La Valea Chioarului, autorităţile caută soluţii pentru introducerea canalizării

0
532

Introducerea canalizării şi apei potabile în comuna Valea Chioarului este un deziderat greu de îndeplinit. Administraţia locală caută soluţii de o vreme pentru acest proiect, însă de fiecare dată se loveşte de ceva. Cu toate că variante ar fi, se pare că toate sunt, într-un final, sortite eşecului, din cauza legislaţiei care nu ajută. Singura soluţie viabilă este să se aştepte încă doi-trei ani, până ce se va putea interveni asupra drumului european reabilitat recent.

Momentan, primarul caută un proiectant care să ofere soluţia cea mai bună pentru introducerea canalizării în centrul de comună: „Avem pregătite studiile de fezabilitate pentru apă şi canal în Fericea, Curtuiuşu Mare şi Vărai, pe care le depunem acum la Ministerul Dezvoltării. La Valea Chioarului în schimb, tocmai am discutat cu nişte proiectanţi care să ne facă un proiect pe care să-l depunem tot la Ministerul Dezvoltării, nu pe fonduri europene, ca să venim cu aducţiunea de apă şi canalizare pe lângă vale. Atunci nu am avea de făcut decât câteva traversări pe sub drumul european şi cred că aşa Drumurile Naţionale ne-ar da avizul. Problema în acest caz este că la Apele Române figurează ca şi zonă inundabilă aproape tot terenul până în spatele caselor de-a lungul văii. Pe zone de această categorie nu-ţi dau voie să mergi cu reţeaua de canalizare. Ei spun că la racorduri, la cămine, se infiltrează apa la debite mari în reţeaua de canalizare şi staţia de epurare are, de asemenea, de suferit în funcţionare”, a declarat Ioan Burde, primarul comunei Valea Chioarului.

Soluţii sunt, dar legislaţia nu ajută

Ioan Burde - primarul comunei
Ioan Burde – primarul comunei

Variante pentru realizarea canalizării există. Partea proastă este că legislaţia actuală nu prea ajută. În concluzie, singura soluţie viabilă ar fi… aşteptarea. Asta până ce se vor permite intervenţii la drumul european pentru introducerea reţelei de canalizare: „S-ar putea interveni şi aici să fie dată o cotă aproximativă a zonei inundabile, pentru că mai mult de jumătate de metru nu a ieşit vreodată, pe niciunde, valea. Astfel, dacă ai ridica cu o jumătate de metru marginile căminelor şi ai pune capacul, ca să nu intre apa în caz de inundaţie, ar fi rezolvată problema. În aceste condiţii însă nimeni nu a vrut să vină şi să facă proiectul. Adică documentaţia se poate realiza, dar nu o voi avea avizată niciodată. În consecinţă, cred că mai trebuie să aşteptăm vreo trei ani de zile până când vom putea primi toate autorizaţiile de la Drumurile Naţionale pentru a face intervenţii la E58”, a completat primarul.
DSC08117Dacă investiţia s-ar face pe fonduri europene, atunci ar fi necesar ca ea să se deruleze pe domeniul public. Dar aici intervine şi criteriul numărului minim de locuitori, la care Valea Chioarului nu se încadrează. În cazul în care proiectul se finanţează din fonduri guvernamentale, atunci există posibilitatea să se meargă cu lucrările şi pe domeniul privat, dacă se încheie contract cu cetăţeanul pentru acces. Această variantă ar fi şi mai ieftină pentru comună, deoarece fiecărui sătean nu i s-ar mai sparge curtea până la drum, deoarece toate scurgerile către reţeaua de canalizare, amplasată de-a lungul văii, s-ar face în spatele gospodăriilor. Însă aici piedica o reprezintă zona din spatele caselor, declarată inundabilă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.