Casa Judeţeană de Pensii Maramureş informează

4
3121

– informaţii furnizate de Lucica POP, director executiv –

Prin Legea nr. 7/2017 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 sunt reglementate următoarele aspecte:
• cîştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 este 3.131 lei
• cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul: – asiguratului sau pensionarului – la 3.131 lei; – unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului – 1,566 lei. (Legea nr. 7/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 128 din 17 februarie 2017 şi a intrat în vigoare în data de 20 februarie 2017. Începînd cu 20 februarie 2017, cuantumul ajutorului de deces este de 3.131 lei pentru asiguraţi şi pensionari şi de 1.566 lei pentru membrii de familie ai acestora.)
• indicele de corecţie prevăzut la art. 170, din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice este de 1,14 – pînă la data de 30 iunie 2017 şi 1,05 – începînd cu 1 iulie 2017.

Despre Contractele de asigurare socială

În sistemul public de pensii se pot asigura, pe bază de contract de asigurare socială, avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate sistemului public, precum şi orice altă persoană care doreşte să se asigure sau să îşi completeze venitul asigurat.

Contractul de asigurare socială se încheie în formă scrisă, la Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, prin compartimentul evidenţă contribuabili şi produce efecte numai de la data înregistrării acestuia la casa de pensii.
Pentru încheierea contractului, persoana va prezenta copie după cartea de identitate, contractul de asigurare socială, completat în două exemplare (formularele sunt puse la dispoziţie de casa de pensii) şi un dosar cu şină.
Pentru luna februarie 2017, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 994 lei, iar nivelul maxim de 14.195 lei. Contribuţia lunară care se plăteşte asupra acestui venit asigurat este de 26,3%. La suma minimă înscrisă în contractul de asigurare contribuţia care se plăteşte este de 261 lei lunar.
Pentru perioada martie-decembrie 2017, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 1.096 lei, iar nivelul maxim de 15.655 lei. Contribuţia lunară care se plăteşte asupra acestui venit asigurat este de 26,3%. La suma minimă înscrisă în contractul de asigurare contribuţia care se plăteşte este de 288 lei lunar.
Plata contribuţiei de asigurare se poate face la casieria CJP Maramureş sau prin mandat poştal.
Contractul de asigurare poate fi reziliat la iniţiativa oricăreia dintre părţi. În cazul rezilierii contractului de asigurare contribuţiile de asigurări sociale achitate nu se restituie.
Perioada asigurată, pe baza unui contract de asigurare la casa de pensii, reprezintă stagiu de cotizare în sistemul public şi este valorificat la stabilirea dreptului la pensie.

4 COMENTARII

  1. BUNA ZIUA MA NUMESC TIMSAC DIANA , AS DORI SA AFLU CODUL FISCAL AL CASEI DE PENSI MARAMURES, DEOARECE NU IL GASESC NICAIERI.AM DE PLATIT UN CONTRACT DE ASIGURARE SOCIALA SI AM NEVOIE DE ACEST COD FISCAL.VA MULTUMESC

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.