Îi ducem pe fii sau pe nepoţi la creşă, cămin, grădiniţă, şcoală, liceu, facultate şi ne aşteptăm ca unităţile de stat să le ofere o educaţie de calitate, însă constatăm că sistemul de învăţămînt are deficienţe grave. Acelaşi lucru se întîmplă şi în sistemul de sănătate, plăteşti serviciile ca şi contribuabil, dar nu ajungi la ele sau cînd reuşeşti constaţi că sînt la un nivel calitativ execrabil. Cauza este aceeaşi, lipsa controlului din partea celor plătiţi să-l facă!
La redacţie a venit o mamă şi ne-a povestit că fiica sa a fost bolnavă o săptămînă, absentînd de la grădiniţa de stat. Doamna educatoare a taxat-o de cum s-a întors la grădiniţă, reproşîndu-i că a uitat culorile. Fetiţa a început să plîngă, iar mama nu reuşea s-o liniştească. Un bunic are un nepot la o şcoală privată care funcţionează de dimineaţa pînă seara, chiar şi în vacanţă, în condiţii superioare de calitate, dar în vacanţe nepoţelul preferă să stea acasă la ţară la bunici. De ce? Pentru că pruncii au nevoie nu doar de educaţie, ci în primul rînd de afecţiune. Trebuie să le dai totul (treabă pentru care educatorul este plătit regeşte), fără nici o condiţie, fără nici un reproş. De la atitudinea înţepată, ofuscată, se ajunge extrem de repede la insultarea şi agresarea discipolilor.
Nu putem aştepta de la serviciile educative şi de sănătate, fie ele de stat sau private, să ne ofere acea înţelegere umană (de, unii educatori sau medici nu sînt de omenie şi ar trebui să plece din sistem), dar nici nu putem accepta ca pe banii noştri să fim trataţi precum slugile obligate să execute ordinele stăpînului-educator, ale stăpînului-medic, sau precum animalele lovite cu biciul şi vorba rea. Orice sistem uman caută să scape de sarcini, în virtutea tendinţei oamenilor de a fi comozi, pasivi, leneşi, fără norme precise de muncă. Aici trebuie să intervină managerii de şcoli şi spitale, a căror datorie este să supravegheze mereu activitatea subalternilor şi să testeze gradul de mulţumire a clienţilor. Dacă feedbackul este eficient, din sistem vor fi periodic daţi afară cei necorespunzători (regula ar trebui să fie valabilă şi pentru justiţie, poliţie, armată, administraţie publică).
La noi, directorii de unităţi de educaţie şi sănătate nu se consideră responsabili de calitatea serviciilor oferite publicului. Dacă un educator îi agresează verbal sau chiar fizic pe copii, directorul îşi arată faţa de om inocent, nu se consideră vinovat… Dar el este primul responsabil! La fel, dacă în spital un pacient este victima malpraxisului, directorul-manager pare senin, declară că va face anchetă internă, va convoca acea comisie de disciplină… Însă nu va face nimic împotriva „colegilor” săi medici. Cel păgubit, victima, trebuie să îşi caute dreptatea la poliţie, la parchet, la judecătorie, unde trebuie să demonstreze că acuzaţiile sale sînt întemeiate şi să prezinte expertize şi dovezi.
Situaţia din şcoli pare definitiv scăpată de sub control, la fel şi în spitale. Directorii se ocupă de altceva decît de ce este mai important, calitatea serviciilor pe care le oferă personalul din subordinea lor. Directorii de şcoli nu se consideră în slujba elevilor şi a părinţilor, ci în slujba cadrelor didactice. Directorii de spitale nu se consideră a fi în serviciul pacienţilor. La fel procedează şi ceilalţi şefi de unităţi de stat, acţionează în apărarea sistemului, nu a intereselor celor mulţi, care finanţează sistemul.
După ce cuibul (şcoala, spitalul) a fost ocupat, în zadar încearcă cetăţeanul să intre, intruşii nu-i permit, îl alungă afară în ploaie. Este deci nevoie ca statul să mute accentul pe drepturile contribuabililor. Actuala putere a schimbat rapid orientarea bugetară, de la stat spre bunăstarea şi protecţia cetăţenilor şi de aceea au o susţinere publică puternică. Salariile bugetarilor au crescut, ne aşteptăm ca salariaţii de stat să fie nu doar plătiţi, ci şi controlaţi, iar cei care nu îşi fac treaba de calitate să fie excluşi din sistem.
