cu concertele corului de cameră al liceului, cu succesele din Mediaş, Sibiu şi Sighişoara în faţa unui public avizat, cu modele de urmat, cu amintiri şi… nostalgie…
– Academicianul Constantin Ionescu Târgovişte, observând cariera ta profesională, vorbeşte despre amprenta de rigoare şi de corectitudine, de spiritul german temperat dat de liceul pe care l-ai absolvit şi care s-au văzut şi mai departe în profesia şi personalitatea ta.
– Bătălia pentru împlinirea visului – a deveni medic – a fost extrem de grea, dar drumul hotărât, fără regrese. Privind în urmă, cum mă îndemni tu, îi văd pe profesorii Albu, Manta, Goia, Gligore, Baciu, adevăraţi ghizi în experimentele fiziologice, şi în medicina clinică, pe Cornel Toader şi Sergiu Duca, pe profesorul Nicolae Hâncu, azi membru de onoare al Academiei Române, profesor de specialitate şi ulterior colegul meu în perfecţionarea metodologiilor de specialitate, pe Octavian Fodor, îndrumătorul de an. Ce amintiri! De neşters!
– Tot în registrul memorialistic, profesorul Nicolae Hâncu reţine imaginea Julietei (Alexa) Cristescu: „…era studentă la Institutul de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca. Atunci am cunoscut-o eu. Ulterior a urcat pe treptele specialităţii Diabet, nutriţie, boli metabolice, culminând cu a fi medic primar şi conducătorul Policlinicii de profil de la Institutul „N. Paulescu” din Bucureşti. În această calitate am colaborat cu ea ani îndelungaţi, ceea ce îmi permite să afirm că Doctor Julieta Cristescu este o specialistă excepţională în acest domeniu, foarte apreciată de toţi cei pe care îi îngrijeşte, dar şi de noi, colegii ei, care îi apreciem nu doar calităţile profesionale, ci şi cele morale şi extraordinara vocaţie pentru prietenie…
– Ce poate fi mai minunat decât să ştii că eşti apreciat de unii dintre cei mai renumiţi specialişti în bolile de nutriţie.
– Doctorul Julieta Cristescu şi-a început cariera de medic la ţară, cum se întâmpla pe vremea aceea. Aşa ai ajuns în Maramureş.
– Repartiţia „la ţară“ a fost întâi la Ariniş, apoi la Sălsig. Apoi medic secundar, după absolvirea cursului la Institutul de Igienă şi Sănătate Bucureşti, mai apoi medic şef la Secţia de Igiena alimentaţiei din Centrul Sanitar Antiepidemic, la nou înfiinţatul Spital Judeţean Baia Mare, apoi medic inspector la Direcţia Sanitară a judeţului Maramureş. Şi, în final, a doua specialitate – Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, absolvind cursul de la institutul cu acelaşi nume din Bucureşti. Şi suita de perfecţionări, specializări, concursuri şi o permanentă şi temeinică cercetare ştiinţifică, ale cărei rezultate sunt prezentate la conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale. În palmaresul academic sunt înregistrate numeroase prezentări şi publicări de lucrări ştiinţifice, prezentate peste tot în lume. Întorcându-mă în timp, în 1991 am preluat coordonarea Centrului de Diabet Maramureş, iar din 1996, medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Baia Mare (spital – policlinică), şef compartiment diabet şi coordonator la Centrul de diabet Maramureş. Au fost ani de muncă, dar şi de satisfacţii profesionale. Alături de medici devotaţi. Şi pentru pacienţi.
– În 1998 ai părăsit Maramureşul pentru a lucra la Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Bucureşti, pe care l-ai coordonat până în 2012.
– Din 1999 până în 2012. Nu uşor de condus şi fără o remuneraţie suplimentară. Din nou muncă, multă muncă, dar şi satisfacţii profesionale. Din 2012, aş fi putut să mă odihnesc, să mă plimb sau să fac tot ce n-am făcut în anii de profesie. Dar nu mi-am permis abandonul în tihnă şi confort, rămânând Medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, slujind sute de bolnavi de diabet, în cadrul Centrului Medical BIO-MEDICA International Bucureşti.
– Ştiu că nu e confortabil să vorbeşti tu despre tine, dar maramureşenii trebuie să ştie că în 2014, Julieta Cristescu a primit Premiul anului pentru Profesia de Medic din partea Societăţii Române de Diabet. Îţi mai aduci aminte ce ai spus atunci?
– Da, nu se poate uita. Am spus aşa: Mi-am pus mereu întrebarea, ca de altfel mulţi dintre noi, dacă şi cât fac bine în profesia mea şi, desigur, am avut diverse răspunsuri după judecăţi la rece sau la cald. Acum, având garanţia exigenţei celor care au decis să-mi acorde acest premiu, găsesc un nou răspuns la întrebările mele. Astăzi, trăiesc un moment important în viaţa profesională! Şi mi-e greu să nu încerc o sintetică retrospectivă a drumului care m-a adus aici: am avut modele în viaţă, demne de apreciere şi cărora le mulţumesc; am avut şi mai am colegi şi prieteni cărora de asemenea le mulţumesc şi care au răspuns crezului meu că „unde-s doi puterea creşte”; am profitat de acest crez şi bine am făcut; l-am apreciat şi stimat pe cel care mi-a cerut sprijinul şi… bine am făcut; am încercat şi de multe ori am reuşit să înfăptuiesc lucruri bine făcute, pentru care am trăit la maximă intensitate; în viaţa profesională personajul principal a/au fost pacientul/pacienţii şi este momentul să exprim părerea de rău că unora nu le-am putut fi de folos, să le mulţumesc tuturor pentru încredere; lor le datorez acest moment, în egală măsură; am avut mereu tot sprijinul familiei mele, căreia îi mulţumesc. Doresc tuturor colegilor să dobândească asemenea reuşite, cât mai devreme în carieră, să le trăiască aşa cum îl trăiesc eu pe acesta, să se bucure de tot ce le oferă viaţa în etapele ei bune. Aşa înţeleg eu premiul de azi, în perspectiva oferită de momentul jubiliar al Societăţii Române de Diabet şi al forurilor Europene şi internaţionale de Diabet. Şi le-am mai spus colegilor să nu uite că Medicina rămâne Ştiinţă şi Conştiinţă! Privind în urmă, dar trăind în prezent, sunt recunoscătoare pentru tot ce am şi am dobândit. Sunt convinsă că recunoştinţa este cheia unei vieţi împlinite. Cheia pe care o ţinem în mâinile noastre. Iar maramureşenii să ştie că deşi nu m-am născut acolo, sufletul meu a rămas în Maramureş.
– Dragă Julieta, şi noi îţi dorim să rămâi la fel de tânără în suflet, să te bucuri de sănătate, de ani mulţi, să vii cât mai des în Maramureş, să-ţi încarci bateriile, să te vezi cu prietenii şi să iei cu tine ce are mai frumos acest ţinut.
