Termenul pentru eliberarea titlurilor de proprietate, prelungit cu încă un an

1
4216

Eliberarea titlurilor de proprietate în Maramureş trebuia încheiată la finele anului trecut, conform legii. Totuşi în ultimele zile ale lui 2016, Executivul a emis o ordonanţă prin care termenul a fost prelungit cu încă un an.

Astfel, activitatea Comisiei judeţene de fond funciar continuă şi în 2017. Până în prezent, în Maramureş s-au eliberat mai bine de 80.000 de titluri de proprietate: „Eliberarea tuturor titlurilor de proprietate, ca urmare a prelungirilor succesive acordate la Legea 165/2013, avea termen de finalizare data de 31 decembrie 2016. S-a dat însă o ordonanţă de Guvern în ultimele zile ale anului trecut prin care s-a mai prelungit termenul cu încă un an de zile. În judeţul Maramureş, până la ora actuală, sunt eliberate aproximativ 85.000 de titluri de proprietate. Ar mai fi de eliberat, pentru zonele foste cooperativizate circa 20.000 de titluri, având în vedere cererile depuse. Dar pe lângă acestea mai există un număr important de titluri de proprietate care ar putea fi eliberate pentru zonele necooperativizate, pentru care nu avem informaţii despre câte vor fi în final, pentru că termenul de depunere a cererilor aici nu este finalizat. Deci oricând poate să vină omul să depună cerere ca să-i eliberăm titlul”, a declarat dr. ing. Ovidiu Ştefan, director Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Maramureş.

Circa 300 de dosare depuse la Comisia judeţeană de fond funciar

Comisia judeţeană de fond funciar are în lucru aproximativ 300 de dosare, dar numărul lor continuă să crească pe zi ce trece: „Noi avem la Prefectura Maramureş încă vreo 300 de dosare depuse, ce sunt analizate de Oficiul de Cadastru, înregistrate în baza de date, dar care mai necesită anumite verificări din punct de vedere tehnic şi probabil că luna aceasta vom rezolva o mare parte din ele. Dar se depun în continuare dosare la prefectură şi noi le analizăm pentru eliberarea titlurilor de proprietate. Anul trecut noi am eliberat în medie cam 200 de titluri de proprietate pe lună. Dar au fost luni în care am eliberat şi 400 de asemenea titluri. Depindea de cât de bine erau făcute documentaţiile trimise de primării şi topografi. Pe de altă parte, numărul de titluri de proprietate pe care-l putem elibera într-o lună este destul de limitat, din cauza capacităţii relativ reduse de lucru a membrilor comisiei tehnice, dar şi a numărului de dosare depus de primării, pentru că, până la urmă, Comisia judeţeană de fond funciar lucrează cu materialul clientului: dacă depun comisiile locale dosare, ai material, dacă nu… A fost o perioadă prin iulie, august, când s-a depus un număr mare de dosare datorită faptului că se ştia că în luna decembrie se finalizează cu procesul, dar după aceea au scăzut”, a conchis directorul OCPI Maramureş.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua. Sunt din Viseu de Sus
    Am depus actele pentru titlu de proprietate din Decembrie 2016 si nu am primit nici un raspuns .Ce ar trebui sa facem

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.