De când oastea lui Igor s-a instalat la Chişinău, România are parte de schimbări radicale în privinţa Basarabiei. Igor Dodon ca preşedinte ales, primul lucru pe care l-a făcut, a fost să condamne la moarte cuvîntul Unire. Apoi Limba Română şi steagul Uniunii Europene au fost izgonite din Preşedinţia Republicii Moldova (dar nu din toată Basarabia) se pregăteşte un referendum pentru întărirea puterii prezidenţiale. Dodon rostogoleşte periodic roţi de foc spre România. Cînd severe cînd ironice. Cu un înţeles clar pentru el. România să nu se mai amestece în treburile interne ale statului R. Moldova ci să ne vedem de propria curte. Mai mult umblă cu harta Moldovei Mari în mînă, primită cinic pentru noi, de la Putin. Dodon o va folosi în relaţiile cu Bucureştiul. A trecut mai bine de o lună de la înscăunarea lui Dodon iar diplomaţia românească s-a îmbrăcat în haine strategice. Adică tace. În luna februarie în zonă se întîmplă două vizite cu înţelesuri profunde. Vizita lui Putin şi apoi a lui Trump la Budapesta. Astfel, capitala ţării vecine va deveni locul de întîlnire al ideilor celor doi puternici ai zilei. Nu ne putem face că nu am auzit trimiterile nu tocmai liniştitoare ale lui Putin la presupuse probleme interetnice din Transilvania la care se adaugă harta Moldovei Mari. Preşedintele Federaţiei Ruse a deschis două fronturi spre România. Mă rog, la nivel de idei dar tot fronturi se cheamă. Deci Putin este preocupat de Transilvania şi de Basarabia. La mijloc este România. Deci, cei doi lideri vor vizita Budapesta la un interval doar de cîteva zile unul de altul. Astfel, capitala Ungariei va deveni un loc de mare interes pentru descifrarea ideilor emanate de la Kremlin şi Washington tocmai în vecinătatea noastră.
Cît ar fi de înţelegător pentru lumea în care trăiesc nu pot să nu tresar şi să mă întreb cum s-a făcut acest pod. Repede ne aducem aminte de curcubeul lui George W. Bush care i s-a arătat fostului preşedinte american la Bucureşti iar Bush a invitat diplomaţia românească de atunci să construiască ea această legătură. A rămas o idee evocată jurnalistic. Mă întreb: de ce aceste vizite nu se produc la Bucureşti? Deocamdată Budapesta, care joacă pentru noi într-un rol dublu, are o diplomaţie mai inspirată. Mă pot duce cu gîndul mai departe. Discuţiile cu liderii maghiari a celor doi puternici ai zilei pot aborda şi noile sfere de influenţă din această parte de lume. Comentatorii lucizi ai acestor întîlniri se întreabă de ce România lipseşte din peisajul acestor contacte care ne privesc. Unii se îngrijorează că ţara noastră ar putea fi victima unor jocuri de culise. În această privinţă istoria secolului trecut îmi provoacă gînduri în plus. Ar putea fi un plan ostil nouă în acest triunghi! În acest context nici reapariţia în scenariu, pe un ton mai vehement a autonomiei Ţinutului Secuiesc mi se pare o nouă piesă pe tabla de şah. Ce-i de făcut? Continuăm să credem că NATO şi Uniunea Europeană ar fi o garanţie pentru securitatea noastră. Apoi nu mi se pare posibil ca un nou pact Ribbentrop-Molotov ori un alt Dictat de la Viena într-o lume ca asta. Dar cine a crezut că Peninsula Crimeea va avea soarta ocupaţiei. Iar marile puteri au dat din aripi dar teritoriul a rămas sub ocupaţia rusească. Trebuie să ne reactivăm prietenii. Pe la Kiev, Varşovia, Moscova, Roma ori Paris. Nici Berlinul nu trebuie uitat. Pornind de la condamnarea la moarte a unui cuvînt asistăm la schimbarea ciudată a lumii. Mă mir că diplomaţia românească nu este mai activă. Măcar spre liniştea noastră.
