În 17-20 februarie 2017, la Liceele Teoretic „Petru Rareş” şi Tehnologic „Grigore C. Moisil”, precum şi la şcoli gimnaziate din zonă, s-a desfăşurat un raid pentru a afla cum îşi petrec adolescenţii lăpuşeni timpul liber în pauze sau după ce pleacă de la cursuri. A fost vizat fumatul şi consumul de băuturi alcoolice. În acest scop, a fost constituit un echipaj alcătuit din profesori. Estimativ, jumătate dintre adolescenţii de 16 ani fumează şi 75% beau alcool. Datele îi îngrijorează pe profesori. Consumul de canabis în rîndul elevilor de 16 ani este însă de două ori mai mic faţă de media europeană, ceea ce de asemenea nu este liniştitor.
Subiecţii sondajului au fost elevi, fete şi băieţi, care nu au fost aleşi, ci pur şi simplu au fost surprinşi fumînd sau consumînd alcool şi cafea. Iată ce au relatat ei.
Anamaria, clasa a IX-a: “Mie-mi place să citesc mult şi altceva decît ne recomandă lectura de la şcoală, în special romane, pe care le împrumut de la Biblioteca oraşului. Ei, acolo, după clădire este un spaţiu mai dosit unde noi, elevii aprindem ţigările. Noi, credem că nu ne vede nimeni”.
Vasile: “Noi fumăm aproape de centrul oraşului. Traversăm Parcul central şi ne pitim printre blocurile din apropiere. Avem şi un scut puternic, lîngă o clădire în construcţie, acolo fumăm, mai bem cîte un pahar…”
Mai multe fete şi băieţi ne-au spus că cel mai bun loc de fumat şi băut este pe malul rîului Lăpuş, în amonte de podul mare şi pînă la Parcul oraşului.
Nelu: “Eu fumez mai rar şi numai în sat la mine, de unde vin la liceu. Şi asta pentru că la Tg. Lăpuş nu-mi dă voie prietena mea Iulia şi n-aş vrea s-o supăr”.
Vîrsta acestor elevi este de 16-17 ani. Vîrsta medie la care adolescenţii au primul contact cu alcoolul este de 13 ani. Astfel, la 14 ani fumează prima ţigară şi la 15 ani adolescenţii români consumă pentru prima oară droguri. Statisticile publicate de Agenţia Naţională Antidrog sînt îngrijorătoare cu atît mai mult cu cît specialiştii spun că de la un an la altul aceste vîrste medii scad. Mergînd însă mai departe, pericolul creşte, pentru ca la 17 ani cei mai mulţi dintre adolescenţi încep să combine viciile. La această vîrstă, peste trei sferturi dintre fete şi băieţi au experimentat deja cel puţin două dintre aceste produse toxice. De ce se apucă însă tinerii să fumeze şi să bea? Mai bine de jumătate dintre tinerii consumatori de alcool, tutun sau stupefiante spun că din curiozitate, în timp ce aproape 20 la sută o fac pentru a-şi creşte încrederea în sine. Alţi adolescenţi încep să fumeze, să bea sau să se drogheze pentru a se integra mai bine în grupurile de prieteni, alţii pentru că resimt nevoia de siguranţă. De unde au elevii bani pentru ţigări şi băuturi? Din discuţiile purtate cu ei, în primul rînd îşi cheltuiesc banii pe care-i primesc de la părinţi, bunici, unchi, mătuşi, de la fraţii mai mari care sînt salariaţi. Invocă faptul că îşi cumpără mîncare la şcoală. Unii elevi, cei rromi, cerşesc.
„La noi, în liceul «Petru Rareş», ne-a spus prof. Mariana Pop, director, sînt mai mulţi elevi care fumează, dar a fost şi vom fi mereu pe urmele lor. În anul şcolar 2015-2016 au fost depistaţi doi elevi care consumau droguri. Organele de poliţie ne-au sprijinit în depistarea lor. Aceştia au fost vindecaţi de acest periculos viciu. Acum sînt studenţi”.