Evocarea lui Hollosy Simon

0
621

În organizarea Centrului Cultural, Muzeului Maramureşului şi Asociaţiei Culturale “Hollosy Simon” din Sighetu Marmaţiei, la Palatul Cultural din localitate s-a desfăşurat simpozionul dedicat aniversării a 160 de ani de la naşterea pictorului Hollosy Simon. Au vorbit: prof. Ildiko Bereş, viceprimar al municipiului, prof. dr. Dorel Todea din partea Centrului Cultural, prof. Gheorghe Todincă, director al Muzeului Maramureşului, Istvan Zahoransky, preşedinte al Asociaţiei Culturale “Hollosy Simon”şi prof. Ion Muntean, pictor.
Considerat unul dintre cei mai importanţi pictori adepţi ai naturalismului şi realismului în pictura secolului al XIX-lea, Hollosy Simon s-a născut la 2 februarie 1857, la Sighet. Celebrul artist şi profesor a influenţat pictorii care au activat în tabăra de creaţie artistică cunoscută sub numele Şcoala băimăreană de pictură, al cărui membru fondator în anul 1896 a fost împreună cu pictorii István Réti, János Thorma şi Károly Ferenczy. Activitatea lor în Baia Mare a fost una semnificativă la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX- lea. În luna martie, se vor organiza la nivel de municipiu evenimente de mare amploare dedicate pictorului Hollosy Simon.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.