La sediul Primăriei, l-am incitat la dialog pe ing. Nicolaie Burzo, primarul comunei Groşii Ţibleşului. În activitatea publică, este ajutat de viceprimarul Valer Miholca şi de ceilalţi salariaţi din cadrul administraţiei publice locale. Am demarat conversaţia noastră despre iarna 2016-2017 şi proiectele de investiţii publice locale pentru 2017.
Nicolaie Burzo: Este o iarnă aşa cum îi stă bine în zona de munte a Maramureşului. Aici, la poalele Ţibleşului, se aseamănă cu iernile de altădată, din copilăria mea de prin anii 1960. Dar n-am întîmpinat greutăţi pînă acum, nouă, celor de la munte, nu ne este frică de zăpadă, de geruri, sîntem obişnuiţi cu ele, sîntem căliţi în acest sens. În zona noastră, ca să-ţi produci hrana cea de toate zilele, trebuie să munceşti fără nici o şovăire. Aici nu merge cu şmecherii. Uliţele comunei au fost deszăpezite în 5-6 ore după căderea zăpezii. N-au existat blocaje. Nu am avut nici o problemă cu alimentarea cu apă, care funcţionează normal, nici cu sistemul de canalizare pentru apa menajeră, nici cu staţia de epurare. Drumul judeţean ce traversează comuna noastră a fost debarasat de omăt, este „negru”, i s-a administrat sare în amestec cu nisip. La deszăpeziri pe cei 13,5 km de drum, am acţionat cu o maşină pentru pompieri pe care am primit-o de la o asociaţie din Franţa şi căreia i-am montat o lamă. Am primit sprijin eficient şi din partea a trei firme de la noi, care au acţionat cu TAF-uri. Am deszăpezit şi drumul comunal DC-19 C, care face legătura cu comuna Botiza.
– Ce aţi realizat în 2016?
Nicolaie Burzo: Am reuşit să realizăm drumul comunal DC19 Groşii Ţibleşului – Botiza, dar mai avem încă puţin de lucru pînă la final. Am făcut „Casa tradiţională a groşenilor” (noi îi spunem şi „Casa bunicilor”), la 6 decembrie am desfăşurat în acest spaţiu manifestarea „Crăciun la poalele Muntelui Ţibleş”, la care au participat şi invitaţi din Republica Moldova, din localităţile Slobozia-Duşca şi Dubăsarii Vechi. Casa va fi dotată în acest an cu o moară mare pe apă, o piuă şi o vîltoare. Această „Casă a bunicilor” va deveni un complex muzeal. La sfîrşitul lui 2016, am dat în folosinţă un nou Dispensar uman. În anul 2017, vom depune un proiect pentru a obţine fonduri europene pe Măsura 7-2, pentru „Asfaltarea drumurilor în intravilanul comunei Groşii Ţibleşului”. Dorim să asfaltăm şi să modernizăm toate uliţele din comună, deoarece aşa-i stă bine unei localităţi care la ora actuală are asigurată: apă curentă şi reţea de canalizare. S-a efectuat racordarea a peste 60% din gospodării la reţeaua de canalizare şi pînă în luna august 2017 vor fi racordate toate gospodăriile. Instituţiile comunei dispun de centrale de încălzire. Vom începe lucrările la o Capelă mortuară, cu sprijinul Consiliului parohial Groşi şi al părintelui Serafim din Londra, aşteptăm eliberarea autorizaţiei de construcţie. Tot în 2017, printr-un proiect de investiţie, vom executa regularizarea văilor „Goroneasa” şi „Ciontului”.