1. Precursoarele Academiei Române
Între antecesoarele Academiei Române, care şi-a început efectiv activitatea la 1 august 1867, acum 150 de ani, s-a numărat Societatea Literară Română, creată în 1/13 aprilie 1866, însărcinată cu misiunea de a stabili ortografia, gramatica şi dicţionarul Limbii Române. Membrii acestei Societăţi trebuiau să provină din toate provinciile istorice româneşti. Maramureşul a fost reprezentat de IOSIF HODOŞ (n. 1829, la Bandul de Cîmpie, pe Mureş, d. 1880 la Sibiu) şi ALEXANDRU ROMAN (1826-1897, bihorean), prof. univ. dr. la Budapesta, deputat român în Dieta maghiară, renumit filolog şi publicist. Menţionăm că Iosif Hodoş nu a fost MARAMUREŞEAN, cum s-a scris într-o recenzie asupra unei cărţi a acad. Ioan-Aurel Pop (Graiul Maramureşului, 11.01.2017), ci a reprezentat Maramureşul în forul academic, el fiind istoric, avocat, publicist, membru fondator al Academiei, ales şi ca membru de onoare al Societăţii de lectură maramureşene (1867).
Între precursoarele Academiei Române s-a aflat Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA, înfiinţată la Sibiu la 23 octombrie/4 noiembrie 1861.
După cum menţionează documentele vremii, în 5 februarie 1861 s-a constituit Comitetul de conducere al ASOCIAŢIUNII PENTRU CULTURA POPORULUI ROMÂN DIN MARAMUREŞ, avîndu-l ca preşedinte pe Iosif Man (1817-1876), născut la Sarasău, provenit din vestita familie nobiliară Man din Şieu. La 19 ani, el a fost primul avocat român din Maramureş. Cu un an în urmă, el a pus, alături de alţi fruntaşi cu roluri politice şi administrative, bazele Asociaţiunii „Dragoşeana”, fiind primul comite suprem al judeţului (1860-1875). Cum mărturisea fostul preşedinte al ASTREI – Sibiu, Andrei Bîrseanu, Asociaţiunea din Maramureş a devansat-o chiar „pe importanta ei soră din Sibiu, în martie 1861, cînd se urziră temeliile societăţii”.
Între obiectivele urmărite de Asociaţiunea din Maramureş s-au numărat, ca importanţă majoră: a) ridicarea culturală a populaţiei româneşti, b) rezistenţa faţă de maghiarizarea forţată şi c) ajutorarea materială a românilor din judeţ. În acest scop, s-a înfiinţat Preparandia condusă de prof. Ioan Buşiţia, numit aici în 1861, construirea internatului, de care s-a ocupat dr. Ioan Mihalyi de Apşa (1844-1914), viitorul academician, primul doctor în drept printre juriştii din Maramureş, care va deveni „motorul principal al întregii activităţi, ideologul şi îndrumătorul (asociaţiei, n.n.), glasul cel mai ascultat şi mai urmat al românilor maramureşeni” (Mihai Marina, Maramureşeni. Portrete şi medalioane, Editura „Dragoş Vodă”, Cluj-Napoca, 1998, p. 145).
Vorbind în Adunarea Generală a Asociaţiunii din 11 aprilie 1878, Ioan Mihalyi de Apşa, secretar ad-hoc al acesteia, aducea un pios omagiu fondatorilor Iosif Man, Gavrilă Mihalyi – preşedinţi şi Ioan Iurca – vicepreşedinte, trecuţi la cele veşnice, „toţi trei iluştri, zeloşi iniţiatori, fondatori şi puternici susţinători ai acestei Asociaţiuni. Bărbaţi care au deschis o epocă nouă în istoria politică a românilor din Maramureş, oameni care au ridicat din pulbere stima şi respectul limbilor străine faţă de români”.
2. Ce loc ocupă Maramureşul
ca număr de academicieni?
Potrivit Dicţionarului cu membrii Academiei Române (1866-2016), Editura Academiei Române, ediţia a V-a, 2016, alcătuit de Dorina N. Rusu, membru corespondent al Academiei, la marcarea a 150 de ani de la înfiinţarea acestui „templu şi areopag al ştiinţelor, personificare a sufletului poporului român”, Academia a numărat 1.703 membri aleşi din toate teritoriile României, ilustre personalităţi din lumea ştiinţelor, artelor, literelor, a vieţii politice, armatei şi bisericii.
Dintre aceştia, 1.140 sînt din ţară – 25 membri fondatori, 458 titulari, 379 corespondenţi, 212 de onoare, 66 aleşi post-mortem şi 563 din străinătate.
Dacă ne uităm pe academicienii din „judeţele de origine”, cei mai mulţi provin din Iaşi – 85, Suceava – 39, Botoşani – 33, Cluj – 31, Bacău, Sibiu şi Vrancea cîte 28, Neamţ – 27, Timiş – 23, Alba – 22, Arad – 21, Bistriţa-Năsăud – 19, Bihor – 17, MARAMUREŞ şi Mureş cîte 14, Satu Mare – 4 şi Sălaj – 3.
Gîndindu-ne şi la Generaţia Asociaţiunii din Maramureş, dar şi la cea făuritoare a Academiei Române, nu putem decît să reţinem aprecierile acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, că acestea aveau „convingerea rolului fundamental al culturii”, în centrul căreia au aşezat „limba unitară, care exista din vechime”, temeiurile culturii fiind „limba şi istoria”. „Aceşti MARI BĂRBAŢI (s.n.) – scrie acad. Ioan-Aurel Pop – nu au pregetat o clipă cît au trăit să-i convingă pe români de valoarea de tezaur cultural naţional a limbii noastre, iar după moarte au făcut-o prin operele lor nemuritoare” (Transilvania, starea noastră de veghe, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016, p. 121).
Acest argument suprem este – cum vom vedea în Serialul pe care îl va publica Graiul Maramureşului – întărit şi de ilustrele personalităţi din Maramureş care au intrat în galeria de aur a Academiei Române. (va urma)
