Comuna Vima Mică

0
657
Recepţia drumului de 1,8 km

Sîmbătă, 21 ianuarie 2017, am intrat în comuna Vima Mică prin satul aparţinător Peteritea. De la înălţimea dealurilor, satele Aspra, Vima Mare, Dealu Corbului, Jugăstreni, Sălniţa, Peteritea păreau dantelării albe. Am ajuns la primărie. Primarul dr. medic veterinar Liviu Balint şi vicele Ioan Roman, secretara Doina Farcaş şi mai ales consilierul Alexandru Roman au stat de vorbă cu noi.

Alexandru Roman: “Iar­na ne-a dat mult de furcă, a fost un strat de zăpadă de 45-50 cm, geruri şi vînturi tăioase. Cu ajutorul drumarilor de la Şantierul de drumuri din Tg. Lăpuş am reuşit să trecem cu bine peste aceste probleme. Dispunem în cadrul Primăriei comunei Vima Mică de un tractor 4×4 cu lamă în faţă, un buldo-excavator performant, un utilaj multifuncţional nou marca John Deer, de 80 cai putere, achziţionat cu fonduri europene. De Ziua Naţională a României, a avut loc recepţia unui drum lung de 1,8 km, în Vima Mică. Pentru 2017, avem proiecte de investiţii, este vorba mai întîi de modernizarea drumului comunal DC42 Sălniţa – Dealu Corbului. Iar în perspectivă, avem în plan reţeaua de apă şi canalizare şi modernizarea căminelor culturale din Vima Mică şi Jugăstreni. Avem în vedere reabilitarea blocului de locuinţe de la Vima Mică. Comuna are o populaţie de 1.463 de locuitori, ce deţin 7.634 ha de teren, 408 ha de teren intravilan şi 7.226 ha de teren agricol extravilan. Vom face eforturi să finalizăm noul sediu al primăriei, lucrare ce a rămas în coadă de peşte şi pentru care ne sînt necesari 800.000 lei. S-a oprit lucrarea datorită faptului că patronul firmei s-a îmbolnăvit grav şi sîntem nevoiţi să contractăm altă firmă. În curînd, vom organiza concurs pentru ocuparea unui post de asistent social şi a unui bibliotecar. Aşteptăm să sosească bugetul local, pentru a ne orienta mai bine. În ianuarie 2017, a fost montat un releu pentru telefonia mobilă. În aceste zile, am achiziţionat o utilitară Mercedes pentru transportul persoanelor care beneficiază de ajutor social şi merg la muncă”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.