Localităţile se transformă în conglomerate de imobile cu arhitectură eclectică, în cel mai bun caz. Se construieşte fără respectarea bunelor practici de urbanism, iar conturarea unui stil al fiecărei străzi, cartier, localitate pare iluzorie. Şi totuşi, piaţa imobiliară este vie, se zbate între oferta şi cererea pentru imobile de lux şi chilipiruri, reglată de agenţi imobiliari neorganizaţi profesional, scăpaţi de sub controlul statului, evazionişti fiscali, care practică comisioane de dumping. Intervenţia statului ar fi necesară, pentru a preveni fărădelegile şi înşelăciunile care se produc.
Cei care vînd şi cei care cumpără (apartamente, case, vile, terenuri intravilane) se află într-un moment de revenire, după explozia afacerilor din 2006-2010, cînd creditele ipotecare au creat impresia că este uşor să construieşti sau să cumperi o casă. Însă criza economică ne-a readus cu picioarele pe pămînt. De zece ani, preţurile au rămas aproape la fel, o cameră costă în medie zece mii de euro, iar la case se adaugă valoarea terenului, 1.000 de euro pe ar la marginea localităţii, 10.000 euro în centrul Băii Mari, locul cel mai scump din judeţul Maramureş.
Fiecare om vrea să aibă locuinţa sa, ţine atît de mult la ideea de casă mare încît îşi dedică întreaga viaţă pentru a avea vilă cu cinci camere în care poate face o nuntă. După ce îşi realizează visul, îşi dă seama că trebuie să plătească toată pensia pentru gazul metan consumat de centrala termică şi atunci cetăţeanul cere ajutor pentru încălzire de la primărie. Mulţi dintre ei nu reuşesc să plătească impozitul şi încearcă să vîndă hardughia, încearcă să-şi cumpere o casă de lux, dar mică, doar cît are omul nevoie.
Cumpărătorii caută astfel de chilipiruri, imobile la jumătate de preţ, dar riscurile sînt duble. Cheltuielile cu întreţinerea casei sînt importante, aşa că cine cumpără ar fi bine să fie asistat de un agent imobiliar membru dacă se poate al Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare. De la orientarea locuinţei, cele cu faţa spre sud sînt mai scumpe, la poziţia faţă de haldele de steril. Localităţile aflate în preajma surselor de poluare sînt mai puţin căutate. Haldele de steril trebuie ocolite. Apropierea de căile rutiere şi feroviare nu este apreciată. Zgomotul şi gazele de eşapament trebuie evitate. Dar casele mai pot avea şi alte defecte ascunse, igrasie, pereţi prea subţiri (la apartamente, auzi sforăitul vecinului). Însă cea mai mare înşelăciune este atunci cînd cumperi o casă ipotecată (a păţit-o o doamnă din Baia Mare, care a vrut să se mute în Cluj, aproape de fiica sa). Sau cînd mai mulţi cumpărători constată că au cumpărat aceeaşi casă: un asemenea caz a fost şi în Baia Mare, un dezvoltator a vîndut o casă din zona Dura de mai multe ori, atrăgînd cumpărătorii cu un preţ mic, după care a dispărut din oraş. Doi tineri din Baia Sprie au cumpărat un apartament în Cluj cu 40.000 euro cash, fără să se gîndească la faptul că preţul în zonă este de 70.000 de euro. Chilipirul era în realitate o ţeapă.
Nu le poţi avea pe toate, şi casă bună, şi zonă bună, şi vecini buni. Dar atunci cînd cumperi vrei să ştii pe ce dai banii. Calitatea costă, iar imobilele de calitate şi ieftine faţă de nivelul pieţei au vicii ascunse, o sursă de poluare în apropiere, o zonă rău famată, un vecin imposibil, o fosă septică neecologică peste gard, un teren ieftin cu utilităţi îndepărate, care costă mult. Nu vă înhămaţi la credite pe care plătiţi 10-20-30 de ani, dacă nu sînteţi sigur că locuinţa pe care o cumpăraţi sau construiţi îndeplineşte toate funcţiile de care aveţi nevoie, inclusiv cele de ordin simbolic.
