Unirea din 1859 a Principatelor Române a fost privită cu multă admiraţie şi speranţă şi în Maramureş.
Această nepieritoare idee de unire a maramureşenilor este consemnată şi într-un document de „proprietate nobiliară” din anul 1547, găsit în arhivele din Viena, în care „nobilii-ţărani maramureşeni gîndeau la 1547 că UNIREA CU MOLDOVA i-ar putea mîntui de cel rău” (puterea imperială habsburgică şi regalitatea ungară), fiind „o înţeleaptă opţiune”. Semnificaţia documentului de-acum 500 de ani este relevată într-un discurs al prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, membru al Academiei, rostit la Iaşi în 2014, cuprins în seria de autor „TRANSILVANIA – starea noastră de veghe”, carte apărută la editura clujeană „Şcoala Ardeleană”.
1. Gherman Vida din Iapa-Sighet – dascălul lui Cuza
În anii săi de formare intelectuală, Alexandru Ioan Cuza i-a avut colegi de învăţătură, între alţii, pe viitorii – ilustrul istoric Mihail Kogălniceanu şi pe poetul Vasile Alecsandri, care vor fi, în epoca de aur a Unirii de acum 158 de ani şi a consolidării fondării STATULUI NAŢIONAL MODERN – ROMÂNIA, sfetnici devotaţi. Mihail Kogălniceanu (1817-1891) a fost ministru şi primul ministru al României, iar Vasile Alecsandri (1818-1890) – „rege al poeziei”, cum l-a botezat Eminescu în „Epigonii” – a fost cel dintîi ministru de externe al României.
Printre dascălii lui Cuza şi ai celorlalţi viitori unionişti, împreună cu ofiţerul francez rămas la Iaşi după înfrîngerea lui Napoleon din Rusia, Victor Cuénin, s-a aflat şi maramureşeanul Gherman VIDA (1800-1853), emigrat din aşezarea Iapa – Sighet din cauza persecuţiilor maghiare. Acesta avea o cultură bine întemeiată, fiind absolvent al studiilor de teologie şi filozofie de la Viena, pregătindu-l pe Cuza, ca şi de Kogălniceanu, Alecsandri şi alţi tineri moldoveni în cunoaşterea limbii şi gramaticii române, dar şi a limbilor franceză, germană, greacă şi latină. Bardul de la Mirceşti – Alecsandri evoca în amintirile sale cu multă admiraţie virtuţile de ales pedagog patriot ale lui Gherman Vida.
2. Din familia DUNCA DE ŞIEU – şeful armatei şi poliţiei şi o virtuoasă reformatoare
În 1800, din vestita familie nobiliară DUNCA de ŞIEU a emigrat la Cernăuţi în Bucovina IOAN DUNCA, căruia i s-a încredinţat funcţia de consilier guvernamental de către ocupaţia austriacă.
Doi dintre fiii acestuia – Nicolae şi Ştefan s-au stabilit, mai tîrziu, la Botoşani.
ŞTEFAN DUNCA s-a dovedit a fi, prin solida lui pregătire militară, un apropiat credincios al viitorului DOMN al Unirii. El a fost numit spătar al Moldovei, adică comandantul armatei şi poliţiei, împărtăşind ideile şi nădejdile unioniste ale lui Al. I. Cuza, participînd, ca deputat în Divanul ad-hoc, la alegerile de DOMNITOR al principatelor Unite din 24 ianuarie 1859.
Din familia lui Ştefan şi a Sofiei Dunca s-a ivit pe lume şi CONSTANŢA DUNCA (16.02.1843). Aceasta şi-a făcut studiile la Viena şi Paris, fiind PRIMA femeie care, în 1862, a absolvit College de France în filozofie, morală, istorie, dreptul ginţilor, fizică experimentală. A fost şi PRIMA ROMÂNCĂ cu brevet de capacitate de INSTITUTOARE obţinut la Sorbona.
În 1863, Constanţa Dunca a elaborat un proiect de organizare modernă a învăţămîntului pentru fete, numit „Fiicele poporului”, pe care Cuza Vodă ca mare reformator l-a folosit în Legea învăţămîntului din 1864. Proiectul a fost premiat de Cuza cu 3.000 de franci!
În 1865, Al. I. Cuza a numit-o pe Constanţa Dunca inspector general al învăţămîntului din România, post deţinut pînă în 1871, cînd, prin căsătorie cu juristul ardelean Antoniu Şchiau, a plecat la Budapesta, el fiind numit consilier regesc de justiţie la Procuratura Supremă din capitala ungară.
Constanţa fiind autoare de romane, piese de teatru, nuvele, povestiri, cronici de teatru etc, PRIMUL PREMIU primit de un scriitor român i-a fost acordat de domnul unirii – Al. I. Cuza acestei erudite femei din familia Dunca. În memoriile sale din copilărie se află însemnări emoţionante privind botezul lui EMINESCU, la care a luat parte, fiind prietenă cu surorile viitorului Luceafăr al poeziei româneşti.
3. Demni cu numele de Cuza
Atît în timpul celor 7 ani ca domn al României (1859-1866), cît şi după detronarea forţată de către „monstruoasa coaliţie” liberalo-conservatoare, în cei 7 ani în exil, Alexandru Ioan Cuza, care a trăit doar 53 de ani (1820-1873) se bucura de faimă şi în Maramureş.
Nu e de mirare că, doar la 3 ani de la detronare, renumita familie ANDERCO din Borşa şi-a botezat un fiu cu numele ALEXANDRU-CUZA ANDERCO (1869-1949). Acesta a fost ales primar al Borşei timp de 25 de ani, purtînd cu demnitate şi onoare numele domnitorului Unirii.
Patriot adevărat – asemenea lui Cuza – şi unionist convins, primarul Borşei a fost PRIMUL din Maramureş, care, în 1918, înainte de Marea Unire de la Alba Iulia, la care a participat, a arborat DRAPELUL TRICOLOR românesc pe sediul primăriei. În 1919, Alex. Cuza Anderco a fost ales deputat de Maramureş în parlamentul din Bucureşti.
Un alt om de mare omenie, care şi-a adăugat la numele de familie Perţa şi pe cel al lui Cuza este vestitul meşter sculptor Alexandru PERŢA-CUZA din Tg. Lăpuş, creatorul a sute de sculpturi (troiţe, cruci, mobilier casnic, opere de eroi naţionali etc.).
La marcarea a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, săvîrşită sub curajoasa cîrmuire a DOMNULUI ROMÂN Al. I. Cuza, se cuvine a pomeni şi preţioasa contribuţie a unor vrednici maramureşeni la înfăptuirea acestui măreţ ideal şi nepieritor act, înscris cu litere de aur în istoria românilor.
