• CS Minaur Baia Mare – Academia de Handbal Minaur Baia Mare 35-20 (16-9)
CS Minaur nu a avut nici o emoţie în a se impune în derby-ul băimărean cu Academia de Handbal Minaur, liderul la zi al seriei B adjudecîndu-şi cele trei puncte de o manieră categorică.
Elevii lui Raul Fotonea şi-au păstrat fotoliul de lider în urma victoriei cu scorul de 35-20, diferenţa la pauză fiind de şapte goluri în dreptul învingătorilor – 16-9. Mai mult, CS Minaur a profitat şi de semieşecul contracandidatei CSM Oradea, care a reuşit doar o remiză din confruntarea de acasă cu Târgu Jiu.
Echipa mai experimentată a început tare partida cu „fraţii” lor şi în minutul 7 conducea cu 4-1. În minutul 11 se face 6-2, minut pînă în care Paul Simulescu a avut nu mai puţin de 9 intervenţii. Juniorii Academiei, mulţi dintre ei juniori II, se apropie la două goluri în minutul 17, 8-6, Viorel Boşca fiind gura de tun al formaţiei antrenate de Florin Mironescu şi Silviu Surducan. Interul dreapta, aflat în ultimul an de juniorat, a fost cel mai bun om al partidei, cu 11 reuşite, marcînd peste jumătate din golurile echipei sale. Este un jucător extrem de talentat, ce are o forţă extraordinară de aruncare şi care cu siguranţă că va face, în cel mai scurt timp, pasul către CS Minaur. Liderul forţează pe final de repriză desprinderea şi la mijlocul partidei are avantaj de şapte goluri – 16-9. Repriza secundă nu schimbă cu nimic datele problemei, doar detaşarea echipei lui Raul Fotonea, care-şi măreşte avantajul în fiecare minut. CS Minaur va avea, după patru minute de la reluare, plus zece (20-10), pentru ca pe parcursul părţii secunde aceasta să tot crească. În final, gruparea ce domină seria cîştigă cu 35-20 şi îşi continuă parcursul, aproape fără greşeală, către Liga Naţională. • Sala polivalentă „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 500. • Arbitri: Alin Gherman/ Adrian Moldovan (Baia Mare). Aruncări de la 7 m: 4-2 (transformate). Minute de eliminare: 8-0. • CS Minaur: Simulescu (13 intervenţii), Bucătaru (12 intervenţii) – Sabou 6 (1 din 7 m), R. Nagy 5, Marta 5 (1), A. Câmpan 4, Mledenciu 4 (2), Y. Pop 3, D. Mureşan 2, R. Farcaş 2, T. Botea 2, Căbuţ 1, A. Farcaş 1, Mihai, Szabo, Bodnărescu. Antrenor: Raul Fotonea. • Academia de Handbal Minaur: Niculai (9 intervenţii), Balint, Kulik – Boşca 11, Dobra 3, Bărbuş 2, Lenghel 2, Pomian 2 (2), Macarie, Miticuş, Oşan, Armaş, Cozma, R. Sabău, Criste, Boer. Antrenori: Florin Mironescu şi Silviu Surducan.
Rezultatele etapei 14 (prima a returului): CSU Politehnica Timişoara – CS Universitatea Cluj-Napoca 28-33; CS Minaur Baia Mare – Academia de Handbal Minaur Baia Mare 35-20; Universitatea Craiova – CSU CNOT Braşov 29-29; CSM Oradea – CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu 34-34; CNE Sighişoara – HCM Sighişoara 30-30. ACS Avram Iancu Arad şi HC Sibiu au stat.
Etapa viitoare (sîmbătă, 25 februarie): CS Universitatea Cluj-Napoca – CS Minaur Baia Mare; Academia Minaur Baia Mare – Universitatea Craiova; CSU CNOT Braşov – CSM Oradea; CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu – CNE Sighişoara; HC Sibiu – ACS Avram Iancu Arad. CSU Politehnica Timişoara şi HCM Sighişoara stau.