Sunt legat de pădure prin toată fibra fiinţei mele. M-am născut sub poale de codru, o mare parte a anului mi-o petreceam în mijlocul pădurii. Apoi am ridicat pădurea în poezie cu rădăcini cu tot. Am purtat pădurea natală cu mine pe unde mi-au fost drumurile vieţii. Mai anul trecut, în America fiind, în oraşul Wilmington am făcut legătura dintre fagii mei din Valea Mătrăgunii cu plopii de pe malul râului Brandywine. Acolo mi-am regăsit timpul tinereţii când fiecare arbore era preţuit. Un obicei care mi-a rămas în memorie. Dacă în pădurea americană cade un arbore, este lăsat acolo să putrezească. Se desprind din acest gest mai multe înţelesuri.
Cu gândul la respectul pentru pădure mă lovesc în ultimii ani de ştiri care întruchipează dezastrul. Dacă se întâmplă să ajungeţi la Borşa vă legaţi pentru totdeauna de o tristeţe greu de vindecat. Mă întreb cu mirare de ce oare jefuitorii de păduri nu sunt cutremuraţi de conştiinţă? Ţi-ai găsit, omule, să fie încercaţi de asemenea nobile sentimente. Asemenea tăieri mai ţin minte că au mai fost în urmă cu şapte decenii pe la noi. Când s-a făcut o cale ferată forestieră de la Sighetu Marmaţiei spre Izvoare. Erau puncte forestiere la Crivin, Runcu, Ştedea, Poarta Roşie, Buncovata, Pleşca şi Podul Cireşului. Timp de 15 ani număram zilnic vagoanele încărcate cu buşteni de la două sau trei garnituri de tren. Fiecare garnitură avea peste douăzeci de vagoane. Lemnul brut era transferat de pe ecartament mic pe unul rusesc iar lemnul nostru mergea la Combinate din Marea Uniune Sovietică. Două observaţii. În locul arborilor defrişaţi a fost imediat un program de împădurire. Am lucrat şi eu vara la puieţi să-mi câştig bani de uniformă de liceu. Acum pădurea este matură. Apoi, prin 1964 s-a pus capăt jefuirii pădurii pentru străini ca pradă de război şi s-a ridicat la Sighetu Marmaţiei Combinatul de Prelucrare a Lemnului. Unde se făcea mobilă pentru export. Acum durerea pădurii româneşti este mare. Se fac tatonări pentru a mai stopa din defrişările ilegale de pădure. Aurul verde al României se încearcă a intra sub protecţia unor legi care să-i descurajeze şi pe cei mai aprigi beneficiari ai lemnului românesc. Fiecare guvern care s-a perindat a moşit legi potrivit cărora distrugerea mediului înconjurător a devenit ameninţare la siguranţa naţională. Mă uit şi eu, suficient de mirat, cum se bate apa în piuă pe această temă. Dau vina unii pe alţii. Iar munţii noştri sunt tot mai pleşuvi. Opriţi-vă, oameni răi! Va mai fi lume bună şi după noi.
Cine doreşte să afle actele normative elaborate în ultimii ani, se încurcă în păienjeniş. Citesc: companiile ce activează în exploatarea lemnului nu mai au nicio limită în cumpărarea de masă lemnoasă, limită ce fusese impusă prin Codul Silvic, devenit lege în iunie 2015. Normele de aplicare ale legii, elaborate de Guvernul Ponta, în noiembrie 2015, chiar de ziua demisiei sale, nu ţin cont de toate principiile cerute de Cod. Ne aducem aminte că oamenii au ieşit în stradă, au protestat împotriva despăduririlor masive din România. Codul Silvic a fost subiectul unor dispute majore între Guvernul Ponta şi Preşedintele Iohannis. Se acredita ideea că blocarea exporturilor de masă lemnoasă din România nu rezolvă problema tăierilor ilegale. Guvernul Ponta a păstrat plafonarea la 30 la sută a exploatării de lemn pentru o companie. O îmbârligătură care nu a reuşit să se limpezească. Acum câteva zile deputaţii, de toate culorile politice, au decis că exportul de lemn nu va mai fi limitat pentru a nu genera „consecinţe economice negative în lanţ”. Discuţia cu limitarea exportului a luat amploare după întâlnirile preşedintelui României cu reprezentanţii companiei austriece Schweighofer, cel mai mare procesator de masă lemnoasă din România. Potrivit datelor de anul trecut ale Ministerului Mediului, aproape 8,8 milioane de metri cubi de pădure sunt tăiate ilegal, anual, din România, iar prejudiciul este estimat la 1,5 miliarde lei. După opinia mea parlamentarii nu au realizat jaful din pădurile noastre. Când să închei textul văd un titlu: o victorie pentru pădurile României! Care o mai fi şi asta? Dacă noi nu suntem lucizi şi capabili să ne apărăm patrimoniul forestier, vine Europa în ajutor. FSC (Asociaţia pentru Certificarea Forestieră), cu sediul în Bonn, a retras certificarea pentru firma austriacă de care pomeneam. Astfel li s-a luat încrederea austriecilor şi în Carpaţi. Prinşi cu mâţa în pădure, austriecii se linguşesc pe lângă asociaţia nemţească pentru lemnul din România. FSC a constatat: „Schweighofer a primit lemn ilegal din România”. Deocamdată stau şi privesc. Să nu fie doar un schimb de jefuitori. Mă îngrijorează faptul că nu suntem stăpâni să ne apărăm avutul. Ne-au sărit în ajutor nemţii. A căror copii învaţă la şcoală lucruri triste: korruption se numeşte România. Mai uitaţi-vă şi peste graniţă, în Austria, domnilor de la Berlin! Eu horesc în gând: pădure, soră pădure! Ori: creşti pădure şi te-ndeasă, numai loc de casă-mi lasă.
